Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

10 defini╚Ťii pentru scurt─âtur─â

SCURT─éT├ÜR─é, scurt─âturi, s. f. 1. Bucat─â scurt─â de lemn; retevei. 2. C─ârare care urmeaz─â distan╚Ťa cea mai scurt─â ├«ntre dou─â puncte. ÔÇô Scurta + suf. -─âtur─â.
SCURT─éT├ÜR─é, scurt─âturi, s. f. 1. Bucat─â scurt─â de lemn; retevei. 2. C─ârare care urmeaz─â distan╚Ťa cea mai scurt─â ├«ntre dou─â puncte. ÔÇô Scurta + suf. -─âtur─â.
SCURT─éT├ÜR─é, scurt─âturi, s. f. 1. Bucat─â scurt─â de lemn; retevei. Ie╚Öi ╚Öi omul c-o scurt─âtur─â de lemn ├«n m├«n─â. SADOVEANU, P. S. 111. ╚śi dup─â ce i-au luat v─âzul, trage-i... care cu ce apuc─â... fata cu o scurt─âtur─â de lemn. CARAGIALE, O. I 347. El zv├«rr! cu o scurt─âtur─â ├«n urma noastr─â. CREANG─é, A. 42. 2. Potec─â ce duce de-a dreptul, f─âr─â ocoluri sau cotituri.
scurt─ât├║r─â s. f., g.-d. art. scurt─ât├║rii; pl. scurt─ât├║ri
scurt─ât├║r─â s. f., g.-d. art. scurt─ât├║rii; pl. scurt─ât├║ri
SCURTĂTÚRĂ s. v. retevei.
SCURTĂTÚRĂ ~i f. 1) Bucată scurtă de lemn; retevei. 2) Cărare, drum ce duce de-a dreptul; calea cea mai scurtă. A luat-o pe ~. /a scurta + suf. ~ătură
scurtătură f. bâtă scurtă.
scurt─ât├║r─â f., pl. ─ş. Retevei, c─şomag scurt. Fig. Iron. Persoan─â prea scurt─â (scund─â) V. pr─âjin─â.
SCURTĂTURĂ s. retevei, (pop.) zburătură, (reg.) caravei, cotromplete, răzbici, resteu, scatoalcă, scurtei, verdete, (Olt. și Ban.) jilăvete, (prin Transilv. și Maram.) șui, (prin Olt.) șutavei, (Transilv., Maram. și Olt.) șuvei, (înv.) șuvete. (A aruncat cu o ~ după el.)

Scurt─âtur─â dex online | sinonim

Scurt─âtur─â definitie

Intrare: scurt─âtur─â
scurt─âtur─â substantiv feminin