SCÁFĂ, scafe, s. f. 1. Căuș. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (Arhit.) Suprafață curbă sau cu muluri care face racordarea între pereții și tavanul unei încăperi sau între pereți și podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. scáfi.

SCÁFĂ, scafe, s. f. 1. Căuș. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (Arhit.) Suprafață curbă sau cu muluri care face racordarea între pereții și tavanul unei încăperi sau între pereți și podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. skáfi.

SCÁFĂ, scafe, s. f. 1. Strachină de lemn scobit; găvan. Moș Căpățînă așeză la mijloc scafa cu mojdei. HOGAȘ, M. N. 196. În scafe se face mojdei. În scafele mari se spală blidele. ȘEZ. VIII 89. ♦ Căuș de lemn sau de metal cu care se ia făină, grăunțe etc. Să vii la bordeiul meu Să te miluiesc și eu... c-o scafă de tărîță, Să știi că ț-am fost drăguță. ȘEZ. XX 68. 2. Suprafață curbă sau cu muluri, care racordează fața unui perete cu fața inferioară a tavanului.

scáfă s. f., g.-d. art. scáfei; pl. scáfe

scáfă s. f., g.-d. art. scáfei; pl. scáfe

SCÁFĂ s. 1. v. căuș. 2. găvan. (~ în care se pun bucatele.)

SCÁFĂ s. v. albie, carapace, căpățână, ceașcă, craniu, cupă, curs, cutie craniană, disc, hârcă, matcă, pahar, platou, scăfârlie, taler, talger, tas, teică, tigvă, țeastă, țest, vad.

scáfă (-fe), s. f. – 1. (Înv.) Ceașcă, cupă, vas. – 2. (Mold.) Strachină. – 3. Polonic, căuș, vas de lemn. – 4. Hîrcă. – Mr., megl. scafă. Mgr. (gr.) σϰάφη „orice obiect turnat” (Roesler 575; Murnu 49; Diculescu, Elementele, 468), cf. it. scafa „barcă” (REW 7653). – Der. scăfîrlie (var. scăfălie), s. f. (hîrcă, craniu), cu suf. expresiv -îrlă, cf. cocîrlă, ciocîrlie; scăfău, s. n. (polonic de lemn); scăfiță, s. f. (Mold., strachină).

SCÁFĂ ~e f. 1) Strachină de lemn. 2) Căuș cu mâner folosit pentru a lua făină, grăunțe etc. 3) Suprafață curbă care face racordul între pereți și tavan sau între pereți și podeaua unei încăperi. 4) Ansamblu ornamental aplicat pe tavan pentru a ascunde vederii corpurile de iluminat. /<ngr. skáfi

scafă f. Mold. strachină de lemn: în scafe se face mujdeiu. [Gr. bizantin SKAPHÈ].

scáfă f., pl. e (ngr. skáfi, vgr. skáphe, albie, troacă, copaĭe. Cp. cu pălărie). Ps. S. ș.a. Cupă. Azĭ. Ban. și est. Blid de lemn (strachină, străchioară) de pisat usturoĭ ș.a. Căuș: o scafă de tărîță (Șez. 32, 68). Țeastă, scăfîrlie. – Dim. scăfiță, pl. e. V. coboc, găvan, hîrgăŭ, ispol.

SCAFĂ s. 1. cauc, căuș, (Transilv.) șuflă, lingură de scos. (Cu ~ se scot cerealele din sac.) 2. găvan. (~ în care se pun bucatele.)

scafă s. v. ALBIE. CARAPACE. CĂPĂȚÎNĂ. CEAȘCĂ. CRANIU. CUPĂ. CURS. CUTIE CRANIANĂ. DISC. HÎRCĂ. MATCĂ. PAHAR. PLATOU. SCĂFÎRLIE. TALER. TALGER. TAS. TEICĂ. TIGVĂ. ȚEASTĂ. VAD.

SCAFĂ, Bucur (Ocina); Scăfești s. (DG), subst.