scaun de spițe definitie

46 definiții pentru scaun de spițe

SCÁUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.), cu sau fără spetează, pe care poate să stea o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = (în unele state) instrument de execuție prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Compus: (Pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee robustă cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (ori Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită meseria diverși lucrători. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie; p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.
SCÁUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.) cu sau fără spetează, pe care poate să șadă o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = dispozitiv pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte (în Statele Unite ale Americii) ◊ Compus: (pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee cu flori purpurii care crește în locuri nisipoase și pietroase (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (sau Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită profesiunea diverși meseriași. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie. p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.
SCÁUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă, cu sau fără spetează,făcută pentru a ședea pe ea o singură persoană. Scamatorul, urcat pe scaunul lui, părea că se clatină. SAHIA, N. 69. Cerceta cu ochii cele trei scaune de paie. VLAHUȚĂ, O. A. III 19. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în trecut, era așezat cel supus torturii. (Glumeț) Două ore împietrise neclintită pe scaunul de supliciu al coaforului, cu fire și cîrlige electrice în păr. C. PETRESCU, C. V. 169. Scaun electric = dispozitiv pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Expr. Cu scaun la cap v. cap1 (I 4). ♦ Fig. Locul și funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări elective. Scaunul de deputat îi era, așadar, indiferent. Nici nu-l ceruse, nici nu-l aștepta. C. PETRESCU, Î. II 134. Nu mai văd eu scaun în... sinod, cît hăul. CONTEMPORANUL, IV 7. ♦ Bancă, de obicei fără spetează, pe care pot ședea mai multe persoane. Ne aduce un scaun nou și lung, și, după ce-a întrebat de dascăl, care cum ne purtăm, a stat puțin pe gînduri, apoi a pus nume scaunului «Calul Bălan». CREANGĂ, A. 2. 2. Faptul de a elimina materiile fecale; excrementele eliminate. 3. (Învechit și arhaizant) Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. În curînd scaunul Moldovei e văduv. Piciorul lui Ștefan obrintește. Încheieturile lui sînt prinse. DELAVRANCEA, A. 54. Cu atîta însă nu se mulțumea Chiajna; avînd un fiu pe scaun, ea sîrgui să-i agonisească și celuilalt domnia vecină a Moldovei. ODOBESCU, S. A. 156. De acum să vedeți voi certe, Lupte, vrajbe-ntre boieri Pentru scaun și averi! ALECSANDRI, P. A. 94. ◊ Expr. A ridica, a înălța, a pune (sau a se urca, a veni) în scaun = a aduce (sau a veni) la domnie, a (se) face domn. Să vestești tuturora... că ieri am pus pe Bogdan pe scaunul Moldovei. DELAVRANCEA, A. 141. Tu ai să te urci pe scaunul împărăției mele, fiindcă eu n-am moștenitor pînă acum. ISPIRESCU, L. 31. Fu cel dintîi prinț care veni în scaun însoțit de o mulțime de greci. BĂLCESCU, O. I 69. A se coborî din scaun = a abdica de la tron. 4. Fig. (Învechit și arhaizant) Reședința monarhului sau a cîrmuirii; capitala unui stat. În toamna anului 1869, cam pe la sfîrșitul lui septembrie, Eminescu pornea spre scaunul cesaro-crăiesc. CĂLINESCU, E. 159. Făcea poftire... crailor, voievozilor și boierilor, înștiințîndu-i cu cărți de țeremonia domnească din scaunul Sucevei. SADOVEANU, F. J. 346. Înainte vreme scaunul era la Ieși, bre! numai de la Cuza încoace s-a mutat scaunul la București. SP. POPESCU, M. G. 76. ◊ Sfînlul Scaun sau Scaunul apostolic (sau pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ (Ist.) Circumscripție teritorială, politică și administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. De pe la Jiu încoace, pînă la scaunele săsești din Sebeș, din Sibiu și din Brașov... strejuiau vestiții moți. ODOBESCU, S. III 524. Secuii... erau împărțiți în scaune și aveau o organizație cu totul democratică. BĂLCESCU, O. II 209. 5. Fig. (Învechit și arhaizant, adesea determinat prin «de judecată», «al judecății») Instanță judecătorească; tribunal. Poate ar fi fost vinovat împăratul... căci ar fi tăiat pe copil fără să facă cercetare și fără să-l aducă la scaun de judecată. SADOVEANU, D. P. 139. II. 1. (Învechit și popular) Butuc sau masă specială pe care se taie carnea la măcelărie; p. ext. măcelărie. La bărbat întins se duse și la scaun îl găsi, Căci casap era cu breasla. CONTEMPORANUL, I 510. Alaiul... trecu și prin piața mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor... erau închise în ziua aceea. ODOBESCU, S. I 109. 2. (Popular, urmat de determinări care arată felul, scopul) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care-și exercită meseria anumiți meseriași: a) scaun de doage = scăunoaie; b) scaun de cioplit = bedreagul rotarului; c) scaun de spițe = cobilă. 3. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. Asaltul începu. Tunurile așezate pe scaune de lemn băteau necontenit cetatea. NEGRUZZI, S. I 173. 4. Schelet alcătuit din bare de lemn, care susțin învelitoarea unui acoperiș. 5. (Popular) Fiecare dintre părțile spicului care susțin cîte un bob. Spicul se alcătuiește din grăunte sau boabe așezate fiecare în rînduri, fiecare grăunte stînd într-un scaun al său. PAMFILE, A. R. 96. ◊ Expr. (Rar, despre cereale) A băga scaun = a lega. Grîul băgase scaun și ajungea la genunchi. SANDU-ALDEA, U. P. 57. 6. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. 7. Mică platformă în vîrful unei scări, de unde e observat și pîndit vînatul de către vînători.
