scornitură definitie

9 definiții pentru scornitură

SCORNITÚRĂ, scornituri, s. f. 1. Afirmație falsă, cu intenția de a induce în eroare, scorneală, minciună; zvon 2. (Pop.) Ceea ce plăsmuiește, inventează, concepe cineva. – Scorni + suf. -tură.
SCORNITÚRĂ, scornituri, s. f. 1. Afirmație falsă, de rea-credință, scorneală, minciună; zvon 2. (Pop.) Ceea ce plăsmuiește, inventează, concepe cineva. – Scorni + suf. -tură.
SCORNITÚRĂ, scornituri, s. f. (Mai ales la pl.) Afirmație falsă și de rea-credință; minciună. Tata a spus la cîrciumă, unde oamenii începuseră să-l ocolească pe Iancu: nu vă mai băgați în cap scornituri. PAS, Z. I 62. Tot ce s-a spus au fost scornituri. SADOVEANU, P. S. 186. Ia lasă, lasă, cinstite părinte; nu mai umbla și sfinția-ta cu scornituri de-aceste chiar în ziua de lăsatul-secului. CREANGĂ, A. 94.
scornitúră (rar) s. f., g.-d. art. scornitúrii; pl. scornitúri
scornitúră s. f., g.-d. art. scornitúrii; pl. scornitúri
SCORNITÚRĂ s. 1. v. invenție. 2. v. minciună.
scornitură f. lucru scornit: plăsmuire, născocitură.
scornitúră f., pl. ĭ. Lucru scornit, născocitură, invențiune.
SCORNITU s. 1. creație, invenție, născocire, plăsmuire, (pop.) iscodeală, iscodenie, iscoditură. (O ~ a imaginației sale.) 2. invenție, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.)

scornitură dex

Intrare: scornitură
scornitură substantiv feminin