scul definitie

11 definiții pentru scul

SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, de bumbac, de mătase etc., înfășurate în formă de colac, în vederea unor operații de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.
SCUL, sculuri, s. n. Legătură de fire continue de lână, bumbac, mătase etc. înfășurate în formă de colac, în vederea unor operațiuni de finisare sau pentru livrare. [Pl. și: scule] – Din ngr. skullí.
SCUL, sculuri și scule, s. n. Legătură mare de fire de lînă, de bumbac, de mătase etc. înfășurate în formă de colac. Au luat acele trei scule de mătasă și a ieșit afară cu ele dinaintea curții. SBIERA, P. 31. Cînd te văd sara pe-afară, Arde inima-mi cu pară. Cînd șăzi pe prispă din dos, Cu capul plecat în jos, Cu sculul pe după cap, Cu matasa trasă-n ac. SEVASTOS, C. 127. Voinea... Vamă le lua, Fir și ibrișim Și postav d-ăl bun, Sculuri de bumbac. TEODORESCU, P. P. 86.
scul s. n., pl. scúluri
scul s. n., pl. scúluri
SCUL s. (înv. și reg.) sucitură, (Mold.) căleapă, (înv.) mătărângă. (~ de lână.)
scul (-luri), s. n. – Legătură de fire în formă de colac. Ngr. σϰουλί „furcă”, σϰουλίδι „scul” (Cihac, II, 697; Roesler 575; Gáldi 249).
SCUL ~uri n. Legătură de fire textile înfășurate în formă de colac. /<ngr. skouli
scul n. jurubiță de fire toarse: sculuri de mătase. [Gr. mod.].
scul n., pl. urĭ (ngr. skuli, caĭer, furcă). Sud. Legătură de 30-40 de jurubițe la rîșchitor. – În nord. caleap. În Maram. scul = jurubiță.
SCUL s. (înv. și reg.) sucitură, (Mold.) căleapă, (înv.) mătărîngă. (~ de lînă.)

scul dex

Intrare: scul
scul substantiv neutru
scul