scenă definitie

2 intrări

16 definiții pentru scenă

avant-scénă sf vz avanscenă
SCÉNĂ, scene, s. f. 1. Parte mai ridicată și special amenajată în incinta unei săli de spectacole sau în aer liber, unde se desfășoară reprezentațiile. ◊ Expr. A pune în scenă = a regiza. ♦ Teatru. ◊ Expr. A părăsi scena = a) a părăsi profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj. 3. Fig. Loc unde se petrece ceva. 4. Fig. Acțiune capabilă de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atenția; întâmplare interesantă. ♦ (Concr.) Compoziție plastică în dare sunt de obicei înfățișate mai multe personaje. 5. Fig. Ceartă, ieșire violentă. ◊ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scenă = a aduce cuiva imputări violente (cu amenințări, cu lacrimi etc.). – Din fr. scène, it. scena, lat. scaena.
SCÉNĂ, scene, s. f. 1. Parte mai ridicată și special amenajată în incinta unei săli de spectacole sau în aer liber, unde se desfășoară reprezentațiile. ◊ Expr. A pune în scenă = a regiza. ♦ Teatru. ◊ Expr. A părăsi scena = a) a părăsi profesiunea de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj. 3. Fig. Loc unde se petrece ceva. 4. Fig. Acțiune capabilă de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atenția; întâmplare interesantă. ♦ (Concr.) Compoziție plastică în care sunt de obicei înfățișate mai multe personaje. 5. Fig. Ceartă, ieșire violentă. ◊ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scenă = a aduce cuiva imputări violente (cu amenințări, cu lacrimi etc.). – Din fr. scène, it. scena, lat. scaena.
SCÉNĂ, scene, s. f. 1. Parte specială a unei săli de spectacol, de obicei mai ridicată decît restul, pe care se desfășoară reprezentațiile. Cînd d-na Pascali apăru pe scenă, i se aruncară buchete și cununi de flori. CĂLINESCU, E. 135. Urcat pe un scaun care reprezenta scena, mînca pahare. SAHIA, N. 66. Actorul, pe sub masca ce pe scenă și-a luat, Pe cînd rîde, are-n pieptu-i al său suflet sfîșiat. MACEDONSKI, O. I 241. ◊ (Metaforic) Lumea-ntinde lucii mreje; Ca să schimbe-actori-n scenă, Te momește în vîrteje. EMINESCU, O. I 196. ◊ Expr. A pune în scenă v. pune. ♦ Teatru. Piesa a fost jucată cu succes pe mai multe scene ale țării. ◊ Expr. A părăsi scena = a părăsi profesia de actor, a nu mai juca teatru; fig. a se retrage dintr-o activitate, a părăsi o situație de frunte. Un om ca tine... Cînd lumea îl aclamă nu părăsește scena. ALECSANDRI, T. II 217. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, delimitată prin momentul cînd intră sau iese un personaj. Toată scena aceasta a fost însoțită de rîsete și rumoare. Dascălii au dat afară pe Cetățeanul turmentat. CARAGIALE, O. I 158. 3. Acțiune capabilă de a impresiona, de a atrage atenția cuiva; întîmplare interesantă. Călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută... Căpitanul de poște bătea cu gîrbaciul îndoit pe unul dintre slujitori. CARAGIALE, S. U. 27. Toți alergară pe acasă... gîndind la scena ce văzuseră. NEGRUZZI, S. I 78. ◊ Expr. A-i face cuiva o scenă (sau scene) = a aduce cuiva imputări violente (însoțite de amenințări, lacrimi etc.). – Variantă: (învechit) sțénă (KOGĂLNICEANU, S. 97, GOLESCU, Î. 16) s. f.
scénă s. f., g.-d. art. scénei; pl. scéne
scénă s. f., g.-d. art. scénei; pl. scéne
SCÉNĂ s. 1. v. decor. 2. v. priveliște. 3. v. teatru. 4. (LIT.) (înv.) perdea, scenetă. (Actul I, ~ a 4-a.) 5. v. dramaturgie. 6. v. episod. 7. v. scandal.
SCÉNĂ s.f. 1. Parte mai ridicată a unei săli de teatru, unde joacă actorii. 2. Teatru; arta dramatică. ◊ A părăsi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune în scenă = a organiza felul în care se va reprezenta o piesă de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece acțiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesă determinată fie de intrarea sau ieșirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de acțiune. ♦ (P. ext.) Scurtă etapă în desfășurarea unei opere literare în care se consumă o singură întâmplare, într-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o acțiune sau o activitate. 5. Acțiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Ceartă, ieșire violentă, scandal. // (În forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) scenă”. [Pron. sce-. / < fr. scène, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adăpost, refugiu].
SCÉNĂ s. f. 1. parte mai ridicată a unei săli de teatru, unde joacă actorii. 2. teatru; arta dramatică. ♦ a părăsi ă = a) a se retrage din teatru; b) a se retrage dintr-o activitate; a pune în ~ = a organiza felul în care se va reprezenta o piesă de teatru. ◊ decorurile pentru a reprezenta locul unde se petrece acțiunea unei piese sau a unui film. 3. subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj; succesiune de cadre dintr-un film care înfățișează o acțiune distinctă. ◊ scurtă etapă în desfășurarea unei opere literare în care se consumă o singură întâmplare, într-un cadru neschimbat. 4. loc unde se petrece o acțiune, o activitate. 5. acțiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. ceartă, ieșire violentă, scandal. ♦ a-i face cuiva ~ (sau ĕ) = a aduce cuiva reproșuri cu vorbe violente, amenințări, plâns. (< fr. scène, it. scena, lat. scaena)
