SCHIT, schituri, s. n. Mănăstire mică sau așezare călugărească situată într-un loc retras; călugării dintr-o astfel de mănăstire. – Din sl. skitŭ.

SCHIT, schituri, s. n. Mănăstire mică sau așezare călugărească situată într-un loc retras; călugării dintr-o astfel de mănăstire. – Din sl. skitŭ.

SCHIT, schituri, s. n. Mănăstire mică așezată de obicei într-un loc singuratic; călugării dintr-o astfel de mănăstire. Apucă și dumneata pe poteca asta la deal; dacă nu-i rătăci, ai să ieși la schit. HOGAȘ, M. N. 72. Vedem deschizîndu-se în dreapta noastră o poiană frumoasă, în mijlocul căreia e așezat schitul Lainici. VLAHUȚĂ, R. P. 66. Grabnic a și alergat la schitul Vovidenia, la pusnicul Chiriac. CREANGĂ, P. 110.

schit s. n., pl. schíturi

schit s. n., pl. schíturi

SCHIT s. (BIS.) 1. (rar) remeție, (reg.) schilet. (~ săpat în stâncă.) 2. schimnicie, sihăstrie. (Au ajuns la ~.)

schit (schituri), s. n. – Mănăstire mică izolată. Ngr. σϰήτη < mgr. ἀσϰητής „ascet” (Murnu 50), prin intermediul sl. skitŭ (Tiktin; Conev 108). – Der. schitean, s. m. (călugăr care aparține unui schit).

SCHIT ~uri n. 1) Mănăstire mică sau așezare de călugări, aflată într-un loc izolat. 2) Totalitate a călugărilor dintr-o asemenea așezare. /<sl. skitu

schit n. mânăstire mică și izolată. [Slav. SKITŬ, pustietate, locuință de pustnic].

schit n., pl. urĭ (vsl. rus. skitŭ, deșert, pustie, d. ngr. askitis, ascet). Mînăstire mică și singuratică.

SCHIT s. (BIS.) 1. (rar) remeție, (reg.) schilet. (~ săpat în stîncă.) 2. schimnicie, sihăstrie. (Au ajuns la ~.)

PRODROMU, Schitul ~, schit românesc din Republica monastică de la Muntele Athos (Pen. Calcidică, Grecia), situat la capătul răsăritean al pen. athonite numit Vigla, într-un ținut puțin ospitalier. Înzestrat cu moaște, icoane și o valoroasă bibliotecă. Aflat sub patronajul Sf. Ioan Botezătorul, de unde și-a luat numele de P. (în gr. „Înainte Mergător”). Întemeiat înainte de 1754, și-a stabilit condițiile de funcționare în 1820, în dependență de mănăstirea grecească „Marea Lavră” din vecinătate. Schitul P., a cărui viață monahală este stărețită de venerabilul ieromonah Petroniu Tănase (1914-2011), se constituie într-un căutat loc de pelerinaj.

SCHITU 1. Com. în jud. Giurgiu, situată în C. Barnaș, pe râul Câlniștea; 2.075 loc. (2005). Nod rutier. Între 17 febr. 1968 și 23 ian. 1981 a făcut parte din jud. Ilfov. Bisericile Sf. Ioan Botezătorul (1857) și Sf. Nicolae (1867), în satele S. și Cămineasca. 2. Com. în jud. Olt, situată în C. Boian, pe râul Iminog; 3.067 loc. (2005). Nod rutier. Fabrică de bere (în satul Moșteni), inaugurată la 25 ian. 1992. În satul Greci se află biserica având dublu hram – Sf. Nicolae și Sf. Grigorie Decapolitul (sec. 16, reconstruită după incendiul din 1743, respectiv în anii 1804-1810, cu picturi murale interioare terminate în aug. 1818 și unele transformări din 1896), iar în satul Moșteni, biserica Sf. Ioan Botezătorul (1850).

SCHITU DUCA, com. în jud. Iași, situată în E Pod. Central Modovenesc, pe râul Vaslueț; 4.483 loc. (2005). Expl. de calcar, de gresii și de lemn. Moară. Centru viticol. În satul S. D., atestat documentar în 1803, se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1802, restaurată în anii 1827-1830 și pictată în 1924), iar în satul Pocreaca, menționat documentar în 1772, există biserica Duminica Tututor Sfinților (1853). Biserica de lemn Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1774), în satul Poiana. Rezervație naturală forestieră (pădurea Poieni-Cărbunăriei) incluzând și o plantație de pin, în amestec cu larice și molid, cu arbori seculari, cu o bogată faună de pădure.

SCHITU GOLEȘTI, com. în jud. Argeș, situată în depresiunea cu același nume din Muscelele Argeșului, pe Râul Târgului; 5.026 loc. (2005). Stație (în satul S. G.) și haltă de c. f. în satul Lăzărești, inaugurate la 1 sept. 1887. Expl. de lignit. Termocentrală. Pomicultură (pruni, meri, peri). Fermă avicolă. În satul Valea Pechii se află biserica de schit Sfinții Trei Ierarhi (1676-1680), cu picturi murale interioare originare.

SFÂNTA MARIA-CRICOV, Schitul ~, v. Urlați.