scoc definitie

2 intrări

22 definiții pentru scoc

SCOBORÎ́, scobór, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz., refl. și tranz. A (se) da jos dintr-un loc ridicat sau dintr-un vehicul; a coborî (1). ♦ A se deplasa, a merge în jos pe un loc înclinat. ♦ Intranz. A zbura spre pământ, în jos. ♦ Intranz. (Despre soare, lună) A apune. 2. Tranz. A schimba înălțimea glasului pentru a trece la un registru mai profund; a vorbi, a cânta cu glas scăzut; a coborî (4). 3. Refl. Fig. A se înjosi, a se degrada, a se coborî (6). – Pref. s- + coborî.
SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. ♦ Groapă, adâncitură făcută de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Construcție din lemn în formă de jgheab, pe care alunecă buștenii de la locul de tăiere până la căile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din sb. skok.
SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. ♦ Groapă, adâncitură făcută de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Construcție din lemn în formă de jgheab, pe care alunecă buștenii de la locul de tăiere până la căile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din scr. skok.
SCOÁCE, scoc, vb. III. (Regional) 1. Tranz. A încălzi la foc laptele acru, pentru a-l închega și a-l transforma în brînză. Unele femei, ca să se aleagă untul mai repede, «scoc» (fierb) smîntîna la foc. ȘEZ. VII 98. ◊ Fig. Se vede că redactorul Curierului are drept calimară o oală de scopt politica. ALECSANDRI, S. 88. ◊ Refl. pas. Chișleagul... se scoace (se pune la foc, de se încheagă în brînză) și, turnîndu-se în strecurătoare, căpătăm brînză de vaci. ȘEZ. VII 98. 2. Refl. A fermenta, a dospi. (Fig.) Nu trebuie... să stea mulți la grămadă și culcați, pentru că de fierbințeală îndată se scoc și pier în iarnă. DRĂGHICI, la TDRG.
SCOC, scocuri, s. n. 1. Canal făcut din scînduri sau din tuburi prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii sau a joagărului; lăptoc, uluc. Alunci cînd Călifar ridica stăvilarul și slobozea pe scoc cimpoiul apei, apa fluiera cum fluieră un șarpe încolțit de flacări. GALACTION, O. I 44. La scocul morilor, vuietul apelor n-ar năpădi mai vijelios. DELAVRANCEA, O. II 86. Vezi scocul? – Văd. Și ce-i pe scoc? – E apă. – Bun! Stă apa-n loc? – Ba vine. COȘBUC, P. I 272. Nu mai vedea nimic înaintea ochilor, îi vîjîiau urechile, ca lîngă scocul unei mori. VLAHUȚĂ, O. A. 110. ♦ Groapă, adîncitură făcută de apa care cade din scoc; vîltoare. 2. Construcție în formă de canal (uneori căptușit cu lemn) uscat sau cu apă, pe care alunecă buștenii de pe coastele munților sau dealurilor, pînă la o cale de transport; jilip. Au dat jos cu topoarele și joagărele cele dintîi șiraguri de brazi și au încheiat primele scocuri și jilipuri. SADOVEANU, O. A. II 206. Atunci au fost puse pîraiele pe scocuri, ca să săgeteze pe ele trunchiurile albe în valea cea mare a rîului. id. ib. 204. 3. Jgheab, burlan sau conductă pentru scurgerea apei sau a altor lichide. Și prin fum și prin văpaie Fierul curge, glod, în scoc. D. BOTEZ, F. S. 43. ♦ Înjghebare, construcție de scînduri în forma unui jgheab. D-l Călin ridica dar pătura, ca să-și dezvălească piciorul, care era așezat într-un fel de scoc făcut din scînduri subțiri. SLAVICI, N. I 274. ♦ (Regional) Olan. 4. Jgheab sau tub folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere, al rambleului etc.
SCOÁCE, scoc, vb. III. (Reg.) 1. Tranz. A încălzi la foc laptele acru, pentru a-l închega și a-l transforma în brânză. 2. Refl. A fermenta, a dospi. – Lat. excoquere.
scoc s. n., pl. scócuri
scoc s. n., pl. scócuri
SCOÁCE vb. v. acri, altera, aprinde, descompune, fermenta, împuți, înăcri, încinge, răscoace, strica.
SCOC s. 1. jgheab, lăptoc, uluc, (pop.) burlan, (prin Ban.) ton, (Olt. și Transilv.) vălău. (~ la moară.) 2. v. jilip.
SCOC s. v. adăpătoare, bulboacă, bulboană, jgheab, ochi, olan, streașină, troacă, uluc, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.
scoáce (-óc, -opt), vb. – (Mold.) A arde, a se răscoace, a se opări, a se pîrjoli. Lat. excoquĕre (Tiktin; Candrea; cf. REW 2985), cf. prov., v. port. escozer, sp. escocer și coace.
scoc (-curi), s. n. – Jgheab de moară. – Megl. scoc. Sl. skokŭ „salt” (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 332; Conev 81), cf. bg., slov. skok.
A SCOÁCE scoc tranz. pop. (chișleagul) A încălzi la foc pentru a face brânză. /<lat. excoquere
SCOC ~uri n. 1) Canal din scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata morii; lăptoc; uluc. 2) Groapă care se face la căderea apei din acest canal. 3) Canal pentru scurgerea unui lichid. 4) Jgheab înclinat, folosit la transportul prin alunecare a unor materiale (bușteni, minereuri etc.). /<sl. skoku
scoace v. Mold. a înfierbânta pe lângă foc smântâna spre a alege untul. [Lat. EX COQUERE].
scoc n. 1. canal mic ce duce apa la roata morii; 2. bolboacă, vultoare. [Slav. SKOKŬ, săritură, căderea unei ape].
2) scoc, scopt, a scoace v. tr. (șat. ex-coquo, ex-coquere). Coc prea mult (vorbind de prăjiturĭ), ferb și scad prea mult (vorbind de lapte cu orez ș.a.). V. răscoc.
1) scoc n., pl. urĭ (vsl. skokŭ, săritură. V. născocesc). Vest. Lăptoc, canalu care duce apa moriĭ și locu unde cade apa.
scoace vb. v. ACRI. ALTERA. APRINDE. DESCOMPUNE. FERMENTA. ÎMPUȚI. ÎNĂCRI. ÎNCINGE. RĂSCOACE. STRICA.
scoc s. v. ADĂPĂTOARE. BULBOACĂ. BULBOANĂ. JGHEAB. OCHI. OLAN. STREAȘINĂ. TROACĂ. ULUC. VALVÎRTEJ. VÎLTOARE. VÎRTEJ. VOLBURĂ.
SCOC s. 1. jgheab, lăptoc, uluc, (pop.) burlan, (prin Ban.) ton, (Olt. și Transilv.) vălău. (~ la moară.) 2. jilip, uluc, (reg.) riz, rol. (~ pentru deplasarea în pantă a lemnelor în exploatări.)

scoc dex

Intrare: scoace
scoace verb grupa a III-a conjugarea a XI-a
Intrare: scoc
scoc substantiv neutru