scénă (-ne), s. f.1. Platformă, estradă. – 2. Scandal, spectacol. Fr. scène. – Der. scenariu, s. n., din it. scenario, cf. fr. scénario; scenetă, s. f., din sp. sainete prin fr. saynète, considerat, din cauza pronunțării, drept der. din fr. scène; scenic, adj., din fr. scénique; scenografie, s. f., din fr. scénographie; înscena, vb. (a pune în scenă), din germ. inszenieren.
SCÉNĂ ~e f. 1) Parte în formă de platformă a unei săli de spectacole, special amenajată pentru reprezentații artistice. ◊ A pune în ~ a monta o piesă; a înscena. 2) Activitate desfășurată de un actor; artă teatrală. ◊ A părăsi ~a a) a abandona profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate oarecare. 3) Subdiviziune a unui act dintr-o piesă de teatru. 4) fig. Loc unde se desfășoară o acțiune sau o activitate; arenă. 5) Fapt care atrage atenția cuiva. 6) Manifestare violentă a unei atitudini față de cineva sau ceva. ◊ A-i face cuiva o ~ a-i aduce cuiva imputări pe un ton răstit și pretențios. [G.-D. scenei] /<fr. scene, lat. scaena, it. scena
scenă f. 1. partea teatrului unde joacă actorii; 2. decorațiunea teatrului: scena reprezentă un castel; 3. acțiunea insăș ce se reprezentă: scena se petrece la Roma; 4. artă dramatică: a ilustra scena; 5. fiecare parte a unui act, determinat prin intrare sau ieșire de persoane: actul III, scena IV; 6. toate obiectele ce se oferă vederii: scenele naturei; 7. fig. ceeace se compară cu scena unui teatru: moartea sa va schimba scena politică; 8. orice acțiune ce oferă ceva interesant sau mișcător: o scenă lugubră; 9. faptă scandaloasă, imputări violente: a face cuiva o scenă.
* scénă f., pl. e (lat. scena, d. vgr. skené, cort, scenă). Partea teatruluĭ unde joacă actoriĭ: o scenă bine luminată. Decorurile care reprezentă locu unde se petrece acțiunea: scena se schimbă. Locu în care se presupune că se petrece acțiunea reprezentată: scena se petrece la Roma. Arta dramatică: a avea o perfectă cunoștință a sceneĭ. Subdiviziunea unuĭ act în care teatru e ocupat de acelașĭ număr de actorĭ: o scenă înduĭoșătoare. Fig. Acțiune (spectacul) care reprezentă ceva interesant și se compară cu teatru: moartea schimbă scena lumiĭ. Locu în care se petrece o acțiune: scena uneĭ crime. A face cuĭva o scenă, a-ĭ aduce acuzațiunĭ vociferînd orĭ plîngînd. A apărea pe scenă, a apărea ca actor, a te face actor. A pune pe scenă, a dispune pentru reprezentațiunea teatrală, a reprezenta pe scenă.
SCE s. 1. decor, (rar) scenărie. (~ reprezintă o pădure.) 2. cadru, peisaj, priveliște, tablou, vedere, (livr.) sit, (înv.) priveală, privire, tabel, (fig.) decor. (O încîntătoare ~ de natură.) 3. teatru. (A părăsit ~ în culmea gloriei.) 4. (LIT.) (înv.) perdea, scenetă. (Actul I, ~ a 4-a.) 5. (LIT.) dramaturgie, teatru. (A îmbogățit ~ românească.) 6. episod, fragment. (O ~ a romanului.) 7. scandal. (I-a făcut o ~.)
muzică de scenă (engl. incidental music; fr. musique de scène; germ. Bühnenmusik), muzică compusă pentru a însoți anumite momente în reprezentația unei piese de teatru. Spre deosebire de genurile operei* și operetei*, în care muzica deține rolul predominant, în spectacolul teatral ea are importanță secundară; creează doar o atmosferă sau subliniază anumite efecte dramatice. Se poate vorbi pentru prima oară de m. în cea de a doua jumătate a sec. 16, o dată cu nașterea teatrului în Anglia. Reprezentarea unei piese era de neconceput fără câteva cântece sau arii*, fără dansuri*, fără antracte muzicale. Fiecare teatru avea angajați câtiva cântăreți și instrumentiști. Muzica completa și susținea sonor scenele de luptă, vânătorile, banchetele, intrările triumfale. În timpul lui Shakespeare au scris m. compozitori ca R. Johnson, Th. Morley, J. Wilson, iar în sec. 17 Purcell. În Franța, Lully scrie muzică pentru comediile lui Molière, în special suite* de balet* care se cântau între acte. În sec. 18, popularitatea operei aproape suprimă existența m. Ea va fi prezentă în sec. 19 și desigur, în sec. 20. Câteva exemple rămase celebre: Beethoven – „Egmont”; Schubert – „Rosamunda”; Mendelssohn-Bartoldy – „Visul unei nopți de vară”; Schumann – „Manfred”; Bizet – „Arleziana”; Grieg – „Peer Gynt”; Debussy – „Misterul Sf. Sebastian”; Stravinski – „Persephone”. În zilele noastre, m. se interpretează mai rar în sală, recurgându-se la banda magnetică înregistrată*.
a-i face (cuiva) o scenă expr. a aduce (cuiva) imputări violente.

scenă dex

Intrare: scenă
scenă substantiv feminin
Intrare: avant-scenă
avant-scenă substantiv feminin