SCAI2 s. n. Imitație de piele făcută din material plastic, maleabilă și rezistentă la schimbările de temperatură. – Et. nec.[1]
SCAI1, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de ocne) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngium planum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din sb. çkalj.
SCAI2 s. n. Imitație de piele făcută din material plastic, maleabilă și rezistentă la schimbările de temperatură. – Et. nec.
SCAI1, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de oaie) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. ◊ Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngiumplanum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din scr. čkalj.
SCAI, scai, s. m. 1. Nume generic dat mai multor plante cu frunze ghimpoase; fructele globulare acoperite de ghimpi ale acestor plante, care se agață de haine, de lîna oilor etc. (Xantium spinosum). Le dădu orz într-un căuș și le descurcă de scai coamele și cozile. SADOVEANU, B. 66. Frunză verde de doi scai, Cată, mamă, cui mă dai: Nu căta argintului, Și mă da urîtului. ȘEZ. XV 121. De cînd bade m-ai urît, Casa ta e grajd de cai, Prin grădină spini și scai, Nici în cas’ oglindă n-ai! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 234. ◊ Expr. A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul de oaie = a nu da (cuiva) pace, a urmări pe cineva pretutindeni. Se ținea scai de Titu. REBREANU, I. 24. O petrec cu chiu cu vai, Și se țin de dînsa scai. Plină-i strîmta ulicioară de alai. COȘBUC, P. I 226. Începe a se ținea de fată ca scaiul de oaie. CREANGĂ, P. 168. 2. Compuse: scai-mărunt = plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu tulpina agățătoare acoperită cu peri aspri, cu flori albe sau verzui, cu fructe acoperite cu peri rigizi și curbați la vîrf (Galium aparine); scai-voinicesc = plantă erbacee, cu tulpina țepoasă, cu cîte două frunze la un nod (formînd un fel de pîlnie în care se strînge apă), cu flori liliachii în capitule (Dipsacus silvestris); varga-ciobanului. Printre scai-voinicești și ierburi sălbatice, pe prunduri, am urmărit cosași, un fel de lăcuste mărunte cu salturi lungi. SADOVEANU, Î. A. 25.
scai2 (material) s. n., art. scáiul
scai1 (plantă) s. m., art. scáiul; pl. scai, art. scáii
!scai-mărúnt (plantă) s. m., pl. scai-mărunți
!scai-vấnăt (plantă) s. m., pl. scai-vineți
!scáiul-drácului (plantă) s. m. art.
scai (material) s. n., art. scáiul
scai (plantă) s. m., art. scáiul; pl. scai, art. scáii
scai vânăt s. m. + adj.
SCAI s. (BOT.) 1. (Onopordon acanthium) ciulin, ghimpe, scaiete, (reg.) pălămidă, sita-zânelor. 2. (Echinops sphaerocephalus) rostogol, scaiete, (reg.) arici, căpățânoasă, măciuca-ciobanului. 3. (Cirsium vulgare) (reg.) crăpușnic, ghimpe, scaiete. 4. scai-albastru (Eryngium planum) = scai-vânăt, (reg.) mărăcini (pl.), samcă, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-mucedă, spinul-vântului, spin-vânăt, șipul-vântului; scai-galben (Centaurea solstitialis) = (reg.) pălămidă, vădană, zglăvoc-galben; scai-ghimpos (Centaurea calcitrapa) = ghimpe, scaiete, (reg.) vădană, pasul-dropiei, scai-mărunt, scaiul-dracului, scai-vornicesc; scaiul-dracului (Eryngium campestre) = (reg.) amărea, îndrăcită, rostogol, scăiuș, sperioasă, spin, tăvălici, buruiană-mucedă, căruța-dracului, iarba-măgarului, scaiul-vântului, spința-dracului, sporiul-casei; scai-vânăt (Eryngium planum) = scai-albastru, (reg.) mărăcini (pl.), samcă, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-mucedă, spinul-vântului, spin-vânăt, șipul-vântului.
