SCRÂNTITÚRĂ, scrântituri, s. f. Deplasare a unui os din articulația lui; luxație, scrânteală, entorsă. – Scrânti + suf. -tură.

SCRÂNTITÚRĂ, scrântituri, s. f. Deplasare a unui os din articulația lui; luxație, scrânteală, entorsă. – Scrânti + suf. -tură.

SCRÎNTITÚRĂ, scrîntituri, s. f. 1. Luxație, scrînteală (a mîinii, a piciorului). Ea se pricepea să descînte și să oblojească... scrîntiturile. PAS, Z. I 117. 2. Fig. Cotitură. Drumul... cotește brusc pe sub Rîpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit intr-o scrîntitură de coline. REBREANU, I, 9. – Variante: scrintitúră (ȘEZ. III 175), sclintitúră (ib. V 143) s. f.

scrântitúră s. f., g.-d. art. scrântitúrii; pl. scrântitúri

scrântitúră s. f., g.-d. art. scrântitúrii; pl. scrântitúri

SCRÂNTITÚRĂ s. 1. v. luxație. 2. v. entorsă.

SCRÂNTITÚRĂ ~i f. 1) Traumatism constând în scoaterea unui os din încheietură; luxație. 2) Loc scrântit. /a scrânti + suf. ~tură

scrîntitúră f., pl. ĭ. Luxațiune, scrînteală.

SCRÎNTITURĂ s. (MED.) deplasare, dezarticulare, dezarticulație, dislocare, luxare, luxație, scrînteală, scrîntire, sucire, (rar) răsucire, sucitură, torsiune, (prin vestul Munt.) proclinteală, proclintire. (~ osului humeral.)