SCALD, scalzi, s. m. Nume dat vechilor poeți nordici, mai ales islandezi. – Din fr. scalde.

SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaldare.

SCALD, scalzi, s. m. Nume dat vechilor poeți nordici, mai ales islandezi. – Din fr. scalde.

SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face baie, a (se) îmbăia. ♦ Refl. Fig. A se reflecta, a se oglindi. 2. Tranz. (Adesea fig.) A uda, a muia. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima sau a plânge. ♦ (Despre ape) A curge udând un teritoriu. 3. Refl. (Despre păsări și alte animale) A se cufunda, a se tăvăli în nisip, în praf etc. 4. Tranz. (Fam.; în expr.) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărâtă, a răspunde evaziv. – Lat. excaldare.

SCALD, scalzi, s. m. Nume dat vechilor poeți scandinavi. Colo se ridic’ trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald. EMINESCU, O. I 43.

SCĂLDÁ, scald, vb. I. 1. Refl. A face baie, a se îmbăia. Am văzut la Siret locul unde mă scăldam cu dracii de sama mea. SADOVEANU, O. VII 323. (Poetic) Văd... splendide orașe și lacuri de smarald... Și zîne ce se scaldă în faptul zilei, cald. ALECSANDRI, P. III 5. ◊ Fig. Raza se scoborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. GÎRLEANU, L. 40. Un uliu se scălda-n albastrul înălțimilor. SANDU-ALDEA, U. P. 172. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva v. apă (I 2). A lăsa (pe cineva) să se scalde în apele sale v. apă (I 2). ◊ Tranz. Lă purcelul, îl scaldă... îl piaptănă și-l grijește așa de bine, că peste cîteva zile îl scoate din boală. CREANGĂ, P. 76. ♦ Fig. A se reflecta, a se oglindi. Deodată văzură în urmă-le un luciu întins, limpede, adînc, în a cărui oglindă bălaie se scălda în fund luna de argint și stelele de foc. EMINESCU, N. 24. ♦ A se cufunda, a se tăvăli (în nisip, în praf etc.). În nisipul fierbinte se scaldă cîteva găini. REBREANU, I. 10. 2. Tranz. A uda, a muia. Să nu-l ajungă ploaia din urmă și să nu-i scalde leoarcă vestmintele. C. PETRESCU, A. R. 6. Într-o vale liniștită moara ta dormea în pace Și pîrîul fără zgomot o scălda și se ducea. MACEDONSKI, O. I 74. Căci deabia cusută, cămașa țărănească Scăldată-i în sudoarea acelor ce prășesc. BELDICEANU, P. 69. ◊ Fig. (Mai ales despre lumină) Lumina răsăritului scălda fețele noastre și, subt văpaia curată a ei, cei doi uriași se înfățișară transfigurați privirilor mele. HOGAȘ, M. N. 203. Primăvara cea verzie Cu cosița-i aurie Mi-au sosit voios în țeară... Ș-au adus o lună plină Ca s-o scalde în lumină. ALECSANDRI, P. I 234. ◊ Expr. A-și scălda ochii în lacrimi = a lăcrima, a plînge. Mărioara-l asculta... Fața i se lumina, Ochii-n lacrimi își scălda. ALECSANDRI, P. I 100. (Familiar) A o scălda = a evita un răspuns sau o atitudine hotărîtă; a răspunde evaziv, în doi peri. De cînd ești prin locurile astea, o cam scalzi. CAMIL PETRESCU, O. II 219. Nu vă spuneam eu, zise unul dintr-înșii, că... n-o să răspundă... și c-o s-o scalde? GHICA, S. 463.

scald s. m., pl. scalzi

scăldá (a ~) vb., ind. prez. 3 scáldă

scald s. m., pl. scalzi

scăldá vb., ind. prez. 1 sg. scald, 3 sg. și pl. scáldă

SCĂLDÁ vb. 1. v. îmbăia. 2. v. uda. 3. v. acoperi.

SCĂLDÁ vb. v. oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta.

