scriere în scurt definitie

38 definiții pentru scriere în scurt

SCRI vb. IV v. scrie.
SCRIE, scriu, vb. III. 1. Intranz și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♦ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.
SCRIÉRE, scrieri, s. f. 1. Acțiunea de a scrie și rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate în scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Înv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare în scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris1 (4). ♦ Operă literară sau științifică. – V. scrie.
SCRI vb. IV v. scrie.[1]
SCRÍE, scríu, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. ◊ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea pe fața cuiva starea lui sufletească, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A însemna, a desena, a zugrăvi; a contura, a schița. ◊ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna la chip cu cineva. ♦ A lăsa urme, a întipări, a imprima. ◊ Refl. Urmele pașilor se scriseseră pe zăpadă. 2. Intranz. și tranz. A-și exprima, a-și formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o operă (literară, științifică). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A așterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. și tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ◊ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înștiința, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ◊ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteală cuiva. 5. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizație, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ◊ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la naștere, a(-i) fi sortit, hărăzit (prin soartă). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.
SCRÍERE, scrieri, s. f. 1. Acțiunea de a scrie și rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate în scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Înv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare în scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris1 (4). ♦ Operă literară sau științifică. – V. scrie.
SCRIÁ vb. I v. scrie.
SCRÍE, scriu, vb. III. 1. Intranz. A reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii. Și învață, domnule, ca un diac. Scrie, cetește groaznic. NEGRUZZI, S. I 59. Lasă robii din robie Să-i învăț la carte-a scrie. ȘEZ. IV 10. C-o mînă pe carte scrie Și cu alta-mi face mie Să merg la cănțelărie, Să mă-nvăț și eu a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26. ◊ Expr. (Formulă folosită în basme) De (sau pe) cînd scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. A fost odată ca niciodată... De cînd se scria musca pe părete. ISPIRESCU, L. 1. ◊ Tranz. (Complementul indică semnul sau cuvîntul reprezentat prin el) În pădure duce-m-aș Frunză verde rumpere-aș, Pe genuche pune-o-aș, Slovă neagră scriere-aș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 129. (Poetic) Peste cuvintele săpate-n piatră Ploaia și vîntul scriu încet: uitare. BENIUC, M. 127. ♦ Tranz. impers. A se afla scris. Pe pachet scria: (Scrieri a lui D. Scavinschi). NEGRUZZI, S. I 209. ◊ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe față (sau în obraz) = a se putea vedea sau citi pe fața cuiva. Dar ce văd? întristarea ți-e scrisă pe obraz. BOLINTINEANU, O. 200. ♦ Tranz. A acoperi cu semne grafice, p. ext. cu orice fel de semne, de figuri. Un frac fără mînice, abia înseilat, pre care îl scrie calfa pe la toate încheieturile cu credă. NEGRUZZI, S. I 238. Mai trimite-mi cîte-o carte Și n-o scrie cu cerneală... O scrie cu argințel Că de-acela-i puțintel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. ◊ Expr. (Popular) A scrie ouă = a încondeia ouă, a picta ouă (cu vopsea roșie și cu flori de culori diferite). ♦ Tranz. A completa cu textul necesar. D-le Cațavencu, fii bun, scrie-i, mă rog, votul acestui onest cetățean. CARAGIALE, O. I 175. 