schelet definitie

2 intrări

18 definiții pentru schelet

SCHELÉT, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care susțin corpul unui vertebrat; sistemul osos așezat în poziția sa naturală. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistență al unei construcții sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau științifice; schemă. – Din fr. squelette.
SCHELÉT, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor care susțin corpul unui vertebrat; sistemul osos așezat în poziția sa naturală. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistență al unei construcții sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau științifice; schemă. – Din fr. squelette.
SCHELÉT, schelete, s. n. 1. Totalitatea oaselor din corpul unui vertebrat (v. osatură); p. ext. sistemul osos așezat în poziția sa naturală. Scheletele înmormîntate de volburele năsipului arzător al pustiilor. EMINESCU, N. 24. Cetatea... rămase singură... ca un mare schelet de uriaș. NEGRUZZI, S. I 175. ◊ Fig. Salcîmii înșirați pe drum își îndoiau scheletele negre, scîrțîind cu jale. BART, E. 250. ♦ Fantomă. Schelet d-altă lume, cu forme cumplite, Rînjind, către mine privea neclintit. ALEXANDRESCU, M. 42. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistență al unei construcții sau al unui sistem tehnic. S-au întins grabnic grinzi și scări de lemn... sprijinite de scheletul podului căzut. SAHIA, N. 34. Pe undele încete își mișcă legănate Corăbii învechite scheletele de lemn. EMINESCU, O. I 63. La apusul zilei scheletul lor [al ruinelor] priveam. ALEXANDRESCU, P. 149. 3. Planul unei opere literare sau științifice; schemă. Se entuziasmează... înaintea concepțiunii prime, ideii prime, gîndului primordial, care nu e altceva decît scheletul intrigii. GHEREA, ST. CR. II 273. – Variantă: (învechit) schelétru (CONACHI, P. 227) s. n.
schelét s. n., pl. scheléte
schelét s. n., pl. scheléte
SCHELÉT s. 1. v. sistem osos. 2. v. schelărie. 3. v. structură.
SCHELÉT s. v. schemă.
SCHELÉT s.n. 1. Partea osoasă a corpului unui om sau al unui animal; (spec.) totalitatea oaselor unui om sau ale unui animal vertebrat; osatură. 2. Totalitatea pieselor de rezistență care formează o construcție sau un sistem tehnic. 3. (Fig.) Plan, schemă sumară a unei opere literare, științifice etc. [< fr. squelette, cf. lat. sceletus, gr. skeletos].
SCHELÉT s. n. 1. partea osoasă sau calcaroasă a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat. 2. ansamblu de elemente care formează structura de rezistență a unei construcții sau a unui sistem tehnic; osatură. 3. (fig.) plan, schemă sumară a unei opere literare, științifice etc. 4. fracțiune granulometrică a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm. 5. caracter tipografic (lung și subțire) format din conturul literelor. 6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvânt. (< fr. squelette)
schelét (-te), s. n. – Sistemul osos. Fr. squelette. – Der. scheletic, adj., din fr. squelettique.
SCHELÉT ~e n. 1) (la om și la animale) Ansamblul oaselor dintr-un organism; osatură. 2) fig. Ființă foarte slabă. 3) Totalitate a elementelor care constituie baza de rezistență a unei construcții; osatură; carcasă. ~ de avion. 4) fig. Construcție internă a unei opere scrise; schemă compozițională; osatură. /<ngr. skeletos, lat. sceletus, fr. squelette, germ. Skelett
schelet n. 1. totalitatea oaselor înșirate la om și la animalele vertebrate, în situațiunea lor naturală; 2. fig. om foarte slab, numai piele și oase; (poetic) pe undele încete ’și mișcă corăbii scheletele de lemn EM.; 3. primele liniamente sau idei: scheletul unei opere.
* schelét n., pl. e (fr. squelette, d. vgr. skeletós, uscat, de unde vine și lat. scéletus, schelet: it. schéletro). Totalitatea oaselor unuĭ om saŭ unuĭ animal așezate în ordinea lor naturală: moartea e reprezentată de multe orĭ supt forma unuĭ schelet omenesc. Fig. Persoană foarte slabă: acest om e un adevărat schelet. Schiță, plan redus, trăsăturĭ generale: scheletu uneĭ tragediĭ. Laturile și coastele saŭ alte rămășite dintr’un lucru: scheletu uneĭ corăbiĭ. V. osăminte, osatură, cherestea.
SCHELET s. 1. (ANAT.) osatură, sistem osos, (înv., în Transilv.) dabilă, (fig.) cherestea. (~ al unei ființe.) 2. schelărie. (~ unei construcții.) 3. osatură, structură. (~ de rezistență al unei construcții.) 4. schemă. (~ unei opere.)
SCHELET structură de rezistență a unei aeronave, asigurată de lonjeroane, montanți etc., legate între ele prin îmbinări elastice sau rigide.
SCHELÉT (< fr.) s. n. 1. (ANAT.) În sens restrâns, sistem osos; totalitatea oaselor unui corp animal sau uman pe care se fixează musculatura. În sens larg, structură care asigură suportul mecanic al corpului la animale și le protejează organele interne. Termenul se referă la atât la endoschelet (sistemul osos) cât și la exoschelet (înveliș rigid al corpului la unele nevertebrate, ec. la moluște sau artropode). 2. Parte de rezistență a unei construcții sau a unui sistem tehnic formată din grinzi și stâlpi, longeroane și nervuri etc., legate între ele rigid sau elastic și formând un sistem spațial. 3. Fig. Plan sumar al unei opere literare, științifice etc.; schemă (1). 4. (PEDOL.) Ansamblul fragmentelor de rocă cu diametrul mai mare de 2 mm prezentate în profilul de sol. Foarte abundent în unele soluri din regiuni de munte sau formate pe aluviuni grosiere, imprimându-le caracterul de sol schelet.
SCHELÉT fam. (Arh); Scheletti fam., grafie italienizată, < subst.
schelet ambulant expr (peior.) om sfrijit / pipernicit / firav.

schelet dex

Intrare: schelet
schelet substantiv neutru
Intrare: Schelet
Schelet