scurtătură definitie

10 definiții pentru scurtătură

SCURTĂTÚRĂ, scurtături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn; retevei. 2. Cărare care urmează distanța cea mai scurtă între două puncte. – Scurta + suf. -ătură.
SCURTĂTÚRĂ, scurtături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn; retevei. 2. Cărare care urmează distanța cea mai scurtă între două puncte. – Scurta + suf. -ătură.
SCURTĂTÚRĂ, scurtături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn; retevei. Ieși și omul c-o scurtătură de lemn în mînă. SADOVEANU, P. S. 111. Și după ce i-au luat văzul, trage-i... care cu ce apucă... fata cu o scurtătură de lemn. CARAGIALE, O. I 347. El zvîrr! cu o scurtătură în urma noastră. CREANGĂ, A. 42. 2. Potecă ce duce de-a dreptul, fără ocoluri sau cotituri.
scurtătúră s. f., g.-d. art. scurtătúrii; pl. scurtătúri
scurtătúră s. f., g.-d. art. scurtătúrii; pl. scurtătúri
SCURTĂTÚRĂ s. v. retevei.
SCURTĂTÚRĂ ~i f. 1) Bucată scurtă de lemn; retevei. 2) Cărare, drum ce duce de-a dreptul; calea cea mai scurtă. A luat-o pe ~. /a scurta + suf. ~ătură
scurtătură f. bâtă scurtă.
scurtătúră f., pl. ĭ. Retevei, cĭomag scurt. Fig. Iron. Persoană prea scurtă (scundă) V. prăjină.
SCURTĂTU s. retevei, (pop.) zburătură, (reg.) caravei, cotromplete, răzbici, resteu, scatoalcă, scurtei, verdete, (Olt. și Ban.) jilăvete, (prin Transilv. și Maram.) șui, (prin Olt.) șutavei, (Transilv., Maram. și Olt.) șuvei, (înv.) șuvete. (A aruncat cu o ~ după el.)

scurtătură dex

Intrare: scurtătură
scurtătură substantiv feminin