SCALD s.m. Nume al vechilor poeți scandinavi. [< fr. scalde, cf. scand. skald].

SCALD s. m. nume dat vechilor poeți nordici (scandinavi sau irlandezi). (< fr. scalde)

scăldá (-ald, -át), vb. – A face baie. – Mr. (a)scaldu, scladare, megl. scald(ari),istr. scǫd. Lat. excaldāre (Diez, Gramm., I, 12; Pușcariu 1537; REW 2946; Rosetti, I, 173), cf. it. scaldare, prov. escuadar, fr. échauder, sp., port. escaldar. – Der. scaldă, s. f. (baie; cadă de baie); scăldătoare, s. f. (baie; apă pregătită pentru baie; loc de scăldat); scăldătură, s. f. (acțiunea de a se scălda; apa care rămîne de la baie); scăldușcă (var. scăldușe), s. f. (Mold., baie).

A SCĂLDÁ scald tranz. 1) A face să se scalde. 2) A muia din toate părțile; a uda în întregime. ◊ A o scălda a ocoli un răspuns direct și hotărât. A-și ~ ochii în lacrimi a plânge. 3) A cuprinde din toate părțile. Marea scaldă țărmul. /<lat. excaldare

A SE SCĂLDÁ mă scald intranz. (despre ființe) A se cufunda în apă, în alt lichid sau într-o substanță pulverulentă (cu scop igienic, curativ sau din plăcere). ~ în râu. Găinile se scaldă în praf. ◊ ~ în bani a fi foarte bogat. ~ în bine a trăi în lux. ~ în sânge a omorî din cruzime. /<lat. excaldare

scald m. vechiu poet scandinav: racle ce ’ncap în ele epopea unui scald EM.

scăldà v. 1. a (se) îmbăia; 2. fig. a muia, a uda: față scăldată în lacrămi; 3. se zice de mări sau râuri în raport cu locurile ce străbat. [Lat. EXCALDARE].

1) scald m. Poet scandinav din vechime. V. trubadur.

2) scald, a -scăldá v. tr. (lat. ex-caldare, a pune în apă caldă, a încălzi; it. scaldare, a încălzi, pv. escauder, a încălzi, fr. échauder, a opări, sp. pg. escaldar, a opări. V. cald). Îmbăĭez, spăl punînd în apă caldă o fiĭnță: a scălda un copil în albie. Fig. Ud: un șiroĭ de lacrămĭ ĭi scălda fața, niște ochi scăldațĭ în lacrămĭ, o țară scăldată de mare. V. refl. Mă cufund în apă (rîu, lac, mare) ca să mă răcoresc: băĭețiĭ se scăldaŭ toată ziŭa. Fig. Îs udat de, mă ud de (vorbind de țărĭ): se scaldă’n mare de smarald (Al.). A o scălda, a da explicațiunĭ vagĭ, a nu putea răspunde precis.

scălda vb. v. OGLINDI. PROIECTA. RĂSFRÎNGE. REFLECTA.

SCĂLDA vb. 1. a (se) îmbăia, (reg.) a (se) la, (prin Mold.) a (se) băi, (Mold. și Transilv.) a (se) feredui. (A ~ copilul.) 2. a spăla, a uda. (Marea ~ țărmul.) 3. a acoperi, a umple. (O sudoare rece îi ~ trupul.)

SCALD (cuv. scandinav „poet”) s. m. Nume dat vechilor poeți nordici (mai ales islandezi), a căror poezie (sec. 8-13) are în general un caracter eroic. Mai importanți: Bragi Boddason (sec. 8), Haraldr Hárfagri (sec. 9), Egil Skallagrímsson (sec. 10), Snorri Sturluson (1179-1241) ș.a.

a nu ști în ce ape se scaldă cineva expr. a nu cunoaște intențiile cuiva.

a o scălda expr. 1. a face o treabă de mântuială. 2. a evita un răspuns clar, a răspunde evaziv. 3. (la examene) a nu cunoaște răspunsurile suficient de bine.