scutier definitie

14 definiții pentru scutier

SCUTIÉR, scutieri, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Apusul Europei) Tânăr nobil vasal care purta scutul (1) și celelalte arme ale cavalerului sau ale seniorului său. 2. (Înv.) Ostaș, luptător (echipat cu scut). [Pr.: -ti-er] – Scut + suf. -ier (după fr. écuyer).
SCUTIÉR, scutieri, s. m. 1. (În evul mediu, în apusul Europei) Tânăr nobil vasal care purta scutul (1) și celelalte arme ale cavalerului sau ale seniorului său. 2. (Înv.) Ostaș, luptător (echipat cu scut). [Pr.: -ti-er] – Scut + suf. -ier (după fr. écuyer).
SCUTIÉR, scutieri, s. m. 1. (În evul mediu, mai ales în țările din apusul Europei) Tînăr din clasa nobililor vasali, care purta scutul și celelalte arme ale cavalerului sau ale domnului său. Un singur scutier Aduse după sine din țările prin care, În voia cugetării umbla rătăcitor. MACEDONSKI, O. I 259. Aduceți îndat-aice Pe drumașul lăutar! Scutierilor le zice Domnul casei cel barbar. BOLINTINEANU, O. 93. O vasală pagi nu are, Nici vasalul scutieri. NEGRUZZI, S. II 76. 2. Ostaș, luptător. Un paloș de izbîndă există-n orice fier, în tot păstorul astăzi, există-un scutier. ALECSANDRI, P. III 449. – Pronunțat: -ti-er.
scutiér (-ti-er) s. m., pl. scutiéri
scutiér s. m. (sil. -ti-er), pl. scutiéri
SCUTIÉR s. (IST.) (înv.) scutar. (~ul unui cavaler.)
SCUTIÉR s.m. Tânăr nobil, ostaș din Occident care purta scutul suzeranului feudal. [Pron. -ti-er. / < scut + -ier, după it. scudiere, fr. écuyer].
SCUTIÉR s. m. 1. tânăr nobil, ostaș din Occident, care purta scutul și celelalte arme ale suzeranului feudal. 2. militar, polițist prevăzut cu scut. (după it. scudiere)
SCUTIÉR ~i m. 1) (în evul mediu) Tânăr nobil care purta scutul și celelalte arme ale seniorului său. 2) înv. Ostaș înarmat cu scut. [Sil. -ti-er] /scut + suf. ~ier
scutiér, scutiéri, s.m. (înv.) 1. tânăr nobil vasal, care purta scutul și celelalte arme ale cavalerului, seniorului sau ale domnitorului său, în țările feudale din apusul Europei. 2. ostaș, luptător (echipat cu scut). 3. cioclu.
scutier m. tânăr nobil care purta scutul sau armele Domnului său: trage cu săgeata scutierul mare BOL.; în tot păstorul astăzi există un scutier AL. [Tras din scut, după analogia francezului écuyer].
*scutiér m. (d. scut, după it. scudiere și fr. écuver). Nobil care întovărășea un cavaler și-ĭ purta scutu. Titlu tinerilor nobilĭ în ainte de a ajunge cavalerĭ. V. rahtivan și silictar.
SCUTIER s. (IST.) (înv.) scutar. (~ unui cavaler.)
scutier, scutieri s. m. membru al forțelor speciale de menținere a ordinii publice.

scutier dex

Intrare: scutier
scutier substantiv masculin
  • silabisire: -ti-er