scorbură definitie

13 definiții pentru scorbură

SCÓRBURĂ, scorburi, s. f. 1. Scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru; p. ext. trunchi de copac găunos, putrezit. 2. Gaură, văgăună mică într-un mal, în stâncă etc.; peșteră; p. gener. cavitate, gaură, scobitură. – Et. nec.
SCÓRBURĂ, scorburi, s. f. 1. Scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru; p. ext. trunchi de copac găunos, putrezit. 2. Gaură, văgăună mică într-un mal, în stâncă etc.; peșteră; p. gener. cavitate, gaură, scobitură. – Et. nec.
SCÓRBURĂ, scorburi, s. f. 1. Cavitate, gaură, scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru. Scorburile sălciilor bătrîne erau pline de viespare. SANDU-ALDEA, U. P. 106. Plecară amîndoi. Cotoșmanul înainte; băiatul după dînsul. Ajungînd într-o pădure, găsiră o scorbură mare și și-o aleseră de locuință. ISPIRESCU, L. 287. Iară veverițele, gâvozdite una peste alta în scorburi de copaci, suflau în unghii și plîngeau în pumni. CREANGĂ, P. 240. ♦ Trunchi de copac găunos, putrezit. Este un izvor care iese la suprafață. Se sapă puțin în pămînt și cavitatea lui este umplută cu o... scorbură. PAMFILE, I. C. 468. Am o scorbură uscată, Șeade în cui aninată (Scripca). GOROVEI, C. 337. 2. Văgăună, cavitate mică într-un mal, într-un deal sau într-un munte; peșteră. Stoicea făcu vînt copilei în scorbura de var. GALACTION, O. I 50. [Turcii] crezîndu-se acum prinși între două focuri, sau că se predau, sau că dispar pitulîndu-se prin scorburile rîpei. ODOBESCU, S. III 575. Ei mi s-or duce Prin dealuri cu stînci Și prin văi adînci, Prin scorburi de munți, Prin codri cărunți. TEODORESCU, P. P. 34. 3. Cavitate, gol, scobitură. (Fig.) Insule sfinte Se-nalță-n el ca scorburi de tămîie. EMINESCU, O. IV 93.
scórbură s. f., g.-d. art. scórburii; pl. scórburi
scórbură s. f., g.-d. art. scórburii; pl. scórburi
SCÓRBURĂ s. (pop.) butură, (reg.) bortă, bortură, boștură, butoară, butoarcă, corobaie, corobană, găunoșitură, năclad, rădăcină, retezătură. (Salcia avea o ~ mare.)
SCÓRBURĂ s. v. adâncitură, cavernă, cavitate, copcă, gaură, grotă, ochi, peșteră, scobitură.
scórbură (-ri), s. f.1. Scobitură în trunchiul unui arbore. – 2. Cavitate, gaură, văgăună. – Var. scorboră. Mr. scrobu. Lat. scrobis, printr-o metateză *scorbis (Pușcariu 1561; REW 7747); cf. it. scroba „groapă” (Battisti, V, 3426); finala se explică, printr-un dim. latin *scorbŭla (Candrea, Éléments, 44; Pascu, Beiträge, 12; Bogrea, Dacor., I, 257; Candrea), sau mai bine printr-un rezultat rom. *scorb, pl. scorburi, cu sing. analogic (Tiktin; Byck-Graur 29). Der. din corbis, prin intermediul unui dim. corbula (Giuglea, LL, II, 24) sau al unei rădăcini preromanice *karabo- „scorbitură” (Hubschmidt, Praeromanica, Berna 1949, 93) pare îndoielnică.
SCÓRBURĂ ~i f. 1) Spațiu gol în tulpina unui copac, format în locul miezului lemnos putrezit. 2) Scobitură într-un mal sau într-o stâncă. [G.-D. scorburii] /<lat. scorbula
scorbură f. 1. trunchiu scobit; 2. scobitură, cavitate: în scorbura munților. [Tras din pl. lui scorb].
scorbúră f., pl. ĭ (rudă cu bg. korúba, scorbură, korúbka, găoace de oŭ. Cp. și cu lat. scrobis, groapă, dim. scróbula, de unde, pin met., ◊ scórbula. Înrudite: coroagă, corobaĭe, corobană, coroboĭos, scorojesc). Mare scorbitură naturală într’un copac: veverițele trăĭesc pin scorburĭ. – În Munt. est și bórtură.
scorbură s. v. ADÎNCITURĂ. CAVERNĂ. CAVITATE. COPCĂ. GAURĂ. GROTĂ. OCHI. PEȘTERĂ. SCOBITURĂ.
SCORBURĂ s. (pop.) butură, (reg.) bortă, bortură, boștură, butoară, butoarcă, corobaie, corobană, găunoșitură, năclad, rădăcină, retezătură. (Salcie cu o ~ mare.)

scorbură dex

Intrare: scorbură
scorbură substantiv feminin