SCRÁBĂ s. f. v. scroambă.

SCROÁMBĂ, scroambe, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Cizmă grosolană sau nepotrivită pe picior; încălțăminte foarte uzată. [Var.: scrábă, șcrábă s. f.] – Din ucr. škrab.

ȘCRÁBĂ s. f. v. scroambă.

SCRÁBĂ s. f. v. scroambă.

SCROÁMBĂ, scroambe, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Cizmă grosolană sau nepotrivită pe picior; încălțăminte foarte uzată. [Var.: scrábă, șcrábă s. f.] – Din ucr. șkrab.

ȘCRÁBĂ s. f. v. scroambă.

SCRÁBĂ, scrabe, s. f. (De obicei la pl.) Cizme vechi și stricate sau mari și nepotrivite pe picior. V. scroambe. (Atestat în forma șcrabă) Cu straiele largi ponosite, cu șcrabele mari din picioare. LESNEA, A. 78. – Variantă: șcrábă s. f.

ȘCRÁBĂ s. f. v. scrabă.

scroámbă (reg.) s. f., g.-d. art. scroámbei; pl. scroámbe

scroámbă s. f., g.-d. art. scroámbei; pl. scroámbe

SCRÁBĂ s. v. ciormoiag, condroniu.

scrábă (-be), s. f. – Pantof vechi. – Var. șcrabă, scroa(m)bă. Origine incertă. Ar putea avea legătură cu rut. šcrab (Bogrea, Dacor., IV, 849); mai probabil este o deformare a sl. skrava › sfară, v. aici; în acest caz ar fi o simplă var. a lui sfîrloagă și ar exprima ideea de „obiect în formă de barcă”. Pare cuvînt identic cu scrab(ă), s. f. (condroniu, Melampyrum nemorosum); scradă, s. f. (o anumită plantă); toate sînt cuvinte mold. Der. scrombăi, vb. (Mold., a scîlcia); scredi, vb. refl. (Olt., a se scîlcia); sfriji (var. sfreji), vb. refl. (a se zbîrci, a se usca, a slăbi), probabil în loc de *screzi, de la scradă, pl. scrăzi (după Cihac, II, 342, din sl. chyra „debilitate”; după Scriban, din vrej).

scroambe f. pl. Mold. cisme uzate: și scroambele astea a [!] voastre îs pocite CR. [Tras din scrombăì].

scroámbă (oa dift.) f pl. e (var. din scrab). Est. Iron. Scîrtoajă, sfîrloagă, încălțăminte foarte uzată: ce țĭ-aĭ pus scroambele aici? V. scarp.

scrabă s. v. CIORMOIAG. CONDRONIU.

scroambă Cuvîntul apare la Creangă: scroambă „cizme vechi, grosolane”. TDRG adaugă, fără referințe, formele scrabă, scroabă. Astăzi mai putem alătura pe scrab „bocanc rău”. Lex. reg. I, p. 108 (de la Rădăuți) fiind inserat între cuvintele care încep cu ș, trebuie să credem că a fost greșit tipărit în loc de șcrab; mai curios e că e masculin. DU explică pe scroambă prin scrombăi „a bătători”, iar Bogrea, DR, IV, p. 489, și CADE, prin ucr. шкpaб „gheată uzată, scîlciată” (cf. шкpaб(a) la Semcinski). S-ar părea că prin aceasta discuția e încheiată, dar Scriban, care admite pentru masculinul scrab etimologia ucraineană, iar pe scroambă îl consideră variantă a lui scrab, trimite și la scarp, scarpă, șcarp, care ar veni din it. scarpa, printr-un intermediar neogrec. În BL, III, p. 47, am explicat pe scrabă din scroambă (este însă evident că și contrariul e posibil), pe care am pus în legătură cu scrobi. Mi se pare acum foarte probabil că trebuie să combinăm explicațiile: fie că pornim de la ucraineană, și atunci explicăm pe s- prin scrobi, fie că pornim de la scrobi, și atunci s- se datorează influenței ucrainene. În ce privește fonetica, trebuie să ținem seamă și de faptul că e vorba de un termen expresiv, care a putut suferi diferite modificări neconforme cu legile fonetice. Genul masculin arată că originalul a fost primit la plural.

scrábă, scrabe, s.f. – (reg.) Cizmă stricată; pantof vechi (Papahagi, 1925). – Din ucr. scrab (Bogrea, cf. DER; MDA); cf. jdd. schkrabes (Țurcanu).

scrábă, -e, s.f. – Cizmă stricată; pantof vechi (Papahagi 1925). – Din ucr. scrab (MDA); Cf. jdd. schkrabes (Țurcanu).