scop definitie

23 definiții pentru scop

SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopós.
SCOP, scopuri, s. n. Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel. ◊ Loc. prep. În scopul... = în vederea..., în interesul..., pentru... [Var.: (înv.) scópos s. n.] – Din ngr. skopos.
SCOP, scopuri, s. n. Țintă către care tinde cineva prin acțiunile sale, ceea ce-și propune cineva să înfăptuiască; țel real, practic (imediat sau îndepărtat). Important în viață e să urmărești un scop. C. PETRESCU, C. V. 152. Alergări de cai se fac pe tot anul... Scopul este ca prin această încurajare să se îmbunătățească soiul hergheliilor. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ Loc. prep. În scopul... (sau în scop de...) = în interesul..., pentru..., în vederea... Activitatea științifică din țara noastră contribuie la creșterea și perfecționarea neîncetată a producției pe baza tehnicii noi, în scopul satisfacerii nevoilor materiale și culturale ale celor ce muncesc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2603. – Variantă: (învechit) scópos (CONACHI, P. 294, DRĂGHICI, R. 27) s. n.
scop s. n., pl. scópuri
scop s. n., pl. scópuri
SCOP s. 1. v. cauză. 2. menire, obiectiv, rol, rost, sens, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ul acestor măsuri a fost acela de a...) 3. obiect, obiectiv, țel, țintă, (înv.) pravăț. (~ul unei cercetări.) 4. finalitate, țel, țintă. (Care este ~ul acestei acțiuni?) 5. v. destinație.
SCOP s. v. cântec, compoziție, melodie, muzică.
-SCÓP Element secund de compunere savantă cu sensul „(persoană, aparat) care examinează”, „care observă, privește”. [< fr. -scope, it. -scopo, cf. gr. skopein – a privi].
-SCÓP, -SCOPÍE elem. „examinare”, „explorare”, „imagine”. (< fr. scope, -scopie, cf. gr. skopos, skopia)
scop (-puri), s. n.1. (Înv.) Intenție, proiect. – 2. Țel, finalitate. – 3. (Înv.) Melodie, cîntec. – Var. înv. scopós. Mr. scupó. Ngr. σϰοπός (Roesler 575; Murnu 50), sec. XVII.
SCOP ~uri n. Anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate; țel. A urmări un ~. A-și atinge ~ul. /<ngr. skópos,lat. scopus
scop, scopi, s.m. (înv.) om castrat.
scop n. 1. ceeace are cineva în vedere, țintă; 2. fig. intențiune, ceeace’și propune cineva.
1) scop m. (sîrb., rus., pol. skop). Vechĭ. Scopit.
2) scop n., pl. urĭ (it. scopo, lat. scopus, d. vgr. skopos, d. skopéo, skeptómai, mă uĭt. V. baro-, epi-, nicro-, spec-, tro-, stereo- și tele-scop, sceptic). Țel, gînd, intențiune pe care vreĭ s’o realizezĭ: scopu meŭ era s’ajung aci, mĭ-am ajuns scopu (Fals a atinge scopu, fr. aiteindre le but). În sec. 18-19 scopos (ngr. skopós, ca zilos, tropos, zel, trop), care însemna și „melodie”.
șchĭóp, șchĭoápă adj. (lat. clŏppus, șchĭop, și sclŏppus, stlŏppus pleoscăĭală, adică „acela care face leop, pleosc, șontîc cînd pășește”; it. schioppo și stioppo, pușcă, adică „arma care face clamp, pleosc, poc”; pv. clop, vfr. clop, clopin, șchĭop; alb. škĭep, șchĭop. V. clopot). Care nu poate merge cu pașĭ egalĭ din cauză că e bolnav de picĭoare orĭ e olog orĭ îĭ lipsește un picĭor. A merge șchĭop, a merge cu pașĭ neegalĭ. Fig. Defectuos orĭ maĭ scurt: vers șchĭop. – Și schĭop (Munt. vest), școp (Cor.) și ștĭop (Maram.).
școp, V. șchĭop.
scop s. v. CÎNTEC. COMPOZIȚIE. MELODIE. MUZICĂ.
SCOP s. 1. cauză, obiectiv, țel, țintă, (înv.) pricină. (Lupta pentru nobilul ~ al independenței.) 2. menire, obiectiv, rol, rost, sens, țel, țintă, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost acela de a...) 3. obiect, obiectiv, țel, țintă, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 4. finalitate, țel, țintă. (Care este ~ acestei acțiuni?) 5. destinație, funcție, (înv.) săvîrșire, săvîrșit. (Ce ~ va avea această construcție?)
școp, s.n. – (reg.; gastr.) Mâncare din amestec de tărâțe; făină care se dă la oi înainte de a făta, pentru a le întări și a face miei frumoși; cir (Memoria, 2004). – Et. nec.
școp, s.n. – (gastr.) Mâncare din amestec de tărâțe; făină care se dă la oi înainte de a făta pentru a le întări și a face miei frumoși; cir (Memoria 2004). – Et. nec.
-SCOP2 (< gr. skopéin, „a cerceta”, „a examina”) element de compunere cu sensul de „indicator”, „observator” (de ex. microscop).
-SCOP „indicator, observator, vizual”. ◊ gr. skopos „observator, supraveghetor” > fr. -scop, germ. skop, engl. -scope, it. -scopo > rom. -scop.

scop dex

Intrare: scop (suf.)
scop suf.
Intrare: școp
școp
Intrare: scop (subst.)
scop subst. substantiv neutru