SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

SCHIMNICÍ, schimnicesc, vb. IV. Refl. A se face schimnic. ♦ Intranz. A duce o viață de schimnic, a trăi ca un schimnic. [Var.; (rar) schivnicí vb. IV] – Din schimnic.

SCHÍVNIC, -Ă s. m. și f. v. schimnic.

SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. (Rar) Pustnic, sihastru. [Var.: schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĩnikŭ.

SCHIMNICÍ, schimnicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face schimnic. ♦ Intranz. A duce o viață de schimnic, a trăi ca un schimnic. – Din schimnic.

SCHÍVNIC, -Ă s. m. și f. v. schimnic.

SCHÍMNIC, schimnici, s. m. Călugăr care duce viață aspră, de privațiuni, departe de lume; pustnic. Să vorbească numai șapte cuvinte pe zi... după obiceiul schimnicilor. STĂNOIU, C. I. 182. Acolo, în sălbăticia și pustietatea aceea, trăiesc patru schimnici. VLAHUȚĂ, R. P. 67. [În chilii] locuia schimnicul Ilarion. ODOBESCU, S. I 342. – Variantă: schívnic (SADOVEANU, P. M. 279, HOGAȘ, M. N. 143) s. m.

SCHIMNICÍ, schimnicesc, vb. IV. Refl.. A se face schimnic. Colo prin pustii Cine... s-a schimnicit? A călugăriță, albă la peliță. TEODORESCU, P. P. 35. ♦ Intranz. A duce viață de schimnic, a trăi ca un schimnic. Și mi se ruga, Și mi se jura Ca el să trăiască Și să schimnicească Prin văi și prin munți. TEODORESCU, P. P. 37.

SCHÍVNIC s. m. v. schimnic.

!schímnic/schívnic (rar) s. m., pl. schímnici/schívnici

!schímnică/schívnică (rar) s. f., g.-d. art. schímnicei/ schívnicei; pl. schímnice/schívnice

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schívnic v. schímnic

schívnică v. schímnică

schivnicí v. schimnicí

schímnic s. m., pl. schímnici

schímnică s. f., g.-d. art. schímnicei; pl. schímnice

schimnicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimnicésc, imperf. 3 sg. schimniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. schimniceáscă

SCHÍMNIC adj. v. ascetic, sihăstresc.

SCHÍMNIC s. v. pustnic.

SCHIMNICÍ vb. v. pustnici.

SCHÍMNIC ~că ( ~ci, ~ce ) înv. Călugăr care trăiește într-un loc izolat de lume, petrecându-și viața în post și rugăciune; pustnic; sihastru; ascet. /<sl. skiminiku

A SCHIMNICÍ ~ésc intranz. A fi schimnic; a pustnici; a sihăstri. /Din schimnic

A SE SCHIMNICÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni schimnic; a se face schimnic; a se pustnici. 2) fig. A trăi izolat de lume ca un schimnic; a se pustnici; a se sihăstri. /Din schimnic

schimnic a. și m. pustnic: maica schimnică suspină BOL. [Slav. SKIMĬNIKŬ (v. schimă)].

schímnic m. (vsl. skimĭnikŭ, îmbrăcat în rasă, shimĭnikŭ, călugăr, d. skima, schimă; rus. shimnik, schimnic). Ascet, sihastru. – Vechĭ și sh- (vsl. sh-). Azĭ și schivnic (invers ca în pivniță, pimn-, rivnesc, rimn-). Fem. -ă.

2) schimnicésc v. intr. (d. schimnic). Trăĭesc ca schimnic. V. refl. Mă fac schimnic.

schívnic V. schimnic.

schimnic adj. v. ASCETIC. SIHĂSTRESC.

SCHIMNIC s. anahoret, ascet, eremit, pustnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ trăiește izolat de societate.)

SCHIMNICI vb. a (se) pustnici, a (se) sihăstri, (reg.) a (se) pustelnici. (A ~ departe de lume.)