scáun s. n., pl. scáune
!Scáunul Apostólic s. propriu n.
!Scáunul Pontificál s. propriu n.
!scáunul-Dómnului (plantă) (reg.) s. m. art.
Scáunul-lui-Dumnezéu (constelație) s. propriu n.
Sfấntul Scáun s. propriu n.
scáun s. n., pl. scáune
Scáunul apostólic s. pr. n. + adj.
Scáunul pontificál s. pr. n. + adj.
scáunul-Dómnului (bot.) s. n.
Scáunul-lui-Dumnezéu (astron.) s. pr. n.
Sfântul Scáun adj. + s. n.
SCÁUN s. 1. (prin Ban.) scamnie. (S-a așezat pe ~.) 2. (TEHN.) scăunoaie. (~ al dulgherului.) 3. (TEHN.) cal. (~ la scăunoaie.) 4. (TEHN.) scaun de cioplit = bedreag, butuc. (~ al rotarului.) 5. (TEHN.) butuc, pat, picior, strat, talpă, (reg.) pitrucă, stârciog. (~ la sucală, la vârtelniță.) 6. (TEHN.) bătător, strat, trup. (~ la meliță.) 7. butuc, trunchi. (~ de măcelărie.) 8. (MUZ.) căluș, scăunaș, scăunel. (~ la un instrument cu coarde.)
SCÁUN s. v. abator, capitală, cățel, cocleț, consiliu, cordenci, defecare, defecație, divan, domnie, excrement, fecale, ieșire, judecătorie, măcelărie, năsălie, oplean, patru, pod, posadă, purgație, scară, schimbătoare, sfat, tribunal, tron.
SCAUN DE ÎNSPIȚÁT s. v. cobilă.
SCAUN DE SPÍȚE s. v. cobilă.
SCÁUNUL s. art. v. casiopeea.
SCAUNUL DE DINAÍNTE s. v. gresie, perinoc.
SCAUNUL-CÚCULUI s. v. garoafă.
SCAUNUL-DÓMNULUI s. v. brumărea.
SCAUNUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. cuișoare.
SCAUNUL-PÓPII s. v. arșinic.
