SCOBITOÁRE, scobitori, s. f. Bețișor foarte subțire și ascuțit la unul dintre capete, care servește la scoaterea rămășițelor de alimente dintre dinți sau din dinți. – Scobi + suf. -toare.

SCOBITOÁRE, scobitori, s. f. Bețișor foarte subțire și ascuțit la unul dintre capete, care servește la scoaterea rămășițelor de alimente dintre dinți sau din dinți. – Scobi + suf. -toare.

SCOBITOÁRE, scobitori, s. f. Mic bețișor de lemn foarte subțire (mai rar de os sau de metal), ascuțit la capete și folosit pentru înlăturarea rămășițelor de alimente din dinți. Iordan Hagi-Iordan asculta distrat în capul mesei, cu scobitoarea între dinți, privind cadrele de pe pereți. C. PETRESCU, R. DR. 248. Pe mese erau multe farfurioare cu scobitori. I. BOTEZ, ȘC. 97.

scobitoáre s. f., g.-d. art. scobitórii; pl. scobitóri

scobitoáre s. f., g.-d. art. scobitórii; pl. scobitóri

SCOBITOÁRE s. (Transilv.) țepușcă. (~ de dinți.)

SCOBITOÁRE s. v. ciocănitoare, daltă, ghionoaie.

SCOBITOÁRE ~óri f. Băț mic, subțire, ascuțit la un capăt, cu care se scot rămășițele de alimente dintre dinți. [G.-D. scobitorii] /a scobi + suf. ~toare

scobitoare f. 1. daltă; 2. mic instrument de curățit dinții.

scobitoáre f., pl. orĭ. Instrument de scobit (daltă, cuțit ș.a.). Bucățică de lemn saŭ de pană de curățat dințiĭ de mîncare.

SCOBITOARE s. (Transilv.) țepușcă. (~ de dinți.)

scobitoare s. v. CIOCĂNITOARE. DALTĂ. GHIONOAIE.

scobitoare, scobitori s. f. 1. picior foarte subțire. 2. om înalt și slab.