SCHIMNICÍ, schimnicesc, vb. IV. Refl. A se face schimnic. ♦ Intranz. A duce o viață de schimnic, a trăi ca un schimnic. [Var.; (rar) schivnicí vb. IV] – Din schimnic.

SCHIVNICÍ vb. IV v. schimnici.

SCHIMNICÍ, schimnicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face schimnic. ♦ Intranz. A duce o viață de schimnic, a trăi ca un schimnic. – Din schimnic.

SCHIMNICÍ, schimnicesc, vb. IV. Refl.. A se face schimnic. Colo prin pustii Cine... s-a schimnicit? A călugăriță, albă la peliță. TEODORESCU, P. P. 35. ♦ Intranz. A duce viață de schimnic, a trăi ca un schimnic. Și mi se ruga, Și mi se jura Ca el să trăiască Și să schimnicească Prin văi și prin munți. TEODORESCU, P. P. 37.

SCHIMNICÍT1 s. n. Schimnicie. Viață c-a trăit Tot în schimnicit. TEODORESCU, P. P. 35.

SCHIMNICÍT2, -Ă, schimniciți, -te, adj. Care a devenit schimnic; care duce viață de schimnic. Așezarea... nu părea de fel să fi fost înălțată acolo pentru adăpostul unei voievodese schimnicite. C. PETRESCU, R. DR. 54.

!schimnicí/schivnicí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicéște/se schivnicéște, imperf. 3 sg. se schimniceá/ se schivniceá; conj. prez. 3 să se schimniceáscă/să se schivniceáscă

schivnicí v. schimnicí

schimnicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimnicésc, imperf. 3 sg. schimniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. schimniceáscă

SCHIMNICÍ vb. v. pustnici.

SCHIMNICÍT s. v. ascetism, asceză, pustnicie, sihăstrie, schimnicie.

A SCHIMNICÍ ~ésc intranz. A fi schimnic; a pustnici; a sihăstri. /Din schimnic

A SE SCHIMNICÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni schimnic; a se face schimnic; a se pustnici. 2) fig. A trăi izolat de lume ca un schimnic; a se pustnici; a se sihăstri. /Din schimnic

schimnicít2, schimnicítă, adj. (pop.) care duce o viață de schimnic, retrasă, izolată de lume; pustnicit, sihăstrit.

2) schimnicésc v. intr. (d. schimnic). Trăĭesc ca schimnic. V. refl. Mă fac schimnic.

SCHIMNICI vb. a (se) pustnici, a (se) sihăstri, (reg.) a (se) pustelnici. (A ~ departe de lume.)

schimnicit s. v. ASCETISM. ASCEZĂ. PUSTNICIE. SIHĂSTRIE. SCHIMNICIE.