scrâșnit definitie

28 definiții pentru scrâșnit

crâșni vi vz scrâșni
CRÂȘNÍ vb. IV v. scrâșni.
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, sb. scršiti.
SCRÂȘNÍT1, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.
SCRÂȘNÍT2, -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.
CRÂȘNÍ vb. IV v. scrâșni.
SCRÂȘNÍ, scrâșnesc, vb. IV. Intranz. 1. A strânge fălcile și a freca dinții de jos cu cei de sus, făcând să se audă un zgomot caracteristic (în momente de furie, de durere etc.). ◊ Tranz. Își scrâșnea dinții. ♦ Tranz. Fig. A rosti, a spune ceva printre dinți cu ură, cu mânie. 2. P. gener. A produce un zgomot scârțâitor; a scârțâi. [Var.: (reg.) crâșní vb. IV] – Din bg. skărša, scr. scršiti.
SCRÂȘNÍT1, scrâșnituri, s. n. Scrâșnire. – V. scrâșni.
SCRÂȘNÍT2, -Ă, scrâșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâșniri. – V. scrâșni.
CRÎȘNÍ vb. IV v. scrîșni.
SCRÎȘNÍ, scrîșnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Uneori determinat prin «din dinți» sau «din măsele») A strînge convulsiv fălcile și a freca dinții de jos de cei de sus, făcînd să se audă un zgomot caracteristic (de obicei în momente de mînie, de furie, de durere). Omul scrîșnea din măsele prin somn. C. PETRESCU, A. 351. Bătrînul... scrîșni nervos din dinți. BART, S. M. 63. [Ostașii se luptau] mușcîndu-se, scrîșnind. ALECSANDRI, P. III 224. ◊ (Cu subiectul «dinții») Dinții îi scrîșneau și ochii săi sîngerați se holbaseră. NEGRUZZI, S. I 165. ◊ Tranz. (Cu complementul «dinții») Ce puteam face, domnișorule? șopti Ion scrîșnind dinții. REBREANU, I. 37. Spaniolul, furios, de cîte ori îl întîlnea pe băiat pe punte, își strîngea fălcile și scrîșnea dinții. BART, E. 272. ♦ A pronunța cuvintele printre dinți, a vorbi printre dinți cu ură, cu mînie, cu ciudă. V. mîrîi. M-a apucat de piept și-a scrîșnit la mine... dă-le banii oamenilor. VORNIC, P. 99. În ziar ce spune? Accident, nu? – Accident – scrîșni Petrescu. GALAN, Z. R. 365. ♦ Fig. A da impresia că vorbește cu ciudă, că cîrtește. L-am văzut destul de adesea scrîșnind de lipsă. CARAGIALE, O. III 238. ♦ (Despre substanțe aspre care se freacă între dinți) A scîrțîi. Scuipară amîndoi praful care le scrîșnea în dinți. DUMITRIU, V. L. 106. 2. Fig. A scoate un sunet aspru, a scîrțîi (ca efect al unei frecări). Tancurile veneau scrîșnind printre explozii. CAMILAR, N. I 431. Huruie motoarele, clămpănesc curelele transmisiilor, scrîșnesc mașinile, gem nicovalele izbite de ciocane și de baroase. PAS, L. II 59. Sub tălpile opincilor și călcîiele cizmelor, omătul scrîșnea de ger. C. PETRESCU, R. DR. 143. – Variantă: crîșní (SADOVEANU, N. F. 27, RETEGANUL, P. I 19, ALECSANDRI, P. II 17) vb. IV.
SCRÎȘNÍT1, scrîșnituri, s. n. Scrîșnire.
