SCÁLDĂ, scalde, s. f. (Pop.) 1. Loc de scăldat; scăldătoare. 2. Vas mare pentru îmbăiat; cadă. – Din scălda (derivat regresiv).

SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaldare.

SCÁLDĂ, scalde, s. f. (Pop.) 1. Loc de scăldat; scăldătoare. 2. Vas mare pentru îmbăiat; cadă. – Din scălda (derivat regresiv).

SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaldare.

SCÁLDĂ, scalde, s. f. 1. Loc de scăldat; scăldătoare. Să-ncălzesc apa... Îi sigur că iar n-a trecut pe la scaldă. DAVIDOGLU, M. 44. 2. Vas în care se face baie; cadă, vană, scăldătoare. Nu se puteau din destul mira, cum și cine le fură copiii, unul din leagăn și altul din ciupă (scaldă)! RETEGANUL, P. V. 20. Culcîndu-se pe pietre reci, cu capul pe un bolovan cu cremene, plînse într-o scaldă de aur, așezată lîngă ea, lacrimi curate ca diamantul. EMINESCU, N. 27.

SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Refl. A face baie, a se îmbăia. Am văzut la Siret locul unde mă scăldam cu dracii de sama mea. SADOVEANU, O. VII 323. (Poetic) Văd... splendide orașe și lacuri de smarald... Și zîne ce se scaldă în faptul zilei, cald. ALECSANDRI, P. III 5. ◊ Fig. Raza se scoborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. GÎRLEANU, L. 40. Un uliu se scălda-n albastrul înălțimilor. SANDU-ALDEA, U. P. 172. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva v. apă (I 2). A lăsa (pe cineva) să se scalde în apele sale v. apă (I 2). ◊ Tranz. Lă purcelul, îl scaldă... îl piaptănă și-l grijește așa de bine, că peste cîteva zile îl scoate din boală. CREANGĂ, P. 76. ♦ Fig. A se reflecta, a se oglindi. Deodată văzură în urmă-le un luciu întins, limpede, adînc, în a cărui oglindă bălaie se scălda în fund luna de argint și stelele de foc. EMINESCU, N. 24. ♦ A se cufunda, a se tăvăli (în nisip, în praf etc.). În nisipul fierbinte se scaldă cîteva găini. REBREANU, I. 10. 2. Tranz. A uda, a muia. Să nu-l ajungă ploaia din urmă și să nu-i scalde leoarcă vestmintele. C. PETRESCU, A. R. 6. Într-o vale liniștită moara ta dormea în pace Și pîrîul fără zgomot o scălda și se ducea. MACEDONSKI, O. I 74. Căci deabia cusută, cămașa țărănească Scăldată-i în sudoarea acelor ce prășesc. BELDICEANU, P. 69. ◊ Fig. (Mai ales despre lumină) Lumina răsăritului scălda fețele noastre și, subt văpaia curată a ei, cei doi uriași se înfățișară transfigurați privirilor mele. HOGAȘ, M. N. 203. Primăvara cea verzie Cu cosița-i aurie Mi-au sosit voios în țeară... Ș-au adus o lună plină Ca s-o scalde în lumină. ALECSANDRI, P. I 234. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima, a plînge. Mărioara-l asculta... Fața i se lumina, Ochii-n lacrimi își scălda. ALECSANDRI, P. I 100. (Familiar) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărîtă; a răspunde evaziv, în doi peri. De cînd ești prin locurile astea, o cam scalzi. CAMIL PETRESCU, O. II 219. Nu vă spuneam eu, zise unul dintr-înșii, că... n-o să răspundă... și c-o s-o scalde? GHICA, S. 463.

scáldă (pop.) s. f., g.-d. art. scáldei; pl. scálde

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scáldă s. f., g.-d. art. scáldei; pl. scálde

scăldá vb., ind. prez. 1 sg. scald, 3 sg. și pl. scáldă

SCÁLDĂ s. v. baie, cadă, îmbăiere, scăldare, scăldat, vană.

SCĂLDÁ vb. 1. v. îmbăia. 2. v. uda. 3. v. acoperi.

SCĂLDÁ vb. v. oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta.

scăldá (-ald, -át), vb. – A face baie. – Mr. (a)scaldu, scladare, megl. scald(ari),istr. scǫd. Lat. excaldāre (Diez, Gramm., I, 12; Pușcariu 1537; REW 2946; Rosetti, I, 173), cf. it. scaldare, prov. escuadar, fr. échauder, sp., port. escaldar. – Der. scaldă, s. f. (baie; cadă de baie); scăldătoare, s. f. (baie; apă pregătită pentru baie; loc de scăldat); scăldătură, s. f. (acțiunea de a se scălda; apa care rămîne de la baie); scăldușcă (var. scăldușe), s. f. (Mold., baie).

A SCĂLDÁ scald tranz. 1) A face să se scalde. 2) A muia din toate părțile; a uda în întregime. ◊ A o scălda a ocoli un răspuns direct și hotărât. A-și ~ ochii în lacrimi a plânge. 3) A cuprinde din toate părțile. Marea scaldă țărmul. /<lat. excaldare

A SE SCĂLDÁ mă scald intranz. (despre ființe) A se cufunda în apă, în alt lichid sau într-o substanță pulverulentă (cu scop igienic, curativ sau din plăcere). ~ în râu. Găinile se scaldă în praf. ◊ ~ în bani a fi foarte bogat. ~ în bine a trăi în lux. ~ în sânge a omorî din cruzime. /<lat. excaldare

scaldă f. Tr. Buc. baie: într’o scaldă de aur EM. [Tras din scălda].

scăldà v. 1. a (se) îmbăia; 2. fig. a muia, a uda: față scăldată în lacrămi; 3. se zice de mări sau râuri în raport cu locurile ce străbat. [Lat. EXCALDARE].

2) scald, a -scăldá v. tr. (lat. ex-caldare, a pune în apă caldă, a încălzi; it. scaldare, a încălzi, pv. escauder, a încălzi, fr. échauder, a opări, sp. pg. escaldar, a opări. V. cald). Îmbăĭez, spăl punînd în apă caldă o fiĭnță: a scălda un copil în albie. Fig. Ud: un șiroĭ de lacrămĭ ĭi scălda fața, niște ochi scăldațĭ în lacrămĭ, o țară scăldată de mare. V. refl. Mă cufund în apă (rîu, lac, mare) ca să mă răcoresc: băĭețiĭ se scăldaŭ toată ziŭa. Fig. Îs udat de, mă ud de (vorbind de țărĭ): se scaldă’n mare de smarald (Al.). A o scălda, a da explicațiunĭ vagĭ, a nu putea răspunde precis.

scáldă f., pl. e (d. a te scălda). Trans. Bucov. Rar în colo. Scăldătoare, baĭe (loc saŭ cadă de scăldat); o scaldă de aur (Em.), scaldă de lumină, sub scalda pulberiĭ de lună (Munt. vest, Chir. CL. 1910 jubilar, 207 și maĭ, 318), la scaldă (Vl., VR. 1924, 9, 306 și 307).

scaldă s. v. BAIE. CADĂ. ÎMBĂIERE. SCĂLDARE. SCĂLDAT. VANĂ.

scălda vb. v. OGLINDI. PROIECTA. RĂSFRÎNGE. REFLECTA.

SCĂLDA vb. 1. a (se) îmbăia, (reg.) a (se) la, (prin Mold.) a (se) băi, (Mold. și Transilv.) a (se) feredui. (A ~ copilul.) 2. a spăla, a uda. (Marea ~ țărmul.) 3. a acoperi, a umple. (O sudoare rece îi ~ trupul.)

scáldă, s.f. – 1. Covată, cadă: „Pruncu-n scaldă țâpure” (Memoria 2001: 105). 2. Scăldătoare. – Din scălda „a face baie” (< lat. excaladare) (Scriban, DEX, MDA).

scáldă, s.f. – Covată, cadă: „Pruncu-n scaldă țâpure” (Memoria 2001: 105). – Din scălda „a face baie” (< lat. excaladare).

a nu ști în ce ape se scaldă cineva expr. a nu cunoaște intențiile cuiva.

a o scălda expr. 1. a face o treabă de mântuială. 2. a evita un răspuns clar, a răspunde evaziv. 3. (la examene) a nu cunoaște răspunsurile suficient de bine.