SCRIPCÁR, scripcari, s. m. (Mold.) 1. Lăutar care cîntă din scripcă; viorist. Se duceau în pădure la Pantelimon, unde întindeau masâ mare, cu scripcari care umblau de la un grup la altul. PAS, Z. I 235. După ce-au venit scripcarii, s-au adunat gospodarii de prin împrejurimi acolo. SADOVEANU, O. VIII 165. Scripcarul și cobzarul își potriveau într-una strunele, fără să mai înceapă a cînta. BUJOR, S. 99. ♦ (Depreciativ) Cîntăreț, poet. O, vînturători de fraze, scripcari sarbezi și smintiți. VLAHUȚĂ, P. 86. 2. Gîndac gălbui cu pete negre, care produce un bîzîit caracteristic și care trăiește pe scoarța plopilor (Saperda carcharias). (Cu pronunțare regională) Atît scripcariul negru cît și cel galben, cînd îi prinzi în mînă, cîntă ca și cînd ar cînta cineva dintr-o scripcuță. MARIAN, INS. 100.