2. Tranz. Fig. A trasa, a contura, a schița. De-acolo au văzut valea cea largă a Siretului, unde curge o apă domoală, scriind cotituri între lunci vechi. SADOVEANU, N. P. 143. Poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă. ANGHEL, PR. 21. ◊ Refl. Zburau paseri negre pe sus și pornea o adiere de vînt dinspre depărtarea Dunării; atunci se scria pe marginea orizontului o linie de purpură. SADOVEANU, M. C. 35. Soarele ți s-a scrie în frunte, Doi luceaferi În umerile obrazului. MARIAN, Î. 16. ♦ A întipări, a imprima. Roțile din față, cu creasta lor tăioasă, își scriau adînc urma pe pămînt. DUMITRIU, V. L. 110. ◊ (Refl., în expr.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semăna (la chip) cu cineva. S-a scris în partea lui bunicu-său. SANDU-ALDEA, U. P. 83. 3. Intranz. A-și exprima, a-și formula gîndurile, ideile în scris; (în special) a compune opere literare. Am scris și eu. Mi-am zugrăvit anii copilăriei cu obiceiurile, cu puținele bucurii și cu lumina colțului nostru de țară. SADOVEANU, E. 107. Tot citind, a început și el să scrie. REBREANU, I. 62. De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? EMINESCU, O. I 137. ◊ Tranz. (Complementul indică opera) Eminescu el însuși scrie doine și cîntece pe care cu greu le distingi de realizările proprii ale poporului. BENIUC, P. 20. Tu ai scris cîntecul ăsta! Te cunoști după sprînceană. HASDEU, R. V. 30. Nicu Bălcescu era de o modestie rară: anevoie îl făceai să-ți citească cîte ceva din cele ce scria. GHICA, S. A. 142. ♦ Tranz. A spune în scris, a arăta, a relata, a descrie, a povesti. Iar cînd alaiul s-a oprit Și Paltin-crai a stărostit, A prins să sune sunet viu De treasc și trîmbiți și de chiu. Dar ce scriu eu? Oricum să scriu E ne-mplinit. COȘBUC, P. I 56. Cine poate întîlnirea lor s-o scrie. CONACHI, P. 85. Binele meu din felie, Nu-i diac să-l poată scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176. (Impersonal) Așa scrie și la noi în cărți despre unii, că tocmai la bătrînețe au făcut copii. CREANGĂ, P. 118. Precum la carte ne scrie Că e lumea-nșelătoare. TEODORESCU, P. P. 101. 4. Tranz. A așterne pe hîrtie un text, o scrisoare. Apoi a învățat să scrie petiții la tribunal, la primărie, în toate părțile, dar zadarnic. DUMITRIU, P. F. 56. Mi-a scris... o carte poștală. ROPÎRCEANU, B. 63. Împăratul acela... a scris carte frăține-său craiului, să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți. CREANGĂ, P. 184. ♦ Intranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. După ce-oi învăța carte, îți scriu. SADOVEANU, N. F. 184. Așa, tocmai așa să-i scrie Năvodaru, și Neculai va înțelege. SANDU-ALDEA, D. N. 221. Să-mi scrii mereu. IOSIF, PATR: 34. ♦ Refl. reciproc. A coresponda. Ne mai scrisesem din cînd în cînd o vreme. SADOVEANU, O. VIII 18. ♦ A comunica, a înștiința. Parcă ți-am fost scris că mă gătesc să merg în patrie. CARAGIALE, O. VII 95. Iată ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. CREANGĂ, P. 184. Iaca ce-mi scrie din București. ALECSANDRI, T. 346. ◊ Intranz. Tu întră în cortul meu de scrie senatului din Cracovia despre întoarcerea noastră în Polonia. ALECSANDRI, T. II 37. 5. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra în scris; a trece numele cuiva pe o listă, într-o evidență. Am numărat oile și Alexa Baciul le-a însemnat la răbuș. Eu le-am scris în condică la mine. SADOVEANU, B. 59. Nu mi-i scrie și mie acest stih, căci aș voi să-l învăț. DRĂGHICI, R. 62. M-a scris neamțu pe hîrtie Și m-o dus la cătănie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. ◊ Refl. Domnule majur Codău... Noi, la pămînt ne-am scrie, cum nu? Că după olecuță de ogor ne crapă măseaua-n gură. CAMILAR, N. I 265. ◊ Expr. (Rar) A(-și) scrie (ceva) în frunte = a ține minte, a reține. Scrie-n frunte ce-ți spun: de azi înainte te așteaptă la toate șotiile din partea mea. ALECSANDRI, T. I 191. ♦ (Învechit și popular) A catagrafia, a recenza, a inventaria. Mihai Viteazul puse de scrise oastea, și găsi că era de opt mii de oameni, cu treizeci și două de tunuri. ISPIRESCU, M. V. 27. ◊ Expr. A scrie ceva pe numele cuiva = a face cuiva acte de proprietate pentru... Aici are să vie cu Ana și cu Vasile Baciu, să-i scrie toate pămînturile pe numele lui. REBREANU, I. 122. ♦ (Construit cu dativul) A trece în contul cuiva, a pune în socoteala cuiva. Spune-mi drept, ți-au spus vrodată popii că păcate-ți scriu Dacă-mbrățișezi vreo fată? COȘBUC, P. I 238. Ba ce zicem? unii oameni, – dumnezeu să nu le scrie-n osîndă – răi de gură... scorniră minciuna. RETEGANUL, P. I 51. 