scăpătat definitie

34 definiții pentru scăpătat

SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.
SCĂPĂTÁT1 s. n. (Pop.) Apus, asfințit. – V. scăpăta.
SCĂPĂTÁT2, -Ă, scăpătați, -te, adj. Care a sărăcit; sărac. – V. scăpăta.
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.
SCĂPĂTÁT1 s. n. (Pop.) Apus, asfințit. – V. scăpăta.
SCĂPĂTÁT2, -Ă, scăpătați, -te, adj. Care a sărăcit; sărac. – V. scăpăta.
SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Despre soare, lună și alți aștri) A coborî spre asfințit; a asfinți, a apune. Soarele scăpăta și peste sat se lăsa liniștea înserării. SANDU-ALDEA, U. P. 221. Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. VLAHUȚĂ, O. A. 407. Soarele, scăpătînd la apus, se uită îndărăt cu stăruință caldă la păduriștea de mesteacăni. CARAGIALE, P. 50. ◊ Soare-scapătă = locul unde apune soarele; apus. Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă. GALACTION, O, I 49. A doua zi o apucă iarăși spre soare-scapătă, după cum plănuia el. ISPIRESCU, L. 100. 2. A aluneca în jos, a cădea. Ca să nu scăpătăm în mîl, tragem... o scîndură bună și groasă... ș-o punem punte peste papură. SADOVEANU, Î. A. 51. Atît putu bolborosi bătrînul, holbînd ochii speriați, întinse brațele înainte cu desperarea unui om care scapătă-ntr-o prăpastie. VLAHUȚĂ, CL. 87. Era un flăcău frumos munteanul... de pe capu-i ras de trei degete deasupra frunții mici și ușor încruntate, scăpătau plete lungi, castanii. RUSSO, O. 108. ♦ (Despre ochi, priviri) A fugi, a luneca (din cauza oboselii). Privirile-i trudite scăpătau de pe rînduri, ochii i se închideau ca de somn, și cartea grea îi cădea din mînă. VLAHUȚĂ, O. A. III 118. 3. A sărăci, a pierde averea. Scăpătase rău toată familia; nu mai avea nimic. VLAHUȚĂ, O. A. III 169. A scăpătat din pricina cheltuielilor nemăsurate. CARAGIALE, O. III 61. Dați gologanul Să trăiți la anul. Ia mai dă și dumneata Că cu atît n-ăi scăpăta. ȘEZ. IX 158.
SCĂPĂTÁT1 s. n. Apus, asfințit. Șerpii lungi, vărgați, cu burta cenușie, se zbăteau pînă la scăpătatul soarelui. Zvîcneau. Se potoleau după scăpătat. STANCU, D. 318. Se duseră zi de vară pînă seara, dar, cînd fu pe la scăpătatul soarelui, auziră un zgomot. ISPIRESCU, L. 115. Pîn’se-ncalță la picior, Soarele-i la prînzișor; Pînă-ncalță celălalt, Soarele-i la scăpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 174.
SCĂPĂTÁT2, -Ă, scăpătați, -te, adj. 1. (Despre soare) Apropiat de linia orizontului; apus. Soarele se stinge scăpătat pe dealuri. IOSIF, P. 60. 2. Care a sărăcit, risipindu-și sau pierzînd averea; sărăcit. L-a rugat să-i afle adresa lui Boldur Iloveanu, fostul proprietar scăpătat al Voevodesei. C. PETRESCU, A. 319. Noi ședeam la un loc c-o sor-a tatii, bătrînă și scăpătată. VLAHUȚĂ, O. A. II 262. ◊ (Substantivat) Scăpătații ceia?... Nu ți-i greu să vorbești, frate? ALECSANDRI, T. i 165.
scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete
scăpătát (pop.) s. n.
scăpătá vb., ind. prez. 1 sg. scápăt, 3 sg. și pl. scápătă; conj. prez. 3 sg. și pl. scápete
scăpătát s. n.
SCĂPĂTÁ vb. 1. v. însera. 2. v. sărăci.
SCĂPĂTÁ vb. v. abate, aluneca, apune, asfinți, coborî, decădea, depărta, devia, dispărea, divaga, greși, împiedica, împuțina, îndepărta, păcătui, pieri, pleca, poticni, reduce, regresa, scădea.
SCĂPĂTÁT s. v. amurg, apus, asfințire, asfințit, înserare, miazănoapte, nord, seară, vest.
SCĂPĂTÁT adj. v. sărăcit.
A scăpăta ≠ a răsări
