SCOROÁMBĂ, scoroambe, s. f. (Bot.; reg.) Porumbă1. – Et. nec.

SCOROÁMBĂ, scoroambe, s. f. (Bot.: reg.) Porumbă1. – Et. nec.

scoroámbă (reg.) s. f., g.-d. art. scoroámbei; pl. scoroámbe

scoroámbă s. f., g.-d. art. scoroámbei; pl. scoroámbe

SCOROÁMBĂ s. (BOT.) porumbă, porumbea, (Transilv.) corobeață, (prin Olt.) târnoslivă. (Fructul porumbarului se numește ~.)

porumbă f. rodul porumbarului; globulos, negru-albăstriu, cu gust acru (numit și scoroambă): râde dracu de porumbe negre. [După coloarea negrie a fructelor].

scoroambă f. Bot. porumbea. [V. coroabă].

porúmbă f., pl. e (d. porumb 2). Sud. Fructu porumbuluĭ (al porumbreluluĭ), albastru închis, aproape negru, de forma pruneĭ, puțin maĭ mic de cît cireșele. Prov. Rîde dracu de porumbe (negre), și pe sine nu se vede, rîzĭ de un defect pe care-l aĭ și tu. – Și poroámbă (Bz.) și scoroámbă (oa dift.). V. porumbrea.

scoroámbă f., pl. e (cp. cu lat. columba, porumb, pin aluz. la coloare, și cu ngr. korómilon, măr pădureț. V. avramă). Vest. Porumbă, fruct de porumb (prun). – Și coroa(m)bă.

SCOROAMBĂ s. (BOT.) porumbă, porumbea, (Transilv.) corobeață, (prin Olt.) tîrnoslivă. (Fructul porumbarului se numește ~.)