scrimă definitie

2 intrări

17 definiții pentru scrimă

SCRÍMĂ s. f. Ramură sportivă care cuprinde probe de sabie, de floretă și de spadă. – După fr. escrime. Cf. it. scrima.
SCRÍMĂ s. f. Ramură sportivă care cuprinde probe de sabie, de floretă și de spadă. – După fr. escrime. Cf. it. scrima.
SCRIMÁ, scrimez, vb. I. Intranz. A face scrimă.
SCRÍMĂ s. f. Sport constînd în mînuirea floretei, spadei sau a altor arme albe împotriva unui adversar. Se va întoarce surîzînd ca un șampion de scrimă, să mulțumească aplauzelor. C. PETRESCU, C. V. 122. Regele Claudius... convinge pe Laert... să facă cu Hamlet o partidă de scrimă cu o floretă otrăvită. GHEREA, ST. CR. II 284. ◊ Fig. Văzduhul era înviorat de capricioasa scrimă dintre ploaie și soare. C. PETRESCU, C. V. 330.
SCRIMÁ, scrimez, vb. I. Intranz. A mânui sabia, spada sau floreta în scop sportiv sau (în trecut) pentru a deveni un bun duelist; a face scrimă. – După fr. escrimer.
scrímă s. f., g.-d. art. scrímei
scrímă s. f., g.-d. art. scrímei
SCRIMÁ vb. I. intr. (Sport) A mânui armele albe (spada, floreta etc.); a face scrimă. [Cf. fr. escrimer].
SCRÍMĂ s.f. (Sport) Arta de a mânui sabia, spada și floreta. [Cf. fr. escrime, it. scherma].
SCRÍMĂ s. f. sport constând în a mânui sabia, spada și floreta. (< it. scrima, după fr. escrime)
scrímă (-me), s. f. – Sport cu spada, floreta sau sabia. Fr. escrime.
A SCRIMÁ ~éz intranz. A practica scrima. /<fr. escrimer
SCRÍMĂ f. Gen de sport care cuprinde probe de sabie, de spadă și de floretă. [G.-D. scrimei] /<it. scrima, fr. escrime
scrimă f. arta de a se bate cu armele.
* scrímă f., pl. e (fr. escrime, vfr. escremie, it. scherma). Arta de a mînui armele împungătoare și tăĭetoare: scrima cu baioneta, cu floreta, cu spada. V. duel.
SCRIMA, Andrei (1930-2001, n. Gheorghieni, jud. Harghita), teolog român. Stabilit în străinătate (1956); a ocupat diferite funcții bisericești (reprezentant al Patriarhiei din Constantinopol la Vatican). Lucrări: „Timpul rugului aprins”, „Maestrul spiritual în tradiția răsăriteană”, „Biserica liturgică”, „Antropologie apofatică”, „Despre isihasm”.
SCRÍMĂ (< fr., it.) s. f. Ramură sportivă în care se includ probele de floretă, sabie și spadă. S. a luat naștere, ca formă sportivă, la sfârșitul sec. 17, în Italia și apoi în Franța, ca urmare a duelurilor din sec. 16. În 1553 apăruse la Veneția „Manualul științelor armelor” de Camillo Agrippa, cu ilustrații atribuite lui Michelangelo, care va pune bazele artei sabiei și spadei. S. este un sport olimpic încă de la prima ediție a jocurilor olimpice moderne de la Atena (1896). Primul Campionat mondial s-a desfășurat, în 1937, la Paris. Importantă pentru protejarea sportivilor a fost inventarea măștii (1778) de către La Boessiere. Bărbații participă la toate cele trei arme, iar femeile la floretă (J.O.) și spadă (CM și Cupa Mondială). Concursurile se desfășoară individual și pe echipe. În România, s. apare ca disciplină la Școala din Brașov, condusă de I. Honterus, în 1543. Școala de ofițeri reînființată la București în 1849 are în program și disciplina s. Primul campionat național se desfășoară la Sinaia în 1933. De-a lungul anilor scrimerii români au obținut succese importante, dobândind titlurile supreme la Jocurile Olimpice: Ionel Drâmbă și Mihai Covaliu, iar la Campionatele mondiale: Olga Orban-Szabo, Ecaterina Stahl, Elisabeta Tufan, Reka Lazăr, Laura Badea, Mihai Covaliu, precum și echipele feminine și masculine.

scrimă dex

Intrare: scrimă
scrimă substantiv feminin
Intrare: scrima
scrima verb grupa I conjugarea a II-a