SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.

SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.

SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag sau baston frumos împodobit, purtat (mai ales odinioară) de suverani, ca semn al autorității supreme. Pe sceptre și steme și tronuri sfărmate, Trufașă tu calcă. NECULUȚĂ, Ț. D. 40. ◊ (Metaforic) În mînă cu sceptru de flori, Cu stea de lumină pe frunte, Treci mîndră cu pașii ușori Din vale în munte. NECULUȚĂ, Ț. D. 56. ♦ Demnitate, putere, autoritate; conducere, domnie. Mîna care-a dorit sceptrul universului și gînduri Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scînduri. EMINESCU, O. I 134. A uni, subt un singur sceptru, provințiile romîne. NEGRUZZI, S. I 271.

scéptru s. n., art. scéptrul; pl. scéptre

scéptru s. n., art. scéptrul; pl. scéptre

SCÉPTRU s. (înv. și reg.) toiag, (înv.) schiptru. (~ domnitorului.)

SCÉPTRU s. v. domnie.

SCÉPTRU s.n. Un fel de baston împodobit, care se poartă ca semn al autorității. ♦ (Fig.) Demnitate, putere, mărime, domnie. [Pl. -re, -ruri (s.m.) -ri. / cf. fr. sceptre, lat. sceptrum, gr. skeptron – baston].

SCÉPTRU s. n. baston împodobit, purtat de suverani, ca însemn al puterii lor. ◊ (fig.) demnitate, putere, mărire; domnie. (< fr. sceptre, lat. sceptrum)

scéptru (-re), s. n. – Baston, simbol al autorității. – Var. înv. schiptru. Mr. schiptru. Lat. sceptrum (sec. XIX), și var. din mgr. σϰήπτρον (Murnu 50), cf. sl. skiptrŭ (Vasmer, Gr., 133). Sec. XVII.

SCÉPTRU ~e n. 1) Baston încrustat cu metal și cu pietre scumpe, purtat de un suveran ca simbol al puterii supreme. 2) fig. Autoritate suverană; putere supremă. /<lat. sceptrum, fr. sceptre, it. scettro

sceptru n. 1. baston de comandă, semn al puterii supreme; 2. fig. autoritate suverană, regalitate: a ambiționa un sceptru; 3. superioritate: Englezii posed sceptrul mărilor.

* scéptru n., pl. e (lat. sceptrum, vgr. skêptron). Un fel de baston saŭ măcĭucă care e insigna suveranitățiĭ. Fig. Suveranitate, domnie: a ambiționa sceptru. Superioritate: Anglia ține sceptru mărilor. Sceptru de fer, domnie aspră și despotică. – Vechĭ schiptru (ngr. skiptron, vsl. skiptrŭ). V. buzdugan, topuz.

SCEPTRU s. (înv. și reg.) toiag, (înv.) schiptru. (~ domnitorului.)

sceptru s. v. DOMNIE.