6. Tranz. (Popular) A înscrie pe cineva într-o instituție, într-un corp constituit, într-un colectiv de muncă. În primăvara asta l-au scris la oaste și în luna lui răpciune s-o duce la reghimentul lui. SADOVEANU, M. C. 50. Spunea c-o să mă scrie d-a dreptul în clasa a treia. DELAVRANCEA, H. TUD. 35. Drăguțu nu poartă pană Că l-a scris neamțu cătană. HODOȘ, P. P. 215. ◊ Impers. Pe pruncuț l-am crescut cum l-am putut, acum mi l-au scris la oaste. RETEGANUL, P. III 7. Foaie verde buruiană, Vai, maică, m-a scris cătană. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 295. ◊ Refl. Auzind gloatele de venirea lui Făt-Frumos, veneau droaie să se scrie la oaste. ISPIRESCU, L. 111. La 1831 cei mai mulți au încins sabia, scriindu-se în miliția națională. GHICA, S. 47. (Fig.) Pentru ce să nu arătăm, celor ce voiesc a se scrie printre vrednicii cetași ai sfîntului Hubert, la ce punt al orizontelui vînătoresc sfințește soarele putinței. ODOBESCU, S. III 48. 7. Tranz. (Popular, construit cu dativul) A prescrie, a indica medicamentul sau tratamentul necesar unui bolnav. ♦ Impers. A fi stabilit, rînduit (prin legi, regulamente). Bine, dar călugărului îi scrie... – Ce-i scrie călugărului?! Lasă că știu eu ce-i scrie: o să muncească pentru mînăstire. STĂNOIU, C. I. 17. ◊ Expr. A fi scris sau a-i fi scris cuiva (rar pentru cineva) = a-i fi rînduit cuiva de la naștere, sortit, hărăzit (de soartă). Ei, ce să-i faci? Așa i-a fost scris omului. Săracu! SADOVEANU, O. VIII 188. Vai, doamne, văd că-i scris Să mor cum nu mai moare alt om! COȘBUC, P. II 179. Ce e scris și pentru noi, Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război. EMINESCU, O. I 146. – Variantă; scriá (DUMITRIU, N. 161, PAMFILE, CR. 44) vb. I.
SCRÍERE, scrieri, s. f. Acțiunea de a scrie și rezultatul ei. 1. Reprezentarea sunetelor șl a cuvintelor dintr-o limbă cu ajutorul semnelor grafice; scris. Nu știu, zău, dacă din cele patru clase primare îi mai rămăsese altăceva decît știința scrierii și a cetirii. GANE, N. III 181. Am avut cinste a înfățoșa d-voastre prohorisirile ucenicilor mei în istorie, cetire, scriere, aritmetică. NEGRUZZI, S. I 5. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; scris. V. caligrafie. Scriere citeață. 2. Fel de a scrie, sistem de semne grafice. Scriere rondă. Scriere ideografică. ♦ (Învechit) Ortografie. (Cu pronunțare regională) Între moldoveni, colaboratorii «Romîniei literare» sînt singuri ce nu au impus romînilor nici gramatica, nici altă scriire după iscodirile închipuirei lor. RUSSO, S. 79. 3. Text scris. Dau aci ca specimen cîteva scrieri și epistole colective și private care mi s-au dat la 1854 de Dumitrache Florescu. GHICA, A. 673. 4. Exprimare în scris, compunere, redactare a unui text. Compunerile sale originale... caracterizează pe omul care știe arta scrierii. BOLINTINEANU, O. 358. ♦ Operă literară sau științifică; compoziție, articol. Pe-atuncea vremea era înapoiată... De scrieri, sărăcia era neasemănată... Aveam un Odobescu – n-aveam pe cei de azi. MACEDONSKI, O. I 49. De-a pururi, pretutindeni, în ungherul unor crieri Și-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri! EMINESCU, O. I 134. [Filimon] a îmbogățit literatura romînă cu două scrieri de un adevărat merit. GHICA, S. A. 80.
scríe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scriu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 să scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (scri-ind); part. scris
scríere s. f., g.-d. art. scríerii; (feluri, texte) pl. scríeri
scríe vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scríu, 2 sg. scrii, 1 pl. scríem, 2 pl. scríeți, perf. s. 1 sg. scriséi, 1 pl. scríserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. scríe; imper. 2 pl. scríeți; ger. scriínd (sil. scri-ind); part. scris
scríere s. f., g.-d. art. scríerii; (feluri, texte) pl. scríeri
scriá (= scríe) vb. (defectiv, model flexiune 520)
SCRÍE vb. 1. v. înregistra. 2. v. crea. 3. (înv.) a semna. (Îi ~ despre...) 4. v. coresponda. 5. v. colabora. 6. v. conține. 7. v. prevedea. 8. v. arăta. 9. v. expedia.
SCRÍE vb. v. contura, copia, da, descrie, desena, destina, edita, expune, hărăzi, hotărî, imprima, indica, inventaria, iscăli, încondeia, încorpora, înfățișa, înregistra, înrola, meni, orândui, picta, predestina, prescrie, prezenta, publica, recenza, recomanda, recruta, reda, reproduce, rândui, scoate, semna, sorti, tipări, trasa, ursi, zugrăvi.
SCRÍERE s. v. descriere, expunere, încorporare, înfățișare, înrolare, prezentare, recrutare, redare, zugrăvire.
SCRÍERE s. 1. (înv.) scrisoare. (~ literelor alfabetului.) 2. (înv.) scriptură, scrisoare. (Vorbire și ~.) 3. v. caligrafiere. 4. (înv.) scrisoare. (~ au luat-o de la romani.) 5. v. creare. 6. v. lucrare. 7. v. carte. 8. scriere dramatică v. piesă. 9. (înv. și pop.) slovă. (Descifra cu greutate ~ chirilică.) 10. scris, (rar) scriitură, (înv. și pop.) scrisoare, slovă, (înv.) scriptură. (Avea o ~ frumoasă.) 11. grafie, scris, (rar) scriitură. (I-a recunoscut ~.) 12. ortografie, (înv.) scriptură. (Despre ~ limbii române.)
SCRIERE ÎN SCÚRT s. v. prescurtare, rezumat.
A scrie ≠ a șterge
scríe (-íu, -is), vb.1. A așterne pe hîrtie cu ajutorul unor semne grafice cuvinte, texte etc. – 2. A compune. – 3. A coresponda, a comunica prin scrisori. – 4. A desena, a picta, a reprezenta. – 5. A înscrie, a înregistra. – Mr. scriu, scrișu, scriat, scriire. Lat. scrĭbĕre (Pușcariu 1564; REW 7745; Densusianu, GS, II, 12), cf. it. scrivere, prov., cat. escriure, fr. écrire, sp. escribir, port. escrever, alb. skruan (Philippide, II, 654). – Der. scriere, s. f. (acțiunea de a scrie; scris, compoziție); scriitor, s. m. (persoană care scrie, autor, publicist, diac); scriitoraș, s. m. (scriitor fără valoare, gazetăraș; caligraf, grefier); scriitoricesc, adj. (de scriitor, literar); scriitură, s. f. (scris, grafie); scris, adj. (redat prin scriere; predestinat, fatal; desenat, reprezentat; frumos, drăguț); scris, s. n. (faptul de a scrie; grafie, poruncă, ordin; pl., acțiuni, efecte bancare); scris, s. m. (bărbat predestinat drept soț, logodnic, mire); scrisă, s. f. (destin, soartă); scrisoare, s. f. (scris; epistolă; act, document scris; înv., descriere). Cf. scriptură. Der. neol. script, s. n., din lat. scriptum (sec. XIX); scriptic, adj. (scris, se zice despre examene), din germ. Skriptum (Candrea); scrib, s. m., din fr. scribe; adscrie, vb.; circumscrie, vb.; descrie, vb.; înscrie, vb.; prescrie, vb.; proscrie, vb.; subscrie, vb., din lat., cu adaptare la conjug, lui a scrie.
A SCRÍE scríu 1. intranz. 1) A reprezenta grafic vorbirea. 2) A întreține corespondență. 3) A practica scrisul. 2. tranz. 1) (texte) A formula în scris. 2) A aduce la cunoștință în scris; a comunica pe cale grafică. 3) pop. A fixa în scris; a înscrie; a nota; a înregistra. ◊ A(-și) ~ ceva în frunte a ține bine minte; a memoriza bine. A-i fi scris (cuiva) a-i fi hărăzit de soartă; a-i fi sortit. A-i fi scris (cuiva) pe față a vedea pe fața cuiva starea lui sufletească. 4) pop. (medicamente sau tratamente) v. A PRESCRIE. /<lat. scribere
SCRÍERE ~i f. 1) v. A SCRIE. 2) Sistem de semne grafice. ~ pictografică. 3) Mod de redare a semnelor grafice. ~ cursivă. 4) Creație spirituală fixată pe hârtie ~ literară. ~ științifică. [Sil. scri-e-] /v. a scrie
scrie v. 1. a face litere: învață a scrie; 2. fig. a fi predestinat: ce este scris omului, cată să pață; 3. a compune: a scrie o carte; 4. a corespunde prin scris; ne scrim foarte des. [Lat. SCRIBERE; pentru sensul 2, cf. ursită].
scriere f. 1. arta de a reprezenta cuvântul prin semne convenite; 2. acțiunea de a scrie; 3. operă literară sau științifică.
scríere f. Acțiunea de a scrie, de a face litere: scrierea și citirea. Felu de a scrie, de a face literele: aceste elev are o scriere frumoasă. Carte, operă literară saŭ științifică: autor al multor scrierĭ.
scriŭ, scris, a scrie v. tr. (lat. scribo, scribere, a scrie, rudă cu vgr. grápho; it. scrivere, pv. escrire, fr. écrire, sp. escribir, pg. escrever. D. lat. vine germ. schreiben). Fac litere, figurez cugetarea pin litere făcute cu condeiu, cu creionu, cu creta, cu mașina de scris orĭ alt-fel (V. tipăresc): copiiĭ învață să scrie, tu scriĭ prea plecat (facĭ literele prea plecate). Compun, redactez, exprim: tu scriĭ prea plecat (cu vorbe prea umilite), a scrie o carte, un articul. Întrebuințez cutare ortografie: a scrie fonetic. Adresez o scrisoare, corespund: ĭ-am scris ĭerĭ, ne scriem des. Înscriŭ, însemn numele undeva (de ex., într’o condică): m’a scris la miliție (Pop.). Descriŭ, zugrăvesc (vechĭ). Zugrăvesc, pictez (cp. cu rus. pisátĭ, a scrie și a picta). A fi scris, fi ursit, a fi destinat: ce ți-e scris în frunte ți-e pus. Scrie, e scris, zice, poruncește: așa scrie la carte, așa scrie legea (fals stă saŭ stă scris, după germ. steht!). – Vechĭ scris, scripț, scriseĭ, scris. Munt noŭ scrim, scrițĭ, a scri (după știm, știți, a ști). Ban. Trans. vest. a scria (după a tăĭa, ca și a învia din a învie).
scrie vb. v. CONTURA. COPIA. DA. DESCRIE. DESENA. DESTINA. EDITA. EXPUNE. HĂRĂZI. HOTĂRÎ. IMPRIMA. INDICA. INVENTARIA. ISCĂLI. ÎNCONDEIA. ÎNCORPORA. ÎNFĂȚIȘA. ÎNREGISTRA. ÎNROLA. MENI. ORÎNDUI. PICTA. PREDESTINA. PRESCRIE. PREZENTA. PUBLICA. RECENZA. RECOMANDA. RECRUTA. REDA. REPRODUCE. RÎNDUI. SCOATE. SEMNA. SORTI. TIPĂRI. TRASA. URSI. ZUGRĂVI.
SCRIE vb. 1. a consemna, a înregistra, a înscrie, a însemna, a nota, a trece, (înv.) a notifica, a semna. (~ într-un caiet cheltuielile zilnice.) 2. a alcătui, a compune, a crea, a elabora, a întocmi, a realiza, a redacta, (înv.) a izvodi, a redija, a tocmi. (A ~ o operă valoroasă.) 3. (înv.) a semna. (Îi ~ despre...) 4. a coresponda. (Își ~ regulat.) 5. a colabora. (~ la o gazetă.) 6. a conține, a cuprinde, a spune, a zice. (Ce ~ aceste documente?) 7. a preciza, a prevedea, a specifica. (După cum ~ pravila.) 8. a adresa, a expedia, a trimite, (fig.) a mîna. (Cui i-ai ~ scrisoarea?)
scriere s. v. DESCRIERE. EXPUNERE. ÎNCORPORARE. ÎNFĂȚIȘARE. ÎNROLARE. PREZENTARE. RECRUTARE. REDARE. ZUGRĂVIRE.
SCRIERE s. 1. (înv.) scrisoare. (~ literelor alfabetului.) 2. (înv.) scriptură, scrisoare. (Vorbire și ~.) 3. caligrafiere. (Era talentat la ~ literelor gotice.) 4. (înv.) scrisoare. (~ au luat-o de la romani.) 5. alcătuire, compunere, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scris, (înv.) izvodire, redacție, redijare. (~ unei opere literare.) 6. lucrare, operă, text, (livr.) op, (înv. și pop.) scriptură, (înv.) scriitură, scrisoare, uvraj. (A prezentat ~ la tipografie.) 7. carte, lucrare, operă, tipăritură, tom, volum, (livr.) op. (O ~ voluminoasă.) 8. (LIT.) scriere dramatică = piesă, lucrare dramatică, operă dramatică. 9. (înv. și pop.) slovă. (Descifra cu greutate ~ chirilică.) 10. scris, (rar) scriitură, (înv. și pop.) scrisoare, slovă, (înv.) scriptură. (Avea o ~ frumoasă.) 11. grafie, scris, (rar) scriitură. (I-a recunoscut ~.) 12. ortografie, (înv.) scriptură. (Despre ~ limbii române.)
scriere în scurt s. v. PRESCURTARE. REZUMAT.
SCRIERE. Subst. Scriere, scris, scriitură (fam.); grafie; ortografie. Scriere, scris, notare, însemnare, consemnare; scriere frumoasă, caligrafie; mîzgălire, mîzgălitură, mîzgăleală. Scriere de mînă; scriere de tipar. Scriere pictografică, pictografie; scriere ideografică, ideografie; ideogramă; scriere cuneiformă; scriere hieroglifică; scriere runică; scriere alfabetică. Transcriere, transcripție, copiere, copiat. Tipărire, imprimare, multiplicare; dactilografiere, dactilografiat; stenografiere. Literă; semn; caracter. Alfabet. Text, scriere, notă, notiță (dim.), adnotare; stenogramă. Scriitor, scriitoraș (dim.), scrib, copist, conțopist (azi depr.), grefier; pisar (înv.), grămătic (înv.), logofăt (înv.), calemgiu (înv.); caligraf; dactilograf, dactilografă; stenodactilograf, stenodactilografă; stenograf, stenografă. Scriptomanie (depr.). Scriptoman (rar, depr.). Grafologie. Grafolog. Adj. Scris, scriptic, însemnat, adnotat; imprimat; dactilografit. Grafic; ortografic; caligrafic; indescifrabil. Alfabetic; pictografic; hieroglific; cuneiform; runic; ideografic. Vb. A scrie, a nota, a însemna, a adnota, a consemna, a așterne pe hîrtie, a caligrafia; a mîzgăli; a ortografia; a copia, a transcrie; a stenografia; a stenodactilografia; a dactilografia, a bate la mașină. A tipări, a imprima, a multiplica. Adv. În scris. V. autor, carte, document, literatură, scrisoare, semn.
SI J’ECRIS QUATRE MOTS, J’EN EFFECERAI TROIS (fr.) dacă scriu patru cuvinte, voi șterge trei dintre ele – Boileau, „Satires”, III, 52. Vers celebru prin care se recomandă scriitorilor o mare exigență față de propria creație.
SCRÍERE s. f. (< scrie, cf. lat. scribere): 1. sistem de semne grafice convenționale, prin care sunt reprezentate în scris obiecte, fenomene, întâmplări, cuvintele, silabele sau sunetele unei limbi. Există 350 de feluri de scriere. ◊ ~ pictográfică: s. sub forma unor desene – pictograme, ce reprezentau grafic obiecte, fenomene sau întâmplări. Ea constituie prima fază a s. la toate popoarele lumii, prima încercare de a transmite grafic o cantitate de informații (v. și pictográmă). ◊ ~ ideográfică: s. cu ajutorul unor simboluri denumite ideograme: notare a ideilor prin semne care reprezintă obiectele puse în relație. Ea constituie a doua fază în dezvoltarea s. Există trei feluri de s. ideografică distincte: s. hieroglifică, s. cuneiformă și s. chineză. ◊ ~ hieroglífică: s. cu ideograme pictate sau gravate, apărută în antichitatea egipteană pe la anul 3000 î.e.n. Dispunea de 3000 de hieroglife. Din ea s-au dezvoltat s. hieratică și s. demotică. ◊ ~ hierátică: s. hieroglifică apărută în mileniul al III-lea î.e.n. în Egiptul antic și folosită în documentele comerciale. ◊ ~ demótică: s. hieroglifică cursivă egipteană, simplificată mult și având aspect stenografic, apărută în secolul al VIII-lea î.e.n.~ cuneifórmă: s. ideografică, cu ideograme de forma unor cuie, imprimate în lut, folosită de popoarele mesopotamiene (sumerieni, akkadieni, babilonieni, asirieni, alamiți etc.). ◊ ~ chinéză: s. ideografică folosită de chinezi încă din anul 3000 î.e.n. Dispune de 5.000 de ideograme. ◊ ~ rúnică: s. a vechilor popoare germanice, cu semne – rune – derivate dintr-un alfabet italic de nord, folosită inițial ca s. religioasă secretă. Inscripții runice s-au găsit în țările scandinave și pe una din piesele Tezaurului de la Pietroasa din țara noastră. 2. text scris. S. este un cod de comunicare de gradul al II-lea (în raport cu limbajul, care este un cod de comunicare de gradul I). ◊ ~ fonétică: ortografie fonetică (v.); s. bazată pe folosirea unui sistem de semne, care reprezintă aspectul sonor al cuvintelor dintr-o limbă. A fost folosită pentru prima dată de fenicieni – inventatorii alfabetului – în jurul anului 800 î.e.n. Din ea au apărut ulterior celelalte sisteme de s. alfabetică literală (care notează fonemele): ebraică, arabă, indiană, greacă, sanscrită, latină, gotică, chirilică etc. și sistemul de s. silabică (care notează silabele), folosit de japonezi. S. fonetică literală și silabică reprezintă a treia fază și ultima în dezvoltarea s. popoarelor. S. chirilică introdusă în limba română din secolul al XVI-lea (și înlocuită cu s. latină la 1860) avea 43 de litere și foarte multe semne diacritice. Ea a fost ulterior simplificată de Ienăchiță Văcărescu în gramatica sa (la 33 de litere) și de I. Heliade Rădulescu, tot în gramatică (la 28 și apoi la 27 de litere). ◊ ~ alfabétică: s. literală, bazată pe un alfabet care redă sunetele de bază ale unei limbi. ◊ ~ gótică: s. cu caractere colțuroase, apărute în Apusul Europei în evul mediu. ◊ ~ etimológică: ortografie etimologică (v. ortografíe). ◊ ~ caligráfică: s. concepută ca preocupare artistică, bazată pe decorațiuni cu frontispicii, cu inițiale ornamentale și cu miniaturi. Este specifică manuscriselor medievale grecești, siriene, georgiene, armene, franceze, italiene, cehe etc. Pentru limba română se poate da ca exemplu s. caligrafică cu litere chirilice (slavone), realizată în principalele mănăstiri din Moldova și din Țara Românească în evul mediu (Putna, Neamț, Tismana, Căldărușani etc.). ◊ ~ dictándo: s. obișnuită, pe caiete liniate cu linii paralele orizontale, realizată după dictare. ◊ ~ curéntă: s. ușoară, curgătoare, fluentă, rapidă. ◊ ~ cursívă: s. care imită scrisul de mână; s. aplecată spre dreapta. 3. exprimare în scris; compunere, redactare a unui text. ◊ ~ coréctă: s. fără greșeli, fără defecte, conformă cu normele lingvistice (ortografice, de punctuație și de redactare). ◊ ~ greșítă: s. care nu e conformă cu normele lingvistice (ortografice, de punctuație și de redactare). ◊ ~ lizíbilă (descifrábilă): s. care se poate citi și înțelege ușor; s. limpede, deslușită. ◊ ~ ilizíbilă (indescifrábilă): s. care nu se poate citi și înțelege ușor; s. neclară, nedeslușită. ◊ ~ incoeréntă: s. fără șir, lipsită de legătură logică între cuvinte și între propoziții. ◊ ~ emfátică: s. nenaturală, prețioasă, umflată, bombastică.
a scrie cu picioarele expr. a scrie urât / ilizibil.
du-te să-mi scrii! expr. (adol., iron.) lasă-mă-n pace!, pleacă!
unde scrie? expr. prin care se arată refuzul cuiva de a da crezare spuselor cuiva sau de a da curs unei cereri, unei somații etc.

scriere în scurt dex