SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u- – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

SCĂUNÁȘ1, scăunași, s. m. (Învechit) Negustor (de vite sau de cereale); colector (de produse alimentare); comisionar. Badea Niculaie, clăcaș din satul Băilești din Dolj, fusese scăunaș, adică comisionarul unui turc din Vidin. GHICA, S. A. 31.

SCĂUNÁȘ2, scăunașe, s. n. Diminutiv al lui scaun. 1. v. scaun (I 1); scaun mic, cu trei sau cu patru picioare (de obicei fără spetează). Așezată pe un scăunaș cu trei picioare... își povestește pățaniile. STANCU, D. 177. Îi așezase pe scăunașe în preajma focului și le turna rachiu în păhărele verzi. SADOVEANU, B. 142. Maiorul se dase cu scăunașul mai înapoi și se uita lung la Comăneșteanu. D. ZAMFIRESCU, R. 248. 2. v. scaun (II 1). Tot timpul... se muncise să-și facă loc, de picioarele uriașului, pe scăunașul trăsurii. C. PETRESCU, Î. II 137. Arghir se așeză pe scăunașul cel strimt din față. GANE, N. III 190.

scăunáș1 (persoană) (înv.) (scă-u-) s. m., pl. scăunáși

scăunáș2 (obiect) (scă-u-) s. n., pl. scăunáșe

scăunáș (persoană) s. m. (sil. scă-u-), pl. scăunáși

scăunáș (obiect) s. n. (sil. scă-u-), pl. scăunáșe

SCĂUNÁȘ s. v. gresie, patru, perinoc, telegău.

SCĂUNÁȘ s. 1. v. scăunel. 2. v. căluș.

scăunaș n. scaun mic, mai ales de vioară. ║ m. od. 1. negustor de vite; 2. rezident (cf. scaun, 3 și 4).

1) scăunáș m. (d. scaun, trunchĭ de tăĭat carnea). Vechĭ. Negustor de vite. Rezident, cel ce ocupă scaunu.

2) scăunáș n., pl. e. Scăunel.

scăunaș s. v. GRESIE. PATRU. PERINOC. TELEGĂU.

SCĂUNAȘ s. 1. scăunel, (pop.) scăuneci, (Transilv. și Ban. ) scăunuț. (Stă pe un ~.) 2. (MUZ.) căluș, scaun, scăunel. (~ la un instrument cu coarde.)

scăunaș v. căluș.