scăpătá (-ápăt, -át), vb.1. A descrește, a se micșora, a se împuțina. – 2. A luneca în jos, a coborî. – 3. A apune, a asfinți. – 4. A scoborî, a descinde. – 5. A cădea, a se nărui. – Mr. ascapit, ascăpitare, megl. dăscapit, dăscăpitari, scapitari „a depăși un nivel”. Lat. exacapĭtāre (Pușcariu 273; REW 1635; Pascu, I, 56; Spitzer, Mitt. Wien, 324), cf. căpăta, și it. scapitare „a pierde” › ngr. σϰαπετίξω „a se întuneca”, v. fr. deschater < *discapĭtāre (cf. megl.) prov. descapter „a se întuneca”, alb. skupëtoń. Semantismul pare să se explice pornind de la sensul de „a ajunge la ceva”, propriu it. (it. scapitare este la fel ca capitar male). – Der. scăpătăciune, s. f. (decadență, mizerie); scăpătat, s. n. (apusul soarelui; crepuscul), cf. mr. scăpitată „apus”. Scopot, s. n. (rată, înghițitură), cuvînt din Trans., pare să aibă aceeași proveniență.
A SCĂPĂTÁ scápăt intranz. 1) (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinți; a declina; a coborî; a apune. 2) A aluneca liber în jos. 3) fig. A deveni sărac; a pierde averea; a se ruina; a sărăci. 4) înv. fig. A se afla în declin; a decădea; a regresa. /<lat. excapitare
SCĂPĂTÁT1 n. v. A SCĂPĂTA. ◊ ~ul soarelui apusul soarelui. /v. a scăpăta
SCĂPĂTÁT2 ~tă (~ți, ~te) fig. Care a decăzut din punct de vedere moral sau fizic. /v. a scăpăta
scăpătà v. 1. a apune (vorbind de astre): soarele scapătă; 2. a decade; 3. fig. a ajunge în lipsă, a sărăci; 4. a ajunge la țintă. [Lat. *EXCAPITARE, a ajunge la capăt, a cădea jos (v. căpăta)].
scăpătat a. căzut în mizerie: sărac ești de fel ori scăpătat? PANN. ║ n. asfințit: la scăpătatul soarelui BĂLC.
soare-scapătă n. soare apune: apucând spre soare-scapătă ISP.
2) scápăt, a -ăpătá v. intr. (lat. *excápito, -capitare, ajung la capăt, d. cáput, cápitis, cap, capăt. Se conj. ca capăt 2. V. decapitez). Cad saŭ alunec de unde sînt: a scăpăta de pe mal. Apun, asfințesc: soarele a scăpătat. Sărăcesc: acest boĭer a scăpătat. V. refl. Calc greșit și cad, mă poticnesc: calu s’a scăpătat din picĭoare, din genuchĭ. Fig. Greșesc: s’a scăpătat și a furat. V. tr. Rar. Scap în jos: îmĭ scapăt capu de somn.
scăpătát, -ă adj. Sărăcit: un nobil scăpătat.
soáre-scápătă n. fără pl. Pop. Rar. Apus, vest.
scăpăta vb. v. ABATE. ALUNECA. APUNE. ASFINȚI. COBORÎ. DECĂDEA. DEPĂRTA. DEVIA. DISPĂREA. DIVAGA. GREȘI. ÎMPIEDICA. ÎMPUȚINA. ÎNDEPĂRTA. PĂCĂTUI. PIERI. PLECA. POTICNI. REDUCE. REGRESA. SCĂDEA.
SCĂPĂTA vb. 1. a amurgi, a (se) însera, a se întuneca, (pop.) a (se) înmurgi, (înv. și reg.) a murgi. (A ~ peste cîmpii.) 2. a calici, a (se) ruina, a sărăci, (înv. și reg.) a sărmăni, (înv.) a meseri, a mișeli, a (se) mofluzi, a (se) stinge, (fam.) a (se) decava, (fig.) a (se) toca, a (se) usca. (A ~ de tot, nu mai are nimic.)
scăpătat s. v. AMURG. APUS. ASFINȚIRE. ASFINȚIT. ÎNSERARE. MIAZĂNOAPTE. NORD. SEARĂ. VEST.
SCĂPĂTAT adj. ruinat, sărăcit, (înv.) stins, (fam.) decavat. (Un bogătaș ~.)
scăpătá, vb. intranz. – (pop.) A apune, a asfinți. – Lat. *excapito, -capitare „ajung la capăt” < caput, capitis „cap, capăt” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Pascu, cf. DER; DEX, MDA).
scăpătát, s.n. – Apus (de soare), asfințit: „Di-asară din scăpătat / Slabă carte-am căpătat” (Papahagi, 1925: 173). – Din scăpăta (MDA).

scăpătat dex

Intrare: scăpăta
scăpăta verb grupa I conjugarea I
Intrare: scăpătat (adj.)
scăpătat 1 adj. adjectiv
Intrare: scăpătat (s.n.)
scăpătat 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular