scandalagiu definitie

11 definiții pentru scandalagiu

SCANDALAGÍU, scandalagii, s. m. Bărbat care obișnuiește să facă scandal, căruia îi place scandalul. – Scandal + suf. -agiu.
SCANDALAGÍU, scandalagii, s. m. Bărbat care obișnuiește să facă scandal, căruia îi place scandalul. – Scandal + suf. -agiu.
SCANDALAGÍU, scandalagii, s. m. Bărbat înclinat să facă scandal, căruia îi place scandalul, care face adesea scandal. Vrei să spargi petrecerea, să ne știe satul scandalagii? DUMITRIU, V. L. 107. Avea reputație de prea asiduu vizitator la «Bolta rece» și de scandalagiu. SADOVEANU, E. 166. Ce ești dumneata aci? Se cunoaște după mutră că trebuie să fii un scandalagiu. C. PETRESCU, Î. II 149. ◊ (Adjectival) Se întoarse cu un surîs de aprobare, dar deveni îndată indiferent și distant, cînd văzu că cel care vorbise are obrazul crestat de tăieturi: poate un individ scandalagiu cu suvenirul unei lovituri de sifon. C. PETRESCU, Î. II 147.
scandalagíu s. m., art. scandalagíul; pl. scandalagíi, art. scandalagíii (-gi-ii)
scandalagíu s. m., art. scandalagíul; pl. scandalagíi, art. scandalagíii
SCANDALAGÍU adj., s. v. certăreț.
SCANDALAGÍU ~i m. Persoană care face scandal, care provoacă scandal. / scandal + ~agiu
scandalagiu m. cel ce caută a face scandal.
* scandalagíŭ, -ĭoáĭcă s. (d. scandal). Fam. Beligiŭ, provocator de scandal.
SCANDALAGIOAICĂ s. certăreață, (înv. și pop.) zavragioaică.
SCANDALAGIU adj., s. arțăgos, certăreț, gîlcevitor, (rar) vociferant, (înv. și pop.) zavragiu, (pop. și fam.) țîfnos, zurbagiu, (pop.) pricinaș, rînzos, (înv. și reg.) sfadnic, sfădalnic, sfădicios, (reg.) arțăgaș, gîlcevos, potcaș, scandalos, sfădăios, sfădăreț, sfădăuș, (Mold. șl Bucov.) cîrciogar, (Transilv.) porav, (prin Olt.) pricinelnic, (prin Olt. și Ban.) pricinos, (înv.) pricelnic, pricios, pricitor, sfădaci, sfăditor, (fig.) clonțos, colțos, țăndăros. (Om ~.)

scandalagiu dex

Intrare: scandalagiu
scandalagiu substantiv masculin