scrânteală definitie

12 definiții pentru scrânteală

SCRÂNTEÁLĂ, scrânteli, s. f. 1. Scrântitură. 2. Fig. Tulburare a minții; nebunie, țicneală. – Scrânti + suf. -eală.
SCRÂNTEÁLĂ, scrânteli, s. f. 1. Scrântitură. 2. Fig. Tulburare a minții: nebunie, țicneală. – Scrânti + suf. -eală.
SCRÎNTEÁLĂ, scrînteli, s. f. Deplasare a unui os din articulația lui; luxație. ♦ Fig. (Uneori precizat prin «la cap») Tulburare a minții, nebunie, țicneală. Avînd oleacă de scrînteală la cap, putea cășuna cine știe ce supărare prin vorbele lui nechibzuite. VORNIC, P. 225.
scrânteálă s. f., g.-d. art. scrântélii; pl. scrântéli
scrânteálă s. f., g.-d. art. scrântélii; pl. scrântéli
SCRÂNTEÁLĂ s. 1. v. luxație. 2. v. entorsă.
SCRÂNTEÁLĂ s. v. alienare, alienație, boală, mintală, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală.
scrinteală f. 1. ieșirea unui os din cavitatea sa; 2. fig. greșală.
scrînteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a scrînti. Rezultatu scrîntiriĭ, scrintitură. Fig. A da de scrînteală (pe cineva), a-l duce la scrînteală, a-l face s’o pățească, să i se întîmple ceva răŭ.
scrîntea s. v. ALIENARE. ALIENAȚIE. BOALĂ MINTALĂ. DEMENȚĂ. NEBUNIE. SMINTEALĂ. SMINTIRE. ȚICNEALĂ.
SCRÎNTEA s. (MED.) deplasare, dezarticulare, dezarticulație, dislocare, luxare, luxație, scrîntire, scrîntitură, sucire, (rar) răsucire, sucitură, torsiune, (prin vestul Munt.) proclinteală, proclintire. (~ osului humeral.)
scrânteală, scrânteli s. f. nebunie, țicneală, zăpăceală

scrânteală dex

Intrare: scrânteală
scrânteală substantiv feminin