SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din ele) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

SCOROJÍ, scorojesc, vb. IV. Refl. 1. A se deteriora, a se strica (la suprafață). S-au scorojit copacii. STANCU, D. 217. ◊ Fig. Trupul trudit se scorojea, încît părea că numai haina îl susține în cutele metalizate. C. PETRESCU, C. V. 344. [Cerșetorul] părea sub leneșa ninsoare De-nghețul iernii scorojit. DEMETRESCU, O. 40. ◊ Tranz. Soarele și vînturile primăverii scorojiseră prea din timp fața țarinei, acoperind-o cu o scoarță sfărîmicioasă. MIHALE, O. 146. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sînt aplicate) A se coșcovi, a se burduși, a se coji. ◊ (Prin analogie) Piatra plesnea, se scorojea, și dintre fărămiturile ei se alegeau bucățile prețioase de aur. BOGZA, Ț. 14. – Variante: corojí, corogí vb. IV.

!scorojí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojéște, imperf. 3 sg. se scorojeá; conj. prez. 3 să se scorojeáscă

scorojí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scorojésc, 3 sg. scorojéște, imperf. 3 sg. scorojeá; conj. prez. 3 sg. și pl. scorojeáscă

SCOROJÍ vb. 1. a se coji, a se descuama, a se jupui, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărâța. (Pielea i s-a ~.) 2. v. coșcovi. 3. (pop.) a se sfarogi. (Lemnul s-a ~.)

A SCOROJÍ ~ésc tranz. A face să se scorojească. /S + a coroji

A SE SCOROJÍ pers. 3 se ~éște intranz. 1) (despre obiecte din lemn, carton, piele etc.) A-și pierde forma inițială (din cauza căldurii sau/și a vechimii); a se deforma prin încovoiere; a se scofâlci. 2) (despre vopsea, var, tencuială) A se desprinde de pe o suprafață prin umflare; a se coșcovi; a se coji; a se coși. /S + a coroji

scorojì v. 1. a coji, a jupui; 2. fig. a roade: scorojit de nevoi. [V. corojì].

scorogésc și corogésc (nord) și scorojesc (sud) v. tr. (d. coroagă și rudă cu rus. koróbitĭ și skorobitĭ, a încovoĭa). Fac să se îndoaĭe de căldură: soarele scorojește văpseaŭa, scîndurile. V. refl. Scîndurile s’au scorojit. – În Olt. corfesc și scorfesc (d. corfă, din aceĭașĭ orig.).

SCOROJI vb. 1. a se coji, a se descuama, a se jupui, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărîța. (Pielea i s-a ~.) 2. a se burduși, a se coji, a se coșcovi, (pop. și fam.) a se scofîlci, (reg.) a se scochița. (Pereții s-au ~.) 3. (pop.) a se sfarogi. (Lemnul s-a ~.)