SCAI s. v. ciulin, scaiete, spin, sticlete.
SCAI RUSÉSC s. v. holeră.
SCAI s. n. imitație de piele din material plastic, maleabilă și rezistentă; (p. ext.) obiect din acest material. (< engl., fr. skai)
scái (-i), s. m.1. Nume generic al plantelor cu spini sau țepi, asemănătoare cu ciulinul. – 2. Numele diferitelor plante: Cirsum lanceolatum, Onopordon acathium, Eryngium planum, E. campestre, Carduus nutans, C. Acanthoides etc. – Mr. scăliu, megl. scal’. Origine incertă. Probabil din lat. *squaleus „dur, incult, sec”, din squaleo, formă cerută și de sp. escajo, port. escalheiro (REW 8197a). Rom. presupune o reducție de tipul *scalius care pare normal. Der. din sb. čkalj, general admisă (Cihac, II, 328; Tiktin; Candrea; Scriban) nu pare posibilă fonetic; și, în afară de aceasta, e vorba de un împrumut din nom. Der. din gr. σϰαλίας (Diculescu, Elementele, 484), nu pare convingătoare. – Der. scăiecior, s. m. (ciulin; Trans., sticlete), pentru al cărui ultim sens cf. fr. chardonneret, sp. cardelina; scăier, s. m. (Bucovina, sticlete); sca(i)ete (var. scă(i)ete), s. m. (ciulin); scăiuș, s. m. (plantă, Dipsacus pilosus); scăiețos, adj. (plin de scaieți).
SCÁI ~ m. 1) Plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze prelungi și cu fructe globuloase, acoperite de numeroși spini agățători. 2) Fructul ghimpos al acestei plante. ◊ A se ține ~ de cineva (sau a se ține de cineva ca ~ul de oaie) se spune despre o persoană care deranjează în permanență pe cineva. ~ voinicesc plantă erbacee cu tulpina erectă, înaltă și spinoasă, cu frunze opuse, lanceolate și flori liliachii (uneori albe). [Monosilabic] /< sb. ckalj
scaiu m. plantă din fam. compuselor cu frunze ghimpoase și cu mai multe specii: scaiul dracului, scaiul mărunt, voinicesc. [Serb. ČKALĬ (cf. sfert = cifert)]. ║ adv. nedeslipit: se ține scaiu de el.
scaĭ m., pl. tot așa (sîrb. čkalj, scaĭ, šcalj, măcriș. Cp. cu sfert, șfert). Numele popular al maĭ multor plante (maĭ ales din familia compuselor), cu frunze ghimpoase și cu semințele adunate la un loc într’un bulb compus din cîrlige saŭ ghimpĭ care se prind de lîna oilor, de haĭne ș.a. (lat. carduus, fr. chardon, de unde și numele stiglețuluĭ, lat. carduélis, fr. chardonneret, ĭar în Olt. scăĭecĭor). Adv. A te ținea scaĭ de (saŭ după) cineva, a te ținea cață, gaĭe, gîrbă, grapă, a nu-l slăbi, a tot umbla după el c’o cerere ș.a. V. acant, albăstriță, brustur, cĭulin, pălămidă.
scai s. v. CIULIN. SCAIETE. SPIN. STICLELE.
