SCURTÍME, scurtimi, s. f. Însușirea de a fi scurt. – Scurt + suf. -ime.

SCURTÍME, scurtimi, s. f. Însușirea de a fi scurt. – Scurt + suf. -ime.

SCURTÍME s. f. Însușirea de a fi scurt. Acum zilele îi păreau prea lungi și peste puțin se spăimînta de scurtimea lor. SLAVICI, la TDRG.

!scurtíme s. f., g.-d. art. scurtímii; pl. scurtími

scurtíme s. f., g.-d. art. scurtímii; pl. scurtími

SCURTÍME s. 1. micime. (~ textului.) 2. v. concizie. 3. micime, (înv.) scurtare. (~ vieții umane.)

scurtime f. 1. însușirea celor scurte: scurtimea hainei; 2. fig. durată scurtă: scurtimea vieții.

scurtíme f. (d. scurt). Calitatea de a fi scurt ca spatiŭ orizontal, ca statură saŭ ca durată: scurtimea unuĭ râŭ, unuĭ om, unuĭ discurs.

SCURTIME s. 1. micime. (~ textului.) 2. concentrare, concizie, laconicitate, laconism, lapidaritate. (~ stilului, a exprimării.) 3. micime, (înv.) scurtare. (~ vieții umane.)

SCURTIME. Subst. Scurtime. Scurtare, prescurtare, reducere, reducție, abreviere, abreviație; siglă. Micșorare, diminuare; retezare, retezat, retezătură, tăiere, tăietură; ciuntire, ciuntitură, amputare, ciumpăvire (reg.). Comprimare, compresiune, contracție, contractare, contragere; condensare (fig.), restrîngere. Concizie, laconism. Îngrădire, limitare, mărginire. Adj. Scurt, scurticel (dim.), scurtișor, scurtuț. Prescurtat, abreviat; abreviativ. Micșorat, diminuat, redus; retezat, ciunt, ciung, bont. Comprimat, condensat, contras. Concis, laconic, lapidar, succint. Restrîns, limitat, mărginit. Vb. A (se) scurta, a (se) face mai scurt, a (se) reduce, a (se) prescurta, a abrevia; a (se) micșora, a (se) diminua; a (se) comprima, a (se) contrage, a (se) condensa; a (se) restrînge, a (se) limita, a (se) mărgini. A tăia, a reteza, a ciunti, a amputa, a ciungi, a ciumpăvi (reg.). V. dimensiune, formă, înălțime, micime, tăiere.