SCÚTEC, scutece,
s. n. Bucată de pînză, cu care se înfășoară copiii sugaci. Copilul dormea în pragul ușii, cu capul la umbră și cu trupușorul strîns în scutece, scăldat în soare. GALACTION, O. I 160. Din scutece copilul Cînd plînge-n săhăidac Te duci și-l joci pe brațe. COȘBUC, P. I 215. Pe scutecele copilului era o hîrtie. NEGRUZZI, S. III 282. – Variantă:
scútic (VLAHUȚĂ, O. A. II 122)
s. n. scútec (-ce), s. n. – Cîrpă, pelincă. –
Mr. scutic „dimie”. Origine îndoielnică. Ar putea fi, cum se presupune în general,
sl. skutŭ „poală, fustă, partea din față a unui veșmînt femeiesc” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 335; Tiktin; Conev 83),
cf. sb.,
cr. skut,
rus. skutatĭ „a înfășura”,
alb. skutinë „îmbrăcăminte”,
ngr. σϰουτί „îmbrăcăminte”; dar rezultatul din
rom. nu se explică formal, fiindcă -ec nu este
suf. productiv în
rom. (
bg. skuták, citat de Candrea nu se potrivește fonetic cu cel
rom.). Forma se potrivește mai bine
lat. scuticum, scutica, folosit în epoca clasică cu sensul de „bici din piele” (
cf. San Isidoro, V, 27, 15; Plummer, II, 26), și care s-a confundat, desigur, cu urmașii lui cutis,
cf. lat. cutica „pieliță unui fruct, coajă”, de unde
it. cotica,
calabr. cútica (Battisti, II, 1147). Pornind de la *scuticum „curea de piele” sau „piele”, s-ar putea explica și cuvîntul
rom.; pentru trecerea semantică de la ideea de „piele” la cea de „țesătură”,
cf. scoarță și pentru
der. tosc. scoticare „a se jupui”.
scútec (vest) și
scútic (est) n., pl. e (pol. skutek efect. ceh. skutek, acțiune, d. vsl. skutŭ, învălitoare, pulpană, canaf, d. got. skauts, ngerm. schooss, pulpană; bg. srb. skut, pulpană; ngr. skutt, haină). Pelincă, cearșaf mic în care se învălesc prunciĭ. Fig. În scutice, în prima fază, în copilărie.