SCAI s. (BOT.) 1. (Onopordon acanthium) ciulin, ghimpe, scaiete, (reg.) pălămidă, sita-zînelor. 2. (Echinops sphaerocephalus) rostogol, scaiete, (reg.) arici, căpățînoasă, măciuca-ciobanului. 3. (Cirsium vulgare) (reg.) crăpușnic, ghimpe, scaiete. 4. scai-albastru (Eryngium planum) = scai-vînăt, (reg.) mărăcini (pl.), samcă, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-mucedă, spinul-vîntului, spin-vînăt, șipul-vîntului; scai-galben (Centaurea solstitialis) = (reg.) pălămidă, vădană, zglăvoc-galben; scai ghimpos (Centaurea calcitrapa) = ghimpe, scaiete, (reg.) vădană, pasul-dropiei, scai-mărunt, scaiul-dracului, scai-voinicesc; scaiul-dracului (Eryngium campestre) = (reg.) amărea, îndrăcită, rostogol, scăiuș, sperioasă, spin, tăvălici, buruiană-mucedă, căruța-dracului, iarba-măgarului, scaiul-vîntului, spința-dracului, sporiul-casei; scai-vînăt (Eryngium planum) = scai-albastru, (reg.) mărăcini (pl.), samcă, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-mucedă, spinul-vîntului, spin-vînăt, șipul-vîntului.
scai rusesc s. v. HOLERĂ.
scai-mărunt s. v. GHIMPE. SCAIETE. SCAI-GHIMPOS. TURIȚĂ. TURIȚĂ-MARE.
scaiul-dracului s. v. GHIMPE. SCAIETE. SCAI-GHIMPOS.
scái, scaiuri, s.n. – Scaiul Crăciunului = pom de Crăciun substituit cu un scai (zona Codru): „Alteori se împodobea doar cu nuci un scai mare, care se numea scaiul Crăciunului. Contribuia la amuzamentul colindătorilor, întrucât era scuturat și nucile cădeau pe masă” (Bilțiu, 1996). – Din scr. čkalj „scai” (Scriban; Cihac, Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX).
scáiul Crăciunului – Pom de Crăciun substituit cu un scai (Codru): „Alteori se împodobea doar cu nuci un scai mare, care se numea scaiul Crăciunului. Contribuia la amuzamentul colindătorilor, întrucât era scuturat și nucile cădeau pe masă” (Bilțiu 1996).
ERYNGIUM L., SCAIUL DRACULUI, fam. Umbeliferae. Gen originar clin regiunile mediteraneene și temperate, cca 225 specii, erbacee, perene, cu tulpină înaltă. Frunze glauce, ternat-bipenat-fidate sau întregi, deseori rigide, spinoase. Flori albastre-închis, hermafrodite (5 sepale, 5 petale, 5 stamine, ovar inferior cu 2 loji cu un ovul), dispuse în capitule compacte, oblonge, îndesuite, terminale, reunite în umbele însoțite de un involucru în formă de rozetă, ale cărui bractee sînt lungi, subțiri, spinoase. Fructe spinoase.
ONOPORDUM L., SCAI MĂGĂRESC, fam. Compositae. Gen originar din Europa, Asia, Africa, cca 35 specii, erbacee, bianuale. Flori bisexuate, purpur, violete sau albe, sesile, pe un receptacul comun, alveolat (alveole cu margini membranoase) și reunite în capitule înconjurate de un involucru, ale cărui foliole sînt imbricate, spinoase la vîrf. Frunze alterne sau radiculare, penate sau crestat-dentate, spinoase. Perii papului, simpli sau penați, sînt grupați, la bază, în inel. Fruct, achenă.
a scăi la fas (pe cineva) expr. (intl.) a lovi la cap (pe cineva).
a se ține scai (după cineva) expr. a urmări (pe cineva) cu insistență, a nu lăsa (pe cineva) în pace.

scai dex

Intrare: scai (piele)
scai substantiv masculin substantiv neutru
Intrare: scai (plantă)
scai substantiv masculin substantiv neutru
Intrare: scăi
scăi
Intrare: scai-vânăt
scai-vânăt substantiv masculin
Intrare: scai-mărunt
scai-mărunt substantiv masculin
Intrare: scai-măgăresc
scai-măgăresc substantiv masculin
Intrare: scaiul-dracului
scaiul-dracului substantiv masculin articulat
Intrare: scai-galben
scai-galben substantiv masculin (numai) singular