scoică de mare definitie

21 definiții pentru scoică de mare

SCÓICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică-de-mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.
SCÓICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică de mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.
SCÓICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de animale din încrengătura moluștelor (clasa lamelibranhiatelor), cu corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase de culoare cenușie, care formează scheletul extern al animalului. Prin iaz se află raci și scoici și pește. CONTEMPORANUL, II 910. ◊ (Poetic) Scoicile Ascultă ce spune răchiților vîntul. BENIUC, V. 99. ◊ Compuse: scoică-de-rîu = scoică cu valva brun-verzuie, alungită și groasă, care trăiește în rîuri, pe sub maluri adînci (Unio pictorum); scoică-de-baltă = scoică mai mare decît cea de rîu, care trăiește în nămolul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta cygnea); scoică-de-mărgăritar = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle ce se formează în diverse organe prin depunerea unor pături de sidef împrejurul unui corp străin (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1). Dar în vreme ce căuta stridii au găsit o scoică mare, care i-au slujit în loc de sapă. DRĂGHICI, R. 52. ◊ Fig. Aceste suflete strînse la un loc în scoica asta zbuciumată de valuri. BART, S. M. 17. ♦ Cochilie de melc. ♦ Obiect de forma scheletului calcaros al scoicii (1). 3. Acoperiș mic, în formă de evantai, de obicei de sticlă, deasupra unei platforme, a unei scări de intrare etc.; marchiză. [Avea] scară de marmoră roșie, apărată sus de o uriașă scoică de sticlă lucitoare. REBREANU, R. I 18. 4. Excrescență osoasă care se formează uneori pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. Cal bolnav de scoici. 5. (La armele de vînătoare) Adîncitura închizătorului în care este înșurubată matrița percutorului. – Pl. și: (învechit) scoice (NEGRUZZI, S. II 129).
scóică s. f., g.-d. art. scóicii; pl. scoici
scóică-de-mărgăritár (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-mărgăritar; pl. scoici-de-mărgăritar
scóică-de-rấu (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-râu; pl. scoici-de-râu
scóică s. f., g.-d. art. scóicii; pl. scoici
scóică de mărgăritár s. f. + prep. + s. n.
scóică de râu s. f. + prep. + s. n.
SCÓICĂ s. (ZOOL.) 1. bivalvă, lamelibranhiat. (Mâncare de ~i.) 2. scoică de baltă (Anodonta) = anodontă, scoică de lac; scoică de lac v. scoică de baltă. 3. v. cochilie.
SCÓICĂ s. v. auriculă, pavilionul urechii, ureche.
SCOICĂ DE MÁRE s. v. stridie.
scóică (-ci), s. f.1. Specie de moluște, cochilie. – 2. Os mort, tumoare pe tendon. – 3. Ureche, pavilion al urechii. – 4. Țintă cu cap de metal strălucitor, drept ornament. Sl. skolĭka (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 332; Conev 53), cf. bg., pol. skojka, sb., cr., slov. skoljka.
SCÓICĂ ~ci f. 1) Moluscă cu corpul moale, închis într-o cochilie calcaroasă. ◊ ~-de-râu, ~-de-baltă scoici dulcicole de talie mică, comestibile. ~-de-mărgăritar scoică marină exotică în care se formează perle. 2) Înveliș protector calcaros al acestei moluște; cochilie. 3) fig. Obiect asemănător cu acest înveliș. 4) Căsa calcaroasă a melcului. 5) Acoperiș mic sub formă de streașină construit deasupra intrării într-o clădire; marchiză. 6) Excrescență cornoasă ce apare uneori pe chișița sau pe copita calului. /<sl. skolika
scoică f. 1. mic animal ce locuiește într’un înveliș dur și calcaros: scoică de mare, stridie; 2. umflarea unghiilor la cai. [Slav. SKOLIKA].
scóĭcă f., pl. ĭ. (vsl. skolika, bg. skoĭka, scoĭcă). Învăliș dur calcaros de forma unuĭ capac scobit opus altuĭa asemenea în care trăĭesc unele molusce, ca stridiile, midiile ș.a. (V. culbec, melc). Unflarea copitelor la caĭ.
SCOICĂ s. (ZOOL.) 1. bivalvă, lamelibranhiat. (Mîncare de ~i.) 2. scoică de baltă (Anodonta) = anodontă, scoică de lac; scoică de lac (Anodontă) = anodontă, scoică de baltă. 3. cochilie. (Un șirag din ~i.)
scoică s. v. AURICULĂ. PAVILIONUL URECHII. URECHE.
scoică de mare s. v. STRIDIE.
scoică, scoici s.f vulvă.
scoică cu păr expr. vulvă; vagin.

scoică de mare dex