SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Lună și alți aștri; la pers. 3) A coborî spre asfințit; a apune, a asfinți. ♦ A aluneca în jos, a cădea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A sărăci. – Lat. *excapitare.

SCĂPĂTÁ, scápăt, vb. I. Intranz. 1. (Despre soare, lună și alți aștri) A coborî spre asfințit; a asfinți, a apune. Soarele scăpăta și peste sat se lăsa liniștea înserării. SANDU-ALDEA, U. P. 221. Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. VLAHUȚĂ, O. A. 407. Soarele, scăpătînd la apus, se uită îndărăt cu stăruință caldă la păduriștea de mesteacăni. CARAGIALE, P. 50. ◊ Soare-scapătă = locul unde apune soarele; apus. Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă. GALACTION, O, I 49. A doua zi o apucă iarăși spre soare-scapătă, după cum plănuia el. ISPIRESCU, L. 100. 2. A aluneca în jos, a cădea. Ca să nu scăpătăm în mîl, tragem... o scîndură bună și groasă... ș-o punem punte peste papură. SADOVEANU, Î. A. 51. Atît putu bolborosi bătrînul, holbînd ochii speriați, întinse brațele înainte cu desperarea unui om care scapătă-ntr-o prăpastie. VLAHUȚĂ, CL. 87. Era un flăcău frumos munteanul... de pe capu-i ras de trei degete deasupra frunții mici și ușor încruntate, scăpătau plete lungi, castanii. RUSSO, O. 108. ♦ (Despre ochi, priviri) A fugi, a luneca (din cauza oboselii). Privirile-i trudite scăpătau de pe rînduri, ochii i se închideau ca de somn, și cartea grea îi cădea din mînă. VLAHUȚĂ, O. A. III 118. 3. A sărăci, a pierde averea. Scăpătase rău toată familia; nu mai avea nimic. VLAHUȚĂ, O. A. III 169. A scăpătat din pricina cheltuielilor nemăsurate. CARAGIALE, O. III 61. Dați gologanul Să trăiți la anul. Ia mai dă și dumneata Că cu atît n-ăi scăpăta. ȘEZ. IX 158.

scăpătá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scápătă; conj. prez. 3 să scápete

scăpătá vb., ind. prez. 1 sg. scápăt, 3 sg. și pl. scápătă; conj. prez. 3 sg. și pl. scápete

SCĂPĂTÁ vb. 1. v. însera. 2. v. sărăci.

SCĂPĂTÁ vb. v. abate, aluneca, apune, asfinți, coborî, decădea, depărta, devia, dispărea, divaga, greși, împiedica, împuțina, îndepărta, păcătui, pieri, pleca, poticni, reduce, regresa, scădea.

A scăpăta ≠ a răsări

scăpătá (-ápăt, -át), vb. – 1. A descrește, a se micșora, a se împuțina. – 2. A luneca în jos, a coborî. – 3. A apune, a asfinți. – 4. A scoborî, a descinde. – 5. A cădea, a se nărui. – Mr. ascapit, ascăpitare, megl. dăscapit, dăscăpitari, scapitari „a depăși un nivel”. Lat. exacapĭtāre (Pușcariu 273; REW 1635; Pascu, I, 56; Spitzer, Mitt. Wien, 324), cf. căpăta, și it. scapitare „a pierde” › ngr. σϰαπετίξω „a se întuneca”, v. fr. deschater < *discapĭtāre (cf. megl.) prov. descapter „a se întuneca”, alb. skupëtoń. Semantismul pare să se explice pornind de la sensul de „a ajunge la ceva”, propriu it. (it. scapitare este la fel ca capitar male). – Der. scăpătăciune, s. f. (decadență, mizerie); scăpătat, s. n. (apusul soarelui; crepuscul), cf. mr. scăpitată „apus”. Scopot, s. n. (rată, înghițitură), cuvînt din Trans., pare să aibă aceeași proveniență.

A SCĂPĂTÁ scápăt intranz. 1) (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinți; a declina; a coborî; a apune. 2) A aluneca liber în jos. 3) fig. A deveni sărac; a pierde averea; a se ruina; a sărăci. 4) înv. fig. A se afla în declin; a decădea; a regresa. /<lat. excapitare

scăpătà v. 1. a apune (vorbind de astre): soarele scapătă; 2. a decade; 3. fig. a ajunge în lipsă, a sărăci; 4. a ajunge la țintă. [Lat. *EXCAPITARE, a ajunge la capăt, a cădea jos (v. căpăta)].

soare-scapătă n. soare apune: apucând spre soare-scapătă ISP.

2) scápăt, a -ăpătá v. intr. (lat. *excápito, -capitare, ajung la capăt, d. cáput, cápitis, cap, capăt. Se conj. ca capăt 2. V. decapitez). Cad saŭ alunec de unde sînt: a scăpăta de pe mal. Apun, asfințesc: soarele a scăpătat. Sărăcesc: acest boĭer a scăpătat. V. refl. Calc greșit și cad, mă poticnesc: calu s’a scăpătat din picĭoare, din genuchĭ. Fig. Greșesc: s’a scăpătat și a furat. V. tr. Rar. Scap în jos: îmĭ scapăt capu de somn.

soáre-scápătă n. fără pl. Pop. Rar. Apus, vest.

SCĂPĂTA vb. 1. a amurgi, a (se) însera, a se întuneca, (pop.) a (se) înmurgi, (înv. și reg.) a murgi. (A ~ peste cîmpii.) 2. a calici, a (se) ruina, a sărăci, (înv. și reg.) a sărmăni, (înv.) a meseri, a mișeli, a (se) mofluzi, a (se) stinge, (fam.) a (se) decava, (fig.) a (se) toca, a (se) usca. (A ~ de tot, nu mai are nimic.)

scăpăta vb. v. ABATE. ALUNECA. APUNE. ASFINȚI. COBORÎ. DECĂDEA. DEPĂRTA. DEVIA. DISPĂREA. DIVAGA. GREȘI. ÎMPIEDICA. ÎMPUȚINA. ÎNDEPĂRTA. PĂCĂTUI. PIERI. PLECA. POTICNI. REDUCE. REGRESA. SCĂDEA.

scăpătá, vb. intranz. – (pop.) A apune, a asfinți. – Lat. *excapito, -capitare „ajung la capăt” < caput, capitis „cap, capăt” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Pascu, cf. DER; DEX, MDA).