scărpina definitie

16 definiții pentru scărpina

SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul unde simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.
SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. Refl. A potoli o mîncărime, rîcîind pielea cu unghiile sau frecîndu-și corpul de un obiect tare. Pisicuța... nu se putea scărpina și ea ca mine. HOGAȘ, M. N. 160. Dar pustia de purcea... Se scărpină de ulcea, Vărsînd leșia din ea. ȘEZ. V 15. ◊ Expr. A se scărpina în cap (sau în creștetul capului, la ceafă, după ureche) = a face gestul scărpinatului, ca semn de nedumerire, necaz sau încurcătură; a fi nedumerit, încurcat, a nu-i conveni cuiva ceva. Morarul s-a scărpinat la ceafă necăjit. SADOVEANU, M. C. 23. Se mai gîndește și iar se mai socotește, apoi se mai scarpină-n cap... de năcaz. RETEGANUL, P. I 60. S-a scărpinat în cap, stînd puțin la gînduri. CARAGIALE, O. III 41. ◊ Tranz. Îi sătura, îi scărpina sub bărbie. AGÎRBICEANU, S. P. 14. ♦ Tranz. (Glumeț) A trage (cuiva) o bătaie. Pesemne te mănîncă spinarea, cum văd eu; și ia acuș te scarpin, dacă vrei. CREANGĂ, A. 57.
scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină
scărpiná vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 3 sg. și pl. scárpină
SCĂRPINÁ vb. (reg.) a se orjoveni, a se zgrepțăna, (Olt.) a se zgâmăi. (Se ~ la ureche.)
SCĂRPINÁ vb. v. atinge, bate, ciupi, lovi.
scărpiná (-árpin, -át), vb.1. A se rîcîi, a se freca. – 2. A ciupi, a simți mîncărime. – Var. Banat scărpăna, scărpeni. Mr. scarchin, scărchinare, megl. scarpin, scărpinari. Lat. scarpĭnāre „a răzui” (Pușcariu 1545; REW 7663; Bartoldi, R. Linguist. rom., II, 157), cf. engad. skarpiner, it. de N skarpinari, calabr. scarpinnare „a rupe”. Păstrarea lui i indică în rom. prezența unui ῑ (Tiktin). Ipoteza unui lat. *scalpĭnāre (Meyer, Alb. St., IV, 90; Byhan 30; Crețu 365) nu este necesară. Uz general (ALR, I, 95). Der. scărpinătoare, s. f. (țesală, răzuitoare); scărpinătură, s. f. (răzuire); scărpiniș, s. n. (mîncărime).
A SCĂRPINÁ scárpin tranz. 1) (părțile corpului) A freca cu unghiile sau cu un obiect (pentru a înlătura senzația de mâncărime). 2) fig. pop. (persoane) A bate tare; a chelfăni; a scărmăna; a pieptăna; a peni; a țesăla. /<lat. scarpinare
A SE SCĂRPINÁ mă scárpin intranz. fig. rar A face (concomitent) schimb de bătăi sau de ocări (cu cineva). /<lat. scarpinare
scărpinà v. 1. a freca cu unghiile acele părți ale corpului la cari se simte mâncărime; 2. fam. a bate rău: ia, acuș te scarpin CR. [Lat. vulg. SCARPINARE].
scárpin, a scărpiná v. tr. (lat. scarpino, -áre, a.i.; sp. escarpelarse, a se scărmăna, a se bate cu cineva). Frec cu unghiile saŭ cu alt-ceva ca să treacă mîncărimea. Fig. Iron. Scarmăn, bat: te scarpin eŭ acuma! V. refl. Un porc se scărpina de gard – În Banat. scárpăn (ca scarmăn).
scărpina vb. v. ATINGE. BATE. CIUPI. LOVI.
SCĂRPINA vb. (reg.) a se orjoveni, a se zgrepțăna, (Olt.) a se zgîmăi. (Se ~ la ureche.)
ASINUS ASINUM FRICAT (lat.) măgar pe măgar scarpină – Se spune despre două persoane care își aduc, reciproc, laude în public.
scărpina, scarpin v. t. a bate

scărpina dex

Intrare: scărpina
scărpina verb grupa I conjugarea I