SCRÂȘNÉT, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

SCRẤȘNET, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

SCRÎ́ȘNET, scrîșnete, s. n. 1. Zgomot caracteristic provocat de strîngerea și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mînie, de suferință etc.); scrîșnire. Auzea scrîșnetul măselelor. GALAN, Z. R. 184. El, c-un scrîșnet de mînie, palid prinde biciu-n mînă. IOSIF, PATR. 62. 2. Fig. Zgomot scîrțîitor; scîrțîit, hîrșîit. Tot mai apropiat s-auzea scrîșnetul tancurilor. CAMILAR, N. I 432. Tramvaiele duruiau goale, cu scrîșnet sinistru de fier. C. PETRESCU, C. V. 137. În scrîșnetul macaralelor de la vapoare... numai boii – victime nevinovate ale lăcomiei omenești, ședeau liniștiți. BART, S. M. 83.

scrấșnet s. n., pl. scrấșnete

scrâșnet s. n., pl. scrâșnete

SCRÂȘNET s. 1. scrâșnire, scrâșnit, scrâșnitură. (~ul dinților.) 2. v. scârțâit.

SCRÂȘNET ~e n. 1) Sunet caracteristic, produs prin frecarea dinților. 2) Zgomot scârțâitor. /a scrâșni + suf. ~et

SCRÎȘNET s. 1. scrîșnire, scrîșnit, scrîșnitură. (~ dinților.) 2. scîrțîială, scîrțîire, scîrțîit, scrîșnire, scrîșnit. (~ cheii în broască.)