scapăt definitie

2 intrări

24 definiții pentru scapăt

SCÁPĂT s. n. (Rar) Apus, asfințit (al Soarelui). – Din scăpata (derivat regresiv).
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.
SCÁPĂT, scapete, s. n. 1. Apus, asfințit; scăpătat. Soarele era pe scapăt, cînd un biet unchiaș bătrîn se apropie încetinel de porțile cetății. ODOBESCU, S. III 274. Nu aseară, alaltăseară, În viitura vacilor, În scapătul soarelui... Mi-a sosit, mi-a poposit... PĂSCULESCU, L. P. 255. Noaptea, de la scapătul soarelui pînă-n răsărit. ȘEZ. III 79. 2. Povîrnișul unui munte sau al unui deal; coborîș. Abia s-aud copoii pe vîrfuri depărtate; Dar trec, se lasă-n scapăt, și pare că vînatul Cu cîinii împreună s-au dus pe altă lume. La ODOBESCU, S. III 88.
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Despre soare, lună și alți aștri) A coborî spre asfințit; a asfinți, a apune. Soarele scăpăta și peste sat se lăsa liniștea înserării. SANDU-ALDEA, U. P. 221. Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. VLAHUȚĂ, O. A. 407. Soarele, scăpătînd la apus, se uită îndărăt cu stăruință caldă la păduriștea de mesteacăni. CARAGIALE, P. 50. ◊ Soare-scapătă = locul unde apune soarele; apus. Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă. GALACTION, O, I 49. A doua zi o apucă iarăși spre soare-scapătă, după cum plănuia el. ISPIRESCU, L. 100. 2. A aluneca în jos, a cădea. Ca să nu scăpătăm în mîl, tragem... o scîndură bună și groasă... ș-o punem punte peste papură. SADOVEANU, Î. A. 51. Atît putu bolborosi bătrînul, holbînd ochii speriați, întinse brațele înainte cu desperarea unui om care scapătă-ntr-o prăpastie. VLAHUȚĂ, CL. 87. Era un flăcău frumos munteanul... de pe capu-i ras de trei degete deasupra frunții mici și ușor încruntate, scăpătau plete lungi, castanii. RUSSO, O. 108. ♦ (Despre ochi, priviri) A fugi, a luneca (din cauza oboselii). Privirile-i trudite scăpătau de pe rînduri, ochii i se închideau ca de somn, și cartea grea îi cădea din mînă. VLAHUȚĂ, O. A. III 118. 3. A sărăci, a pierde averea. Scăpătase rău toată familia; nu mai avea nimic. VLAHUȚĂ, O. A. III 169. A scăpătat din pricina cheltuielilor nemăsurate. CARAGIALE, O. III 61. Dați gologanul Să trăiți la anul. Ia mai dă și dumneata Că cu atît n-ăi scăpăta. ȘEZ. IX 158.
scápăt (rar) s. n.
scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete
scápăt s. n.
scăpătá vb., ind. prez. 1 sg. scápăt, 3 sg. și pl. scápătă; conj. prez. 3 sg. și pl. scápete
SCÁPĂT s. v. apus, asfințire, asfințit, clină, coastă, coborâș, costișă, muchie, pantă, povârniș, pripor, repeziș, scoborâș, versant, vest.
SCĂPĂTÁ vb. 1. v. însera. 2. v. sărăci.
SCĂPĂTÁ vb. v. abate, aluneca, apune, asfinți, coborî, decădea, depărta, devia, dispărea, divaga, greși, împiedica, împuțina, îndepărta, păcătui, pieri, pleca, poticni, reduce, regresa, scădea.
A scăpăta ≠ a răsări
scăpătá (-ápăt, -át), vb.1. A descrește, a se micșora, a se împuțina. – 2. A luneca în jos, a coborî. – 3. A apune, a asfinți. – 4. A scoborî, a descinde. – 5. A cădea, a se nărui. – Mr. ascapit, ascăpitare, megl. dăscapit, dăscăpitari, scapitari „a depăși un nivel”. Lat. exacapĭtāre (Pușcariu 273; REW 1635; Pascu, I, 56; Spitzer, Mitt. Wien, 324), cf. căpăta, și it. scapitare „a pierde” › ngr. σϰαπετίξω „a se întuneca”, v. fr. deschater < *discapĭtāre (cf. megl.) prov. descapter „a se întuneca”, alb. skupëtoń. Semantismul pare să se explice pornind de la sensul de „a ajunge la ceva”, propriu it. (it. scapitare este la fel ca capitar male). – Der. scăpătăciune, s. f. (decadență, mizerie); scăpătat, s. n. (apusul soarelui; crepuscul), cf. mr. scăpitată „apus”. Scopot, s. n. (rată, înghițitură), cuvînt din Trans., pare să aibă aceeași proveniență.
A SCĂPĂTÁ scápăt intranz. 1) (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinți; a declina; a coborî; a apune. 2) A aluneca liber în jos. 3) fig. A deveni sărac; a pierde averea; a se ruina; a sărăci. 4) înv. fig. A se afla în declin; a decădea; a regresa. /<lat. excapitare
scăpătà v. 1. a apune (vorbind de astre): soarele scapătă; 2. a decade; 3. fig. a ajunge în lipsă, a sărăci; 4. a ajunge la țintă. [Lat. *EXCAPITARE, a ajunge la capăt, a cădea jos (v. căpăta)].
soare-scapătă n. soare apune: apucând spre soare-scapătă ISP.
1) scápăt n., pl. ete (d. scapăt 2). Rar azĭ. Scăpătare, apus: scapătu soareluĭ.
2) scápăt, a -ăpătá v. intr. (lat. *excápito, -capitare, ajung la capăt, d. cáput, cápitis, cap, capăt. Se conj. ca capăt 2. V. decapitez). Cad saŭ alunec de unde sînt: a scăpăta de pe mal. Apun, asfințesc: soarele a scăpătat. Sărăcesc: acest boĭer a scăpătat. V. refl. Calc greșit și cad, mă poticnesc: calu s’a scăpătat din picĭoare, din genuchĭ. Fig. Greșesc: s’a scăpătat și a furat. V. tr. Rar. Scap în jos: îmĭ scapăt capu de somn.
soáre-scápătă n. fără pl. Pop. Rar. Apus, vest.
scapăt s. v. APUS. ASFINȚIRE. ASFINȚIT. CLINĂ. COASTĂ. COBORÎȘ. COSTIȘĂ. MUCHIE. PANTĂ. POVÎRNIȘ. PRIPOR. REPEZIȘ. SCOBORÎȘ. VERSANT. VEST.
SCĂPĂTA vb. 1. a amurgi, a (se) însera, a se întuneca, (pop.) a (se) înmurgi, (înv. și reg.) a murgi. (A ~ peste cîmpii.) 2. a calici, a (se) ruina, a sărăci, (înv. și reg.) a sărmăni, (înv.) a meseri, a mișeli, a (se) mofluzi, a (se) stinge, (fam.) a (se) decava, (fig.) a (se) toca, a (se) usca. (A ~ de tot, nu mai are nimic.)
scăpăta vb. v. ABATE. ALUNECA. APUNE. ASFINȚI. COBORÎ. DECĂDEA. DEPĂRTA. DEVIA. DISPĂREA. DIVAGA. GREȘI. ÎMPIEDICA. ÎMPUȚINA. ÎNDEPĂRTA. PĂCĂTUI. PIERI. PLECA. POTICNI. REDUCE. REGRESA. SCĂDEA.
scăpătá, vb. intranz. – (pop.) A apune, a asfinți. – Lat. *excapito, -capitare „ajung la capăt” < caput, capitis „cap, capăt” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Pascu, cf. DER; DEX, MDA).

scapăt dex

Intrare: scapăt
scapăt substantiv neutru
Intrare: scăpăta
scăpăta verb grupa I conjugarea I