scufă definitie

12 definiții pentru scufă

SCÚFĂ, scufe, s. f. Scufie. – Din ngr. skúfos.
SCÚFĂ, scufe, s. f. Scufie. – Din ngr. skúfos.
SCÚFĂ, scufe, s. f. 1. Scufie (1). Aș vrea să fiu un biet bunic... Să rîd cu ei, copilăros, Cînd moțăind mi-atîrnă-n jos Al scufei mele ciucur. IOSIF, PATR. 30. Soarele-i amiazi, și d-ta tot în halat și cu scufa de noapte? ALECSANDRI, T. I 409. 2. Scufie (2).
scúfă s. f., g.-d. art. scúfei; pl. scúfe
scúfă s. f., g.-d. art. scúfei; pl. scúfe
SCÚFĂ s. v. tichie.
SCÚFĂ s. v. bonetă, bonețică, scufie, scufiță.
scúfă (-fe), s. f. – Bonetă, tichie. Ngr. σϰοῦφος (Candrea). – Der. scufie (mr. scufie), s. f. (scufă), din ngr. σϰούφια (Miklosich, Fremdw., 126; Cihac, II, 697; Gáldi 249), cf. alb. skufië, tc. iskufie și REW 2024. Este dubletul lui coif.
scufă f. căciuliță de noapte. [Abstras din scufie].
scúfă (Munt.) f., pl. e și scufíe (Mold.) f. (ngr. skúfia și skúfos, d. it. scuffia. V. coĭf). Bonetă p. copil, bolnavi, bătrîni și femei.
scu s. BONETĂ. BONEȚICĂ. SCUFIE. SCUFIȚĂ.
SCU s. bonetă, căciuliță, scufiță, tichie, (Transilv., Ban. și Bucov.) ceapsă.

scufă dex

Intrare: scufă
scufă substantiv feminin