scăpărătoare definitie

18 definiții pentru scăpărătoare

SCĂPĂRĂTÓR, -OÁRE, scăpărători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scapără; scânteietor, sclipitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent, dotat cu o inteligență vie. 2. S. f. Obiect (cremene, amnar, iască etc.) cu care se scapără pentru a produce scântei. ♦ (Reg.) Chibrit. – Scăpăra + suf. -ător.
SCĂPĂRĂTÓR, -OÁRE, scăpărători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scapără; scânteietor, sclipitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent, dotat cu o inteligență vie. 2. S. f. Obiect (cremene, amnar, iască etc.) cu care se scapără pentru a produce scântei. ♦ (Reg.) Chibrit. – Scăpăra + suf. -ător.
SCĂPĂRĂTOÁRE, scăpărători, s. f. (Mai ales la pl.) Obiecte (cremene, amnar etc.) care servesc la producerea de scîntei. Atunci trase, înfrigurat, din brîu scăpărătorile, bătu cu amnarul in cremene ș-aprinse un fir de iască. SADOVEANU, O. A. II 163. Na, c-am stins focul și am uitat să-mi aprind luleaua. Dar las’ că am scăpărători. CREANGĂ, P. 132. ♦ (Regional) Chibrituri.
SCĂPĂRĂTÓR, -OÁRE, scăpărători, -oare, adj. Scînteietor, strălucitor, sclipitor. Căpitanul era om bine legat, smolit, cu ochii scăpărători. SADOVEANU, O. VI 205. ◊ Fig. Cînd s-a întors, era alt om. Aceeași inteligență scăpărătoare, aceeași vervă seducătoare, dar cu totul alt mod de a gîndi. VLAHUȚĂ, O. A. 470.
scăpărătoáre s. f., g.-d. art. scăpărătórii; pl. scăpărătóri
scăpărătór adj. m., pl. scăpărătóri; f. sg. și pl. scăpărătoáre
scăpărătoáre s. f., g.-d. art. scăpărătórii; pl. scăpărătóri
scăpărătór adj. m., pl. scăpărătóri; f. sg. și pl. scăparătoáre
SCĂPĂRĂTOÁRE s. (pop.) scăpărământ, (reg.) scăpărar, scăpărătură. (~ cu cremene, iască și amnar.)
SCĂPĂRĂTOÁRE s. v. brichetă, chibrit, cocoș.
SCĂPĂRĂTÓR adj. v. strălucitor.
SCĂPĂRĂTOÁRE ~óri f. Bucată de oțel, care, lovită de cremene, produce scântei; amnar. /a scăpăra + suf. ~ătoare
SCĂPĂRĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și fig. Care scapără; scânteietor. /a scăpăra + suf. ~ător
scăpărători f. pl. unealtă de scăpărat: amnarul, cremenea și iasca fac scăpărătorile.
scăpărătoáre f., pl. orĭ (d. scapăr). Instrument de scăpărat, de dat foc (cum e cocoșu puștiĭ): pune plumbiĭ supt scăpărătoare (Cjb.). Pl. Amnaru, cremenea și ĭasca (saŭ aprinzătoarea modernă cu benzină orĭ fără benzină).
SCĂPĂRĂTOARE s. (pop.) scăpărămînt, (reg.) scăpărar, scăpărătură. (~ cu cremene, iască și amnar.)
scăpărătoare s. v. BRICHETĂ. CHIBRIT. COCOȘ.
SCĂPĂRĂTOR adj. scînteietor, sclipitor, strălucitor, (rar) sticlitor. (Ochi ~.)

scăