SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. – Et. nec.

SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Cu unul sau mai multe membre mutilate sau anchilozate ori deformate de o infirmitate; (despre membre) mutilat, ciuntit, deformat, anchilozat; schilav, schilăvos. – Et. nec.

SCHILÓD, -OÁDĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Care nu se poate servi de mîini sau (mai ales) de picioare; care are (unul sau toate) membrele ciuntite, mutilate; (despre membre) ciuntit, mutilat; p. ext. lipsit de vigoare, slab. Să vorbească despre cosașii întorși schilozi la vetrele lor. BARANGA, V. A. 28. Se mai adăugau și mișei cu brațe ori picioare schiloade, descoperite vederii. SADOVEANU, Z. C. 216. Șarpele m-o îmbuca Și schiload-oi rămînea. TEODORESCU, P. P. 683. ◊ Fig. Clipele schiloade duc în cîrje viața. LESNEA, A. 103. ◊ (Substantivat) Un copac uscat stătea departe în cîmp, în atitudinea sucită a unui schilod care cere de pomană. GALACTION, O. I 79.

schilód adj. m., pl. schilózi; f. schiloádă, pl. schiloáde

schilód adj. m., pl. schilózi; f. sg. schiloádă, pl. schiloáde

SCHILÓD adj., s. (MED.) 1. v. infirm. 2. v. mutilat. 3. olog, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Picior ~.)

Schilod ≠ teafăr

schilód (-oádă), s. f. – 1. Beteag, paralitic. – 2. Diform, desfigurat, slut. – Var. schilog, schinol. Schilog este o var. a lui schilav, cu schimb de suf.; de aici s-a trecut la schilod, printr-o evoluție fonetică inversă cu cea din putred › putrezi › putregai sau din repede › repezi › repeguș. Der. directă din chilă (Geheeb 33), sau din ngr. *σϰέλώδης, de la σϰέλος „coapsă” (Bogrea, Dacor., III, 736), nu este probabilă. Rus. skiljaga „cerșetor, vagabond”, pe care Vasmer, II, 637, o consideră de origine necunoscută, provine din rom. schilog. Der. schilodi (var. schilogi, schidoli), vb. (a beteji, a mutila, a ciunti); schilodeală (var. schilogeală, schilozeală, schilodenie, schilozenie), s. f. (invaliditate, paralizie).

SCHILÓD ~oádă (~ózi, ~oáde) și substantival 1) (despre ființe) Care are o parte de corp mutilată sau deformată; calic; infirm. 2) (despre membre) Care a fost supus mutilării; ciuntit; deformat; anchilozat. /Orig. nec.

schilod a. ciung. [Și schidol: origină necunoscută].

schilód, -oádă adj. (din ◊ schilov, schilav). Cĭunt orĭ olog. Fig. Mutilat, pocit, diform: versuri schiloade. – Și schidól (vest) și schilóg (est). Cp. cu sbobonov și -nog și Topolog din -lov.

SCHILOD adj., s. (MED.) 1. infirm, invalid, (pop.) beteag, schilav, (înv. și reg.) calic, neputincios, nevolnic, sec, slăbănog, (reg.) schilăvos, șont, șonțit, (Transilv., Mold. și Bucov.) chilav, (înv.) mișel, rupturit, secat, (fam.) șontorog. (Om ~.) 2. mutilat, schilodit, (livr.) estropiat, (pop.) stropșit, (înv. și reg.) stricat, (reg.) schilăvit, (înv.) rupturit, sacatifsit. (~ de război.) 3. olog, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Picior ~.)