scáun (-ne), s. n.1. Mobilă pe care poate sta o singură persoană. – 2. Masa dogarului și a rotarului și, în general, bancul de lucru. – 3. Butucul măcelarului, măcelărie. – 4. Suport, postament, picior. – 5. Punte, căluș la vioară. – 6. Cuzinet la cuiul inimii de la car. – 7. Clește dublu care prinde talpa saniei. – 8. Tont. – 9. Sediu, reședință, capitală. – 10. Regat, domnie. – 11. (Înv.) Jurisdicție, circumscripție. – 12. Sediu al inteligenței, judecății, cugetării, înțelepciunii. – 13. Diaree, evacuare a intestinelor. – Var. Banat, Trans. scamn. Mr. scamnu. Megl. scand, istr. scǫnd. Lat. scamnum (Pușcariu 1546; REW 7649), cf. it. (calabr.) scanno, prov. escan, sp. escano, port. escanho. Rezultatul rom. este discutabil, cf. Procopovici, RF, II, 185; Ivănescu, BF, II, 154; Rosetti, I, 86. Se presupune că ar trebui să se pornească de la o var. lat. *scabnum, ca efect al unei contaminări cu scabellum (Tiktin) sau prin a fi un b primitiv (Graur, BL, IV, 113); dar ar fi de presupus că scamnum s-ar fi folosit alături de *scabnum, dacă se ia în considerație var. Mai probabil scaun este un rezultat intern, pornind de la scamnu, chiar dacă trebuie recunoscut că explicația acestei evoluții nu este simplă. Este de remarcat că grupul mn, deși curent în rom. (lemn, semn, amnar, toamnă), pare să se confunde uneori cu vn, bn, cf. rîvni › rîmni, rîmnic < sl. rybĭnikŭ, schimnic › schivnic, pivniță › pimniță etc. Rezultatul dialectal, scand, pare să provină dintr-o disimilare de tipul scamnu › *scamdu. Der. scăunel (var. scăueș), s. n. (scaun mic), poate din lat. scabellum (cf. REW 7633) sau mai probabil din scăunel, ca cetioară < cetinioară < cetină; scăunaș, s. m. (scăunel; s. m., geambaș, negustor de vite); scăuneci, s. n. (Olt., Trans., scaun mic); scăunoaie, s. f. (masă de dogar); înscăuna, vb. (a întrona); descăuna, vb. (a detrona).
SCÁUN ~e n. 1) Mobilă cu patru picioare, cu sau fără spetează, pe care poate ședea o singură persoană. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnați la moarte. ~ de tortură dispozitiv care servea, în trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecată (sau al judecății) se spunea în trecut unei instanțe judecătorești. Cu ~ la cap înțelept. A sta între două ~e a ocupa o poziție nesigură. 2) pop. Bancă (cu spetează sau fără) pe care se pot așeza mai multe persoane. 3) înv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a înălța, a pune (sau a se urca, a veni) în ~ a (se) face domn. A se coborî din ~ a abdica. 4) înv. Reședință a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitală. Sfântul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) reședința papei; papalitate. 5) Materiile fecale eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a susține un acoperiș. 7) Parte componentă, menită să susțină ceva. ~ul spicului. 8) Placă mică de lemn care servește ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcuș; căluș. /<lat. scamnum
scaun n. 1. mobilă pe care ședem; 2. tron: să așeze pentru vecie neamul lor pe scaunul domnesc OD.; 3. rezidență: scaunul unui mitropolit; 4. jurisdicțiune, ocol: scaunele săsești sau săcuiești în Ardeal; fig. judecată: după cum îl povățuia mintea lui cu scaun sănătos CAR.; 5. bancă de măcelar sau de tâmplar; 6. rezemătoare: scaun de vioară; 7. opleanul saniei; 8. gresia dinapoi a osiei; 9. piedica războiului; 10. scăpătare: soarele e în scaun; 11. fig. centru. [Macedo-rom. scaun = lat. SCAMNUM].
scáun și (Ban. Trans. Med. Serbia) scamn n., pl. e (lat. scamnum [din ◊ scabnum], it. scanno, pv. escann, fr. eschamme, sp. escaño, bancă). Un fel de mobilă, de ordinar cu 4 picĭoare, făcute ca să șeadă un ins: a ședea pe scaun. Tron: scaun domnesc. Rezidență, sediŭ, centru, capitală: scaunu țăriĭ, scaunu unuĭ episcop, Jurisdicțiune, ocol: scaunele săseștĭ orĭ secuĭeștĭ din Ardeal. Trunchiu pe care măcelaru taĭe carnea (Munt.) Lemnu pe care se sprijină coardele de la vioară, violoncel și contrabas. Suport, rezemătoare la diferite unelte saŭ mașinĭ. A avea scaun la cap, a avea minte. Arhimandrit de scaun, arhimadrit de la sediu episcopal.
SCAUN s. 1. (prin Ban.) scamnie. (S-a așezat pe ~.) 2. (TEHN.) scăunoaie. (~ al dulgherului.) 3. (TEHN.) cal. (~ la scăunoaie.) 4. (TEHN.) scaun de cioplit = bedreag, butuc. (~ al rotarului.) 5. (TEHN.) butuc, pat, picior, strat, talpă, (reg.) pitrucă, stîrciog. (~ la sucală, la vîrtelniță.) 6. (TEHN.) bătător, strat, trup. (~ la meliță.) 7. butuc, trunchi. (~ de măcelărie.) 8. (MUZ.) căluș, scăunaș, scăunel. (~ la un instrument cu coarde.) 9. (FIZIOL.) ieșire, purgație, (înv.) purgare.
scaun s. v. ABATOR. CAPITALĂ. CĂȚEL. COCLEȚ. CONSILIU. CORDENCI. DIVAN. DOMNIE. EXCREMENT. FECALE. JUDECĂTORIE. MĂCELĂRIE. NĂSĂLIE. OPLEAN. PATRU. POD. POSADĂ. SCARĂ. SCHIMBĂTOARE. SFAT. TRIBUNAL. TRON.
scaun de înspițat s. v. COBILĂ.
scaun de spițe s. v. COBILĂ.
scaunul s. art. v. CASIOPEEA.
scaunul de dinainte s. v. GRESIE. PERINOC.
scaunul-cucului s. v. GAROAFĂ.
scaunul-Domnului s. v. BRUMĂREA.
scaunul-lui-Dumnezeu s. v. CUIȘOARE.
scaunul-popii s. v. ARȘINIC.
scáun rulánt s. n. (tehn. med.) Cărucior cu rotile în formă de scaun pentru transportul handicapaților ◊ „Pentru a veni în ajutorul școlarilor handicapați fizic, în Japonia au fost puse în circulație autobuze speciale. Ele dispun de o platformă anume amenajată în care încap 7 scaune rulante [...]” R.l. 23 II 74 p. 6 (din scaun + rulant, după fr. chaise-roulante)
scáun-balansoár s. n. Scaun funcționând ca un balansoar ◊ „Se propun jocurile Păcălici, țintar, un scaun-balansoar, un colț al poveștilor etc.” Sc. 29 I 63 p. 1. ◊ „Magazinul prezintă, în special, produsele cooperativei «Metalocasnica»: piese de mobilier – biblioteci, baruri, fotolii, scaune-balansoar, canapele.” Sc. 7 I 71 p. 2 (din scaun + balansoar)
scáun-etalón s. n. Scaun folosit ca etalon ◊ „Anul acesta, fabrica de mobilă curbată din cadrul C.I.L. Comănești produce 650000 de scaune-etalon.Sc. 18 XI 69 p. 5 (din scaun + etalon)
scáun-fotóliu s. n. Scaun confortabil în formă de fotoliu ◊ „Salonaș cu șase scaune-fotoliu și cu o măsuță la mijloc.” R.l. 8 XI 67 p. 1; v. și cameră-birou (din scaun + fotoliu)
SCAUN DE CATAPULTARE dispozitiv ejectabil instalat în cabina avioanelor de mare viteză, destinat salvării pilotului în caz de pericol iminent prin proiectarea în câteva sutimi de secundă a scaunului pilotului în afara cabinei aeronavei avariate, cu ajutorul unui cartuș exploziv, după detașarea automată a cupolei cabinei. Există scaun de catapultare de antrenament, montate în săli speciale, pentru deprinderea piloților în suportarea sarcinilor la care ar fi expuși în situație reală. Dispozitivul este acționat la comanda pilotului, explozia unui cartuș pirotehnic dând senzația catapultării în zbor, mai puțin desprinderea de scaun, căderea liberă și plutirea cu parașuta.
scáun, scaune s. n. 1. Mobilă cu sau fără spetează, pe care poate sta o singură persoană. ♦ Laviță. ♦ (Reg.) Năsălie. 2. Tron (pentru monarhi, înalți prelați și pentru divinitate); p. ext. autoritate sau funcție supremă a unui înalt demnitar (ecleziastic), a divinității etc. ♦ (La pl.) Numele uneia dintre cele două cete ale îngerilor, care împreună cu heruvimii și cu serafimii, alcătuiesc prima treaptă a ierarhiei lor, făcută de Dionisie Areopagitul. Sunt înfățișați ca niște roți de foc, având de jur împrejur aripi și ochi în mijlocul aripilor (Iezechiel 10, 12). Adesea au figura unor roți de foc, împletite în așa fel încât să alcătuiască un tron, tronul Celui preaînalt, de unde și denumirea de scaune. 3. Reședință a unui monarh, a unui cler înalt; capitală. ◊ Sfântul scaun sau scaunul apostolic (ori pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. 4. Scaun de lumânări = dispozitiv format din două scânduri în care se introduc țevile prin care se toarnă materialul pentru fabricarea lumânărilor. [Var.: (reg.) scamn s. n.] – Din lat. scamnum.
a avea scaun la cap expr. a fi înțelept

scaun de spițe dex