scheunătură definitie

9 definiții pentru scheunătură

SCHEUNĂTÚRĂ, scheunături, s. f. Sunet ascuțit și repetat de durere sau de bucurie scos de un animal, mai ales de un câine; chelălăitură, schiaun; scheunare. [Pr.: sche-u-] – Scheuna + suf. -ătură.
SCHEUNĂTÚRĂ, scheunături, s. f. Sunete ascuțite și repetate de durere sau de bucurie scoase de un animal, mai ales de un câine; chelălăitură, schiaun; scheunare. [Pr.: sche-u-] – Scheuna + suf. -ătură.
SCHEUNĂTÚRĂ, scheunături, s. f. Chelălăitură. Pe deal se aud niște scheunături jalnice și lungi, parcă a pustiu. CONTEMPORANUL, VIIII 3. – Variantă: șcheunătúră (CAMILAR, N. II 425) s. f.
ȘCHEUNĂTÚRĂ s. f. v. scheunătură.
scheunătúră (rar) (sche-u-) s. f., g.-d. art. scheunătúrii; pl. scheunătúri
scheunătúră s. f. (sil. sche-u-), g.-d. art. scheunătúrii; pl. scheunătúri
SCHEUNĂTÚRĂ s. v. schelălăit.
scheunătúră f., pl ĭ. Glasu cîneluĭ care scheaună. – Și schion- și cheun-.
SCHEUNĂTU s. chelălăială, chelălăit, chelălăitură, schelălăială, schelălăit, schelălăitură, scheunare, scheunat, (rar) scheaun. (~ de cîine.)

scheunătură dex

Intrare: scheunătură
șcheunătură substantiv feminin
scheunătură substantiv feminin
  • silabisire: sche-u-