scurmătură definitie

8 definiții pentru scurmătură

SCURMĂTÚRĂ, (2) scurmături, s. f. 1. Faptul de a scurma. 2. (Concr.) Loc unde s-a scurmat; groapă, gaură făcută prin scurmare. – Scurma + suf. -ătură.
SCURMĂTÚRĂ, scurmături, s. f. Faptul de a scurma. ♦ (Concr.) Loc unde s-a scurmat; groapă, gaură făcută prin scurmare. – Scurma + suf. -ătură.
SCURMĂTÚRĂ, scurmături, s. f. Faptul de a scurma; scurmare, rîcîitură. Nemaiauzind nici o foșnitură de păpușoi, nici o scurmătură de găină, am țîșnit odată... la mama acasă. CREANGĂ, A. 6. ♦ (Concretizat) Loc unde a scurmat cineva; groapă, gaură făcută prin scurmare.
scurmătúră s. f., g.-d. art. scurmătúrii; (gropi) pl. scurmătúri
scurmătúră s. f., g.-d. art. scurmătúrii; (gropi) pl. scurmătúri
scurmătură f. acțiunea de a scurma și efectul ei: scurmătură de găină CR.
scurmătúră f., pl. urĭ. Loc pe unde s’a scurmat: pe aicĭ e scurmătură de guzgan.
SCURMĂTU s. rîcîială, rîcîit, rîcîitură, scormonire, scurmare, (înv., pop. și fam.) scociorîre, scociorît. (~ pămîntului cu ghearele.)

scurmătură dex

Intrare: scurmătură
scurmătură substantiv feminin