schiptru definitie

10 definiții pentru schiptru

SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (Înv.) Sceptru. – Din sl. skiptru.
SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (Înv.) Sceptru. – Din sl. skiptru.
SCHÍPTRU, schiptre, s. n. (Învechit și arhaizant) Sceptru. Trestia își legăna spicul uriaș, pufos și auriu, ca pe un prea înalt schiptru împărătesc. DUMITRIU, P. F. 220. În mina dreaptă purta schiptrul voievozilor, în cap cucă și peste hainele scumpe cabanița împărătească. SADOVEANU, O. VII 72. Mîna-mi dreaptă abia poate schiptrul țării a-l mai ține. EFTIMIU, Î. 10.
schíptru (înv.) s. n., art. schíptrul; pl. schíptre
schíptru s. n., art. schíptrul; pl. schíptre
SCHÍPTRU s. v. sceptru.
schiptru n. sceptru (formă arhaică): cu schiptru ’n mână EM. [Gr. mod.].
* scéptru n., pl. e (lat. sceptrum, vgr. skêptron). Un fel de baston saŭ măcĭucă care e insigna suveranitățiĭ. Fig. Suveranitate, domnie: a ambiționa sceptru. Superioritate: Anglia ține sceptru mărilor. Sceptru de fer, domnie aspră și despotică. – Vechĭ schiptru (ngr. skiptron, vsl. skiptrŭ). V. buzdugan, topuz.
schíptru V. sceptru.
schiptru s. v. SCEPTRU.

schiptru dex

Intrare: schiptru
schiptru substantiv neutru