schelă definitie

15 definiții pentru schelă

SCHÉLĂ, schele, s. f. 1. Construcție auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime; eșafodaj. 2. Punte improvizată sau fixă care face legătura între o navă și țărm sau chei. 3. Unitate industrială care se ocupă de exploatarea unui zăcământ de țiței. ♦ Fiecare dintre sondele care alcătuiesc această unitate. 4. (Înv.) Port pe malul unui fluviu; p. restr. debarcader. ♦ Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lângă o apă). 5. (Înv. și reg.) Târg; piață de mărfuri. – Din sb. skela, bg. skelja.
SCHÉLĂ, schele, s. f. 1. Construcție auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime; eșafodaj. 2. Punte improvizată sau fixă care face legătura între o navă și țărm sau chei. 3. Unitate industrială care se ocupă de exploatarea unui zăcământ de țiței. ♦ Fiecare dintre sondele care alcătuiesc această unitate. 4. (Înv.) Port pe malul unui fluviu; p. restr. debarcader. ♦ Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lângă o apă). 5. (Înv. și reg.) Târg; piață de mărfuri. – Din scr. skela, bg. skelja.
SCHELĂ, schele, s. f. 1. Construcție auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, care servește ca suport zidarilor și care se înalță treptat pe măsura ridicării unei construcții înalte. Oamenii urcau și coborau schelele, ducînd cărămizile ori molozul trebuitor. ANGHEL, PR. 57. Apoi poroncea Schelele să strice. ALECSANDRI, P. P. 191. ◊ (Metaforic) Te văd... Suind, palid suflet, a norilor schele. EMINESCU, O. I 37. ♦ Estradă, tribună, platformă de scînduri. Găsiră... cu cale a pune trupul cel fără cap în mijlocul pieții, pe o schelă cu trei trepte. ISPIRESCU, L. 373. 2. Unitate industrială de exploatare a unui zăcămînt de țiței sau a unui grup strict localizat de zăcăminte; șantier petrolier. Pe-nserale sosim la Moinești, cea mai bogată schelă de petrol din Moldova. VLAHUȚĂ, O. A. II 154. ♦ Sondă de petrol. Și sondorii pe schele și fierarii la focuri. DEȘLIU, G. 48. 3. Punte, pod care face legătura unei nave cu țărmul. Pontoanele, schelele, debarcaderele din porturi se ridică și se pun la adăpost. BART, E. 329. O neagră de corăbioară... Cu malul s-alătura, Parul în mal că-mi bătea Și schela că-mi arunca. TEODORESCU, P. P. 43. ♦ Punte care se întinde de la țărm spre adînc și pe care stau pescarii cînd pescuiesc. 4. (Învechit) Port (mai ales pe malul unui fluviu); debarcader. Județul Teleorman... are... schelă la Dunăre. FILIMON, C. 138. Oraș în golful Mării Adriatice, schelă vestită, a căruia frumusețe este pomenită. GOLESCU, Î. 106.5. (Învechit și regional) Tîrg; piață, pentru diferite mărfuri. Sarea cea mai cu apropiere de schele este aceea din muntele Reghin. I. IONESCU, P. 30. Negoțul într-acest oraș este mic, căci nu este schelă, nici drum mare de trecerea neguțătorilor. GOLESCU, Î. 31. – Variantă: șchélă (C. PETRESCU, Î. II 245) s. f.
ȘCHÉLĂ s. f. v. schelă.
schélă s. f., g.-d. art. schélei; pl. schéle
schélă s. f., g.-d. art. schélei; pl. schéle
SCHÉLĂ s. (CONSTR.) eșafodaj, (reg.) alaș, pat. (~ a unei construcții.)
SCHÉLĂ s. v. barcă, debarcader, eșafod, luntre, port.
SCHÉLĂ ~e f. 1) mai ales la pl. Instalație provizorie, din lemn sau din metal, ridicată pe un șantier în vederea desfășurării lucrărilor de construcție sau de reparație a unei clădiri; eșafodaj. 2) Punte de legătură dintre o navă și țărm. /< sb. skela, bulg. skelja
schelă f. 1. port mic pe lângă un fluviu: schela Calafatului; 2. podiș de lemn pe care lucrează zidarii: a căzut depe schelă bietul Ion teslariul AL.; 3. podeală: o schelă cu trei trepte ISP.; 4. fig. fundament: suind, palid suflet, a norilor schele EM. [Bulg. SKELA, port, grindiș (din it. scala)].
schélă V. șcheie.
șchéle vechĭ schele, f. (turc. iskele, port, debarcader, șchele de zidit casa; ngr. skala, skéle, d. it. scala, scară; alb. škală, škele, bg. skelĕa, sîrb. skela, skele, nsl. škele. V. scară, scală, escală). Rar azĭ. Port. Ob. Debarcader. Podină de lemne pe care lucrează zidariĭ saŭ zugraviĭ. – Și schelă (f., pl. e), podeală p. zidarĭ, tribună (Munt. vest), și schilă, debarcader (Munt. vest. P. P.). V. alaș.
SCHE s. eșafodaj, (reg.) alaș, pat. (~ a unei construcții.)
sche s. v. BARCĂ. DEBARCADER. EȘAFOD. LUNTRE. PORT.
SCHELA 1. Com. în jud. Galați, situată în S C. Covurlui, în zona de confl. a râului Neagra cu râul Lozova; 3.625 loc. (2005). Nod rutier. Expl. de petrol și gaze naturale. Viticultură. Până la 1 ian. 1965, satul și com. S. s-au numit Lascăr Catargiu. 2. Com. în jud. Gorj, situată în depr. Subcarpatică Olteană, la poalele SE ale m-ților Vâlcan; 1.968 loc. (2005). Reșed. com. este satul Sâmbotin. Expl. de antracit și de argile refractare. Bisericile de lemn Sf. Dumitru (1776), Sf. Gheorghe (1794), Sf. Andrei (1812) și Sf. Nicolae (1829), în satele Schela, Sâmbotin, Gornăcel și Arsuri. Denumirea provine de la faptul că în trecut a funcționat un timp ca punct de vamă – schelă (4) pe drumul comercial care trecea prin pasul Vâlcan, fiind cunoscută inițial sub numele de Schela Vâlcan.

schelă dex

Intrare: schelă
schelă substantiv feminin
șchelă substantiv feminin