Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

15 defini╚Ťii pentru sceptru

SC├ëPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (├«mpodobit) purtat de suverani ca simbol al autorit─â╚Ťii. ÔÖŽ Fig. Demnitate, putere, m─ârire, autoritate de suveran; domnie, conducere. ÔÇô Din fr. sceptre, lat. sceptrum.
SC├ëPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (├«mpodobit) purtat de suverani ca simbol al autorit─â╚Ťii. ÔÖŽ Fig. Demnitate, putere, m─ârire, autoritate de suveran; domnie, conducere. ÔÇô Din fr. sceptre, lat. sceptrum.
SC├ëPTRU, sceptre, s. n. Toiag sau baston frumos ├«mpodobit, purtat (mai ales odinioar─â) de suverani, ca semn al autorit─â╚Ťii supreme. Pe sceptre ╚Öi steme ╚Öi tronuri sf─ârmate, Trufa╚Ö─â tu calc─â. NECULU╚Ü─é, ╚Ü. D. 40. ÔŚŐ (Metaforic) ├Än m├«n─â cu sceptru de flori, Cu stea de lumin─â pe frunte, Treci m├«ndr─â cu pa╚Öii u╚Öori Din vale ├«n munte. NECULU╚Ü─é, ╚Ü. D. 56. ÔÖŽ Demnitate, putere, autoritate; conducere, domnie. M├«na care-a dorit sceptrul universului ╚Öi g├«nduri Ce-au cuprins tot universul ├«ncap bine-n patru sc├«nduri. EMINESCU, O. I 134. A uni, subt un singur sceptru, provin╚Ťiile rom├«ne. NEGRUZZI, S. I 271.
sc├ęptru s. n., art. sc├ęptrul; pl. sc├ęptre
sc├ęptru s. n., art. sc├ęptrul; pl. sc├ęptre
SCÉPTRU s. (înv. și reg.) toiag, (înv.) schiptru. (~ domnitorului.)
SCÉPTRU s. v. domnie.
SC├ëPTRU s.n. Un fel de baston ├«mpodobit, care se poart─â ca semn al autorit─â╚Ťii. ÔÖŽ (Fig.) Demnitate, putere, m─ârime, domnie. [Pl. -re, -ruri (s.m.) -ri. / cf. fr. sceptre, lat. sceptrum, gr. skeptron ÔÇô baston].
SC├ëPTRU s. n. baston ├«mpodobit, purtat de suverani, ca ├«nsemn al puterii lor. ÔŚŐ (fig.) demnitate, putere, m─ârire; domnie. (< fr. sceptre, lat. sceptrum)
sc├ęptru (-re), s. n. ÔÇô Baston, simbol al autorit─â╚Ťii. ÔÇô Var. ├«nv. schiptru. Mr. schiptru. Lat. sceptrum (sec. XIX), ╚Öi var. din mgr. ¤â¤░╬«¤Ç¤ä¤ü╬┐╬Ż (Murnu 50), cf. sl. skiptr┼ş (Vasmer, Gr., 133). Sec. XVII.
SCÉPTRU ~e n. 1) Baston încrustat cu metal și cu pietre scumpe, purtat de un suveran ca simbol al puterii supreme. 2) fig. Autoritate suverană; putere supremă. /<lat. sceptrum, fr. sceptre, it. scettro
sceptru n. 1. baston de comand─â, semn al puterii supreme; 2. fig. autoritate suveran─â, regalitate: a ambi╚Ťiona un sceptru; 3. superioritate: Englezii posed sceptrul m─ârilor.
* sc├ęptru n., pl. e (lat. sceptrum, vgr. sk├¬ptron). Un fel de baston sa┼ş m─âc─şuc─â care e insigna suveranit─â╚Ťi─ş. Fig. Suveranitate, domnie: a ambi╚Ťiona sceptru. Superioritate: Anglia ╚Ťine sceptru m─ârilor. Sceptru de fer, domnie aspr─â ╚Öi despotic─â. ÔÇô Vech─ş schiptru (ngr. skiptron, vsl. skiptr┼ş). V. buzdugan, topuz.
SCEPTRU s. (înv. și reg.) toiag, (înv.) schiptru. (~ domnitorului.)
sceptru s. v. DOMNIE.

Sceptru dex online | sinonim

Sceptru definitie

Intrare: sceptru (pl. sceptre)
sceptru pl. sceptre substantiv neutru
Intrare: sceptru (pl. sceptruri)
sceptru pl. sceptruri
Intrare: sceptru (pl. sceptri)
sceptru pl. sceptri