SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. (Despre materii lichide) A curge fără întrerupere, prelingîndu-se în cantități mici (uneori pînă la ultima picătură). Sîngele i se scurgea prin nenumărate răni. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Mustul rubiniu s-a scurs Ca un sînge gros, din boabe. D. BOTEZ, F. S. 91. Din ochii pali ai mamei ca bobul picuri ies, Se scurg pe-obrazul care se mișca-ncet și des. COȘBUC, P. II 189. ♦ Tranz. A face să curgă pînă la ultima picătură; a vărsa. Apucă copaia de-un capăt și scurse toată apa din ea, împrăștiind-o pe bătătură. MIHALE, O. 492. ◊ Fig. (Complementul indică recipientul) Nu-ți mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaștri, Nu uita că-n lacrimi este taina ochilor albaștri. EMINESCU, O. I 82. Biata maică-sa se plînge, Ochii de lacrimi își scurge. TEODORESCU, P. P. 118. ♦ (Despre ochi) A se sparge, a ieși din orbită, a lăsa să se împrăștie părțile componente. Vătaful a stricat-o puțin și i s-a scurs un ochi. NEGRUZZI, S. I 59. ◊ Expr. A i se scurge cuiva ochii (după cineva sau după ceva) v. ochi (I 1). 2. Tranz. A separa un amestec de partea lui lichidă sau de particulele aflate în suspensie, filtrînd sau extrăgînd partea lichidă. A scurge cafeaua. A scurge zeama. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. Nu are decît să facă încă un pas... acel de a scurge pămîntul cu șanțuri acoperite... de a-l scurge prin drenaj. I. IONESCU, D. 175. 3. Tranz. Fig. (De obicei întărit prin «de bani») A stoarce pe cineva de bani, a face să cheltuiască mult. Altă grijă n-a avut, fără numai aceea: cum ar putea înșela și scurge de bani pre toți oamenii ce veneau la dînsul. MARIAN, O. I 420. După ce m-a scurs bine de bani, prin Viena și prin Paris, iată rezultatul romanului nostru. ALECSANDRI, T. 1724. ◊ (Complementul indică banii în discuție) Putea deci să le scurgă în cuget curat toate paralele, pentru că ei îl sărăciseră pe dînsul. NEGRUZZI, S. I 86. La haraciuri că m-au pus, Bănișorii mi i-a scurs. TEODORESCU, P. P. 676. ◊ Expr. A scurge vlaga (din cineva) = a epuiza pe cineva de puteri, a distruge. Le-au scurs sătenilor vlaga și farmecul vorbei... De se întîlnesc între ei parcă li-i silă să-și grăiască. PĂUN-PINCIO, P. 120. 4. Refl. Fig. (Despre noțiuni de timp) A trece, a se desfășura. S-a scurs de mult miezul nopții. STANCU, D. 239. Viața mea se scurse atîta de ușor. EFTIMIU, Î. 167. Vremea trecea! Anii se scurgeau repede unul după altul. GÎRLEANU, L. 34. Cîteva clipe se scurseră încă și niște pași răsunară. ANGHEL-IOSIF, C. L. 27. ◊ Tranz. fact. Iano, negustorii tăi O să-mi scurgă anii mei. TEODORESCU, P. P. 560. 5. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsînd în urma lor locul sec). Se scurg apele din regiunile inundate. ◊ (Prin analogie, despre grupuri de oameni, animale, vehicule, obiecte transportabile) Alții se scurgeau, vorbind tare, pe drumurile noroioase. DUMITRIU, N. 13. Pe șoseaua grea de praf Ne scurgem în coloană fără șoapte. CAMIL PETRESCU, V. 17. Dunărea se limpezește de sloii scurși spre mare. BART, E. 332. ◊ Fig. (Despre raze, scîntei) Galbene văpăi de soare Peste deal acum se scurg. COȘBUC, P. I 315. în ochii-i să se scurgă scîntei din steaua lină. EMINESCU, O. I 94. Inima-i ferice în sînu-i se topește Ca ziua cea de vară cînd razele se scurg, Topindu-se în umbra adîncă din amurg. ALECSANDRI, P. A. 182. – Forme gramaticale: perf. s. scursei, part. scurs.

scúrge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. 1 sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

scúrge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scurg, imperf. 3 sg. scurgeá, perf. s. l sg. scurséi, 1 pl. scúrserăm; part. scurs

SCÚRGE vb. 1. a se prelinge, (pop.) a pica, (înv. și reg.) a piști. (Vinul se ~ din vas.) 2. a se strecura. (Lichidul se ~ prin fisura vasului.) 3. (înv. și reg.) a strânge. (~ brânza proaspătă prin sedilă.) 4. v. curge. 5. v. infiltra. 6. v. perinda. 7. v. trece. 8. a trece, (pop.) a vremui, (înv.) a se prelungi, (fig.) a curge. (Timpul s-a ~ încet.) 9. v. împlini.

SCÚRGE vb. v. asana, curge, descărca, deseca, deșerta, extorca, goli, seca, vărsa.

A SCÚRGE scurg tranz. 1) (lichide) A face să curgă (dintr-un amestec sau dintr-un vas). ~ zerul din brânză. ◊ A-și ~ ochii a plânge mult. ~ vlaga (din cineva) a slei de puteri (pe cineva). 2) (fructe, rufe etc.) A presa, evacuând lichidul; a stoarce. /<lat. excurrere

A SE SCÚRGE pers. 3 se scúrge intranz. 1) (despre fluide) A ieși (dintr-un recipient) încet și în cantități mici. 2) (despre șuvoaie, torente de apă) A curge în josul pantelor până la epuizare. 3) (despre ochi) A-și pierde lichidul pe care îl conține ca urmare a spargerii globului ocular. 4) fig. (despre persoane, vehicule etc.) A urma unul după altul (fără întrerupere sau la intervale egale). 5) fig. (despre ore, zile, săptămâni, luni etc.) A se consuma treptat; a trece; a curge. /<lat. excurrere

scurge v. 1. a curge afară tot lichidul: apa sa scurs; 2. a seca: nu-ți mai scurge ochii tineri EM.; 3. a dori foarte: îi se scurg ochii după dânsul; 4. fig. a trece repede: vieața-i sa scurs așa de iute! [V. curge].

scurg, scurs, a scúrge v. tr. (lat. ex-cúrrere, a alerga afară, ca și a curge d. cúrrere. V. curg). Fac sa curgă toată apa din: a scurge un pahar, niște brînză. V. refl. Curg afară pînă la ultima picătură: apa s’a scurs. Mă liberez de apă: a pune brînza’n zăgîrnă și a o lăsa să se scurgă. Fig. Trec: zilele se scurg, viața i s’a scurs. A-țĭ scurge ochiĭ, a plînge. A ți se scurge ochiĭ după cineva saŭ ceva, a te uĭta plin de dragoste orĭ de dor la cineva saŭ la ceva.

scurge vb. v. ASANA. CURGE. DESCĂRCA. DESECA. DEȘERTA. EXTORCA. GOLI. SECA. VĂRSA.

SCURGE vb. 1. a se prelinge, (pop.) a pica, (înv. și reg.) a piști. (Vinul se ~ din vas.) 2. a se strecura. (Lichidul se ~ prin fisura vasului.) 3. (înv. și reg.) a strînge. (~ brînza proaspătă prin sedilă.) 4. a-i curge, a-i pica, a-i picura, a i se prelinge, (pop.) a-i merge. (I se ~ lacrimi din ochi.) 5. a se infiltra, a pătrunde, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie se ~ în pămînt.) 6. a se perinda, a se succeda, a urma, (înv. și pop.) a se petrece. (Mașinile se ~ una după alta.) 7. a trece. (Întreg convoiul s-a ~.) 8. a trece, (pop.) a vremui, (înv.) a se prelungi, (fig.) a curge. (Timpul s-a ~ încet.) 9. a se împlini, a trece. (S-au ~ 100 de ani de la...)

a i se scurge ochii după cineva expr. a-i face plăcere să vadă pe cineva; a simți o atracție puternică pentru cineva.

scurge, scurg v. r. a fugi, a se retrage pe furiș.