scormoni definitie

12 definiții pentru scormoni

SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Întranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a controbăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-un material dur; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A căuta cu de-amănuntul, a cerceta peste tot răvășind, răscolind (pentru a găsi sau a scoate la iveală); a scotoci, a cotrobăi; p. gener. a căuta. ◊ Refl. Se scormonește în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A pătrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face să iasă ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit); a face să se miște din loc; a stârni. 3. Tranz. A răscoli (în adânc) pământul zgâriind, râcâind, săpând, brăzdând (pentru a căuta, a găsi ceva). ♦ (Despre păsări) A scurma. ♦ A răscoli focul, jarul, cenușa pentru a face ca focul să se învioreze, să ardă mai bine. ♦ Fig. A zgândări, a ațâța, a aprinde o stare sufletească, un sentiment. ◊ Expr. A scormoni la inimă = a tulbura (pe cineva), a neliniști, a nemulțumi. 4. Intranz. A scobi într-o materie dură; a sfredeli. [Prez. ind. și scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. scurma, răscoli.
SCORMONÍ, scormonesc, vb. IV. 1. Intranz. A scotoci, a cotrobăi; a răscoli, a răvăși prin toate ascunzișurile, cercetîndu-le sau căutînd ceva; p. ext. a căuta. Îndată începură holteii a scociorî și a scormoni prin șerpare după cuțite. RETEGANUL, P. IV 73. Căutară, scormoniră, Pe Ilincuța găsiră. ȘEZ. III 211. ◊ Fig. Astăzi omul scormonește peste tot și urmele lui se văd în tot locul. STĂNOIU, C. I. 159. ◊ Tranz. (Complementul indică locul unde se caută) Ele stau retrase în codri, ei vin de la sate și orașe și le scormonesc vizuinele. DELAVRANCEA, O. II 114. ◊ Refl. [Băiatul] se scormoni în brîu, iute ca o șopîrlă, smulse un cuțit lung, pescăresc, cu mînerul de os crestat, și se repezi la moș Gheorghe. DUMITRIU, N. 222. Un flăcău înalt, cu sacul legat dinainte, cu picioarele goale, scoase dintr-o pungă cu floricele un ban de zece. Ceilalți tovarăși își puseră bicele jos și începură să se scormonească prin buzunare. DUNĂREANU, CH. 19. ♦ Tranz. A pătrunde (cu privirea), a scruta. Îl privi o clipă drept în ochi, parc-ar fi vrut să-l cîntărească definitiv, dintr-o dată. Avea niște ochi negri atît de pătrunzători, că-ți scormoneau sufletul și-ți citeau gîndurile. REBREANU, R. I 81. Făcu doi pași, oprindu-se pentru a scormoni sala magnetizată. BART, E. 152. 2. Tranz. A scoate ceva la iveală (dintr-un loc ascuns, dosit). Scormoni îndată o sticlă, o clăti cu apă și plecă... după rachiu. REBREANU, I. 87. ◊ Fig. Întîmplarea cu mine și cu Naum. Îți mai amintești?... – Puțin... Foarte vag... încercă Lipan să-și scormonească amintirile. C. PETRESCU, C. V. 105. Clipele curgeau greoaie, scormonind din sufletul meu atîtea amintiri, pe care cu durere le povestesc. DUNĂREANU, N. 30. ◊ Refl. pas. Desigur că-i foarte ușor să osîndim pe alții. Procesele acestea, domnilor judecători, se vor scormoni iar, mîne. Vom rămînea cu conștiința plină de umbră cît vom trăi. CAMILAR, N. I 356. ♦ (Rar; complementul indică o ființă) A mișca din loc, a face să iasă din adăpost, din ascunzătoare; a stîrni, a scorni. Cînd se nimerea să scormonească vreo prepeliță adăpostită sub snop, el se lua după ea, și mare îi era mirarea că n-a prins-o din zbor. SLAVICI, O. I 238. ◊ Refl. Apoi nici să stăm pînă te scormonești tălică... îl întrerupse Nicolaie. REBREANU, R. II 112. Apoi se luă lupul și aduse apă vie și apă tare; cu apa cea vie mi-l învie, iar cu cea tare mi-l întări... Apoi se duse lupul. Dup-aceea se scormoni și Crîncul, vînătoriul. – Doamne, dar greu am mai dormit! RETEGANUL, P. III 49. 3. Tranz. (Cu complementul «pămînt», «țărînă») A răscoli în adînc, zgîriind, rîcîind, brăzdînd, săpînd. Sînt copilul unui neam sărac, Bieți romîni ce scormonesc pămîntul. Unde-și au părinții lor mormîntul. BENIUC, V. 10. Fără sprijinul țăranilor, Miron Iuga se prăbuși cu fața-n jos, scormonind pămîntul. REBREANU, R. II 198. Cît colo plesnește un groaznic obuz de calibru uriaș și țăndările lui scormonesc aprig țărîna. ODOBESCU, S. III 565. ◊ Fig. Lăutarii scormoneau ascunzișurile inimii. GALACTION, O. I 134. ♦ Intranz. (Despre păsări) A scurma. Cîrduri de galițe scormoneau și ciuguleau. REBREANU, R. I 145. ♦ Fig. (Cu privire la sentimente, stări sufletești) A ațîța, a aprinde, a zădărî, a zgîndări. [Herdelea] ca să-și scormonească avîntul, reciti tot articolul, mormăind și cu glas tare cîte o frază ce i se părea mai sonoră și mai rotundă. REBREANU, R. I 243. El mi i-a zăpăcit, mi i-a ațîțat și le-a scormonit toate nemulțumirile. id. R. II 13. Dacă nu venea să-l întîmpine durerea din afară, el știa să și-o scormonească singur. CARAGIALE, O. III 237. ◊ Expr. A-l scormoni la inimă = a-l tulbura, a-l neliniști, a-l nemulțumi, a nu-i da pace; a-l rîcîi la inimă. (Atestat în forma scormoli) Moș Roată... spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, cînd îl scormolea ceva la inimă. CREANGĂ, A. 151. 4. Intranz. Fig. A scobi într-o materie dură; a sfredeli. Numai cîteva zeci de metri de la malul lui, se află un munte roșiatic și ciudat, în care de dimineața pînă seara oamenii scormonesc cu dinamită. BOGZA, C. O. 254. În creierii lui Apostol însă de-abia atunci începu să țiuie cuvîntul de care se spăimîntase, ascuțit și sfîșietor parcă i-ar fi scormonit un pumnal. REBREANU, P. S. 74. ♦ A cizela, a șlefui. Artiștii lui Neagoie Basarab scormoneau, ferecau... subțire cu dăltița. ODOBESCU, S. II 513. 5. Tranz. A amesteca. Începu să toarne apă fiartă peste sămînță. Filică o scormonea c-un băț, ajutînd apei să pătrundă pînă-n fund. MIHALE, O. 492. – Prez. ind. și: scórmon (STANCU, D. 15, G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 131, ODOBESCU, S. II 411). – Variantă: (Mold.) scormolí vb. IV.
scormoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scormonésc, imperf. 3 sg. scormoneá; conj. prez. 3 să scormoneáscă
scormoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scormonésc, imperf. 3 sg. scormoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. scormoneáscă
SCORMONÍ vb. 1. v. căuta. 2. a răscoli, a zgândări, (pop.) a scociorî. (~ jarul ca să se întețească focul.) 3. v. scobi. 4. v. scurma. 5. a scurma, (pop.) a săpa, (reg.) a dricui. (Porcul ~ cu râtul în noroi.) 6. a scorni, a stârni, (pop.) a scociorî. (~ vânatul.)
SCORMONÍ vb. v. ațâța, deștepta, iscodi, scruta, scula, stârni, trezi.
A SCORMONÍ ~ésc 1. tranz. 1) (pământ, paie, gunoi etc.) A răscoli dând la o parte straturile de deasupra; a scurma. 2) fig. (sentimente, amintiri etc.) A face să reînvie (producând durere sufletească); a răscoli. 3) A scobi pătrunzând în adânc; a scociorî. ~ o rană. 4) (focul, jăraticul) A amesteca cu ceva, făcând să ardă mai tare; a răscoli. 2. intranz. A răscoli peste tot, căutând cu râvnă; a cotrobăi; a scociorî; a scotoci. /Orig. nec.
scormonì v. 1. a răscoli cenușa, focul; 2. a căuta răscolind; 3. a răcăi. [Mold. scormolì: v. scurmà].
scormolésc (est) și -onésc (vest) v. tr. (ung. karmolni și körmölni, a scurma, a zgîria, d. karom, gheară). Caut ceva îngropat orĭ acoperit înlăturînd pămîntu ș.a.: a scormoli niște ruine, plugu scormolește pămîntu, (fig.) a scormoli trecutu. V. intr. A scormoli pin ladă, pin dicționare. – Și scorbolesc (Munt. est), scorbelesc (Munt. vest) și scîrmonesc (ChN. I. 162, Munt. vest).
SCORMONI vb. 1. a căuta, a cotrobăi, a răscoli, a scotoci, a umbla, (pop.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a bodicăi, a corleși, a cotili, a hojbăi, a scobîrlăi, (Mold.) a bîrcîi, (Bucov.) a boltăi, (prin Olt.) a bulduși, (prin Ban.) a burfăi, (Ban.) a cobîrlui, (Mold. și Bucov.) a cociobăi, (Munt.) a scofeli, (înv.) a scorteli. (Nu mai ~ prin lucrurile mele!) 2. a răscoli, a zgîndări, (pop.) a scociorî. (~ jarul ca să se întețească focul.) 3. a se scobi, (pop.) a se scociorî, (înv. și reg.) a se scorbeli, (reg.) a se scofeli. (Nu te mai ~ în nas!) 4. a rîcîi, a scurma, (rar) a scotoci, (înv., pop. și fam.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a răcăli, a rășchia, a scodormoli, (prin Mold.) a rîcălui, (Transilv. și Maram.) a scorni. (Găinile ~ pămîntul.) 5. a scurma, (pop.) a săpa, (reg.) a dricui. (Porcul ~ cu rîtul în noroi.) 6. a scorni, a stîrni, (pop.) a scociorî. (~ vînatul.)
scormoni vb. v. AȚÎȚA. DEȘTEPTA. ISCODI. SCRUTA. SCULA. STÎRNI. TREZI.

scormoni dex

Intrare: scormoni (1 -mon)
scormoni 1 -mon verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: scormoni (1 -monesc)
scormoni 1 -monesc verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a