schinduf definitie

16 definiții pentru schinduf

SCHINDÚF s. m. (Bot.) 1. Cimbrișor. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, folosită ca nutreț pentru vite sau în bucătărie și în medicină (Trigonella foenum graecum). – Et. nec.
SCHINDÚF s. m. (Bot.) 1. Cimbrișor. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, întrebuințată ca nutreț pentru vite sau folosită în bucătărie și în medicină (Trigonella foenum graecum). – Et. nec.
SCHINDÚF s. m. 1. Specie de cimbrișor cu tulpina în patru muchii, cu frunzele acoperite cu peri aspri și cu florile dispuse în capitule; crește prin poieni și pe marginea pădurilor (Thymus Chamaedrys). 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, întrebuințată ca nutreț pentru vite, în bucătărie ca condiment, și în medicină pentru proprietățile ei tonice, emoliente și laxative (Trigonella Foenum graecum). Gospodinele țin foarte mult ca... să samene și sămînță de schinduf, care miroase foarte frumos. PAMFILE, A. R. 105.
schindúf (plantă) s. m.
schindúf s. m.
SCHINDÚF s. (BOT.; Trigonella foenum graecum) (reg.) molotru.
SCHINDÚF s. v. cimbrișor, sulfină albastră.
schindúf (-fi), s. m. – Cimbrișor (Thymus serpyllum). – Var. schindufă. Bg. sminduh „Trigonella caerulea” (Conev 46); schimbul fonetic e destul de ciudat. – Var. schinduc, s. m. (Mold., plantă, Conioselinum tataricum).
schindúf2, -ă, s.m. și f. (reg.) 1. persoană mică de statură. 2. persoană cu părul ciufulit, zbârlit; cu aspect neîngrijit, îngălată sau cu hainele în dezordine. 3. om (copil) înfofolit, încotoșmănat. 4. om molâu, posac, ursuz.
schinduf m. Mold. Bot. cimbru. [V. schinduc].
címbru și (Prah.) cĭúmbru m. (vsl. čombrŭ, d. vgr. thýmbros, thýmbra, lat. thymbra; bg. čuber; ung. csomber, secuĭește csömbör). O plantă labiată culinară cu miros plăcut și pătrunzător. În bot. satureia hortensis, cimbru de grădină; thymus chamaedris și thymus serpyllum, cimbrișor, cimbru de cîmp, sărpun, și thymus vulgaris cimbru care se întrebuințează ca condiment culinar și care se numește pe alocurĭ și lămîĭoară și schinduf.
schindúf m. (sîrb. svinduh, bg. sminduh, poate din *ĭasmin-duh, miros de ĭasomie). Vest. Cimbrișor, cimbru. Est. (schinduc). O plantă umbeliferă aromatică din ale căreĭ frunze călugăriĭ de la schitu Durăŭ fac un fel de rachiŭ (conieselinum tataricum). – Și -ufă în P.P. în rimă cu tufă.[1]
schinduf s. v. CIMBRIȘOR. SULFINĂ ALBASTRĂ.
SCHINDUF s. (BOT.; Trigonella foenum graecum) (reg.) molotru.
SCHINDUF s.m. Plantă erbacee, îndeobște folosită ca nutreț, numită și fân grecesc (Trigonella foenum-grecum), ale cărei semințe se folosesc în țările asiatice drept condiment – fie uscate, adăugate în amestecuri tradiționale (curry), fie încolțite ca o verdeață picantă, în salate.
SCHINDÚF (et. nec.) s. m. (BOT.) 1. Cimbrișor. 2. Plantă erbacee anuală din familia fabacee (Trigonella foenum graecum), înaltă de c. 50 cm, cu frunze pețiolate flori gălbui sau palliliachii, solitare sau în perechi la subsuara frunzelor, păstăi de 6-11 cm, cu 10-20 semințe. Cultivată sporadic ca plantă furajeră, alimentară (condiment) și medicinală (ca stimulent al metabolismului în anemii, astenie, nevroze etc.).

schinduf dex

Intrare: schinduf
schinduf substantiv masculin
schindufă substantiv feminin