SCRÎȘNÍT2, -Ă, scrîșniți, -te, adj. Care își găsește expresia într-o scrîșnire, într-o mînie sau o durere stăpînită. Între acești mucenici, care cu adevărat îndurau dureri scrîșnite, se găsea un soldat cu numele Barnaru. MIRONESCU, S. A. 117. ◊ (Rar, ca expresie a veseliei) Fără să-i pese de aceste amenințări, Stroe Vardaru hohotea cuprins de o scrîșnită înveselire. C. PETRESCU, A. R. 32. ♦ (Despre cuvinte, propoziții) Rostit printre dinți, mîrîit. (Adverbial) Mă bucur prea mult de asta... mormăi scrîșnit Jder, dar te rog încă o dată să binevoiești a ieși. SADOVEANU, F. J. 158.
scrâșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 să scrâșneáscă
scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi
scrâșní vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. scrâșnésc, imperf. 3 sg. scrâșneá; conj. prez. 3 sg. și pl. scrâșneáscă
scrâșnít s. n., pl. scrâșníturi
SCRÂȘNÍ vb. 1. (Mold. și Transilv.) a crâșca. (A ~ din dinți.) 2. a scârțâi. (Cheia ~ în broască.)
SCRÂȘNÍT s. 1. v. scrâșnet. 2. v. scârțâit.
scrîșní (-nésc, -ít), vb. – A crișca, a scîrțîi. – Var. crîșni, (s)cîrșni. Megl. crăsnes, crăsniri. Creație expresivă, cf. (s)cîrșca, și sl. skružitati (Cihac, II, 329), bg. skrašna (Conev 91). Der. din sl. (cf. și Miklosich, Slaw. Elem., 45; Tiktin) este posibilă fără a fi o ipoteză necesară. Var. crîșni, este forma cea mai foolosită în limba vorbită (ALR, I, 89). – Der. scrîșnet, s. n. (scrîșnire).
A SCRÂȘNÍ ~ésc intranz. 1) A-și contracta cu putere fălcile, frecând dinții de jos cu cei de sus și producând un scârțâit specific (ca manifestare a furiei sau durerii). 2) fig. A articula sunetele printre dinți (de mânie sau de ură). 3) A produce un zgomot scârțâitor (ca rezultat al frecării sub presiune). Zăpada ~ește sub picioare. /<sl. skružitati, bulg. skărša, sb. skršiti
crâșnì v. Mold. V. scrâșnì: geme, urlă și crâșnește AL.
scrâșnì v. a strânge dinții așa că se aude un scârțăit. [Cf. slav. SKRŬJITATI].
crîșnésc, V. scrîșnesc.
crîșnésc, V. scrîșnesc.
scrîșnésc v. intr. (vsl. *skrŭšnontî sau *kr-, a scrîșni, skrŭgitati, skrŭgŭtati, a scrîșni, a scîrțîĭ, bg. skŭršam, kŭršy, frîng, srb. skršiti, skrhati, a frînge, skrušiti, a strivi, skrgutati, a scrîșni, rut. skrišiti, skrušiti, a strivi. V. scîrțîĭ). Scîrțîĭ din dințĭ de furie saŭ de durere. – în Mold. și crîșnesc în nord și crîșc și crișc a -á (cp. cu sîrb. krčati, a striga). La Rebr. scrîșnesc și cr- (2, 44; 209; 213). În Olt scrîjnesc (Șez. 1922; 54). Vechĭ și scîrșnesc, cîrșnesc și scîrșc, a -á (scris și a scîrcĭca).
SCRÎȘNI vb. 1. (Mold. și Transilv.) a crîșca. (~ din dinți.) 2. a scîrțîi. (Cheia ~ în broască.)
SCRÎȘNIT s. 1. scrîșnet, scrîșnire, scrîșnitură. (~ dinților.) 2. scîrțîială, scîrțîire, scîrțîit, scrîșnet, scrîșnire. (~ cheii în broască.)

scrâșnit dex

Intrare: scrâșni
crâșni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
scrâșni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: scrâșnit (scrâșnet)
scrâșnit scrâșnet substantiv neutru
Intrare: scrâșnit (adj.)
scrâșnit adj. adjectiv