scorțar definitie

17 definiții pentru scorțar

SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.
SCORȚÁR, (1, 2) scorțari, s. m., (3) scorțare, s. n. 1. S. m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată (Sitta europaea). 2. S. m. Scorțărel. 3. S. n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță. – Scoarță + suf. -ar.
SCORȚÁR1, scorțari, s. m. (Și în forma scorțar-mare) Pasăre mică cu gîtul alb, cu pieptul și abdomenul gălbui, care se hrănește cu semințe sau cu insecte de sub scoarța copacilor (Sitta europaea); țoi, țiglete.
SCORȚÁR2, scorțare, s. n. (Regional) Scoarță, covor. Mai în jos de Rusalim Este-un pat Mîndru lucrat... Da-ntr-însul ce-i așternut? Scorțar verde mohorît, Slobozit pînă-n pămînt. PAMFILE, CR. 52. C-am umplut carul ist mare De perini și de scorțare. MARIAN, NU. 569.
scorțár1 (pasăre) s. m., pl. scorțári
scorțár2 (covor) (reg.) s. n., pl. scorțáre
scorțár (pasăre) s. m., pl. scorțári
scorțár (covor) s. n., pl. scorțáre
SCORȚÁR s. (ORNIT.) 1. (Certhia familiaris) scorțăraș, scorțărel, (reg.) cojaiță, cojar, cojoaică, pasăre-mânuitoare. 2. (Sitta europaea caesia) (reg.) bocănitoare, cățărătoare, ciocârleț, țiclău, țiclete, țoi, ciocănitoare-mică.
SCORȚÁR s. v. țiclean.
SCORȚÁR ~i m. Pasăre migratoare, insectivoră, de talie mică, cu ciocul în formă de sabie, cu gâtul alb și cu pântecele galben; țiclete. /scoarță + suf. ~ar
scorțar m. Zool. Tr. ciocârleț (își caută nutrețul sub scoarța arborilor).
cĭocîrléț m. (rudă cu cĭocîrlan). Cĭocănitoare saŭ un fel de cĭocănitoare (sitta caesia). – În Trans. scorțar.
scorțár m. (d. scoarță, fiind că-șĭ caută hrana cĭocănind scoarța copacilor). Trans. Cĭocîrleț. S.n., pl. e. Nord. Scoarță, țol.
scorțar s. v. ȚICLEAN.
SCORȚAR s. (ORNIT.) 1. (Certhia familiaris) scorțăraș, scorțărel, (reg.) cojaiță, cojar, cojoaică, pasăre-mînuitoare. 2. (Sitta europaea caesia) (reg.) bocănitoare, cățărătoare, ciocîrleț, țiclău, țiclete, țoi, ciocănitoare-mică.
SCORȚARU NOU, com. în jud. Brăila, situată în zona de contact a C. Brăilei cu C. Siretului Inferior, pe cursul inferior al râului Buzău; 1.406 loc. (2005). În arealul satului S. n. a fost descoperit, într-un tumul, un cazan scitic din bronz, datând de la sfârșitul sec. 5 sau începutul sec. 4 î. Hr. Biserică (1856), în satul S. N.

scorțar dex

Intrare: scorțar (pasăre; -i)
scorțar pasăre; -i substantiv masculin
Intrare: scorțar (covor; -e)
scorțar covor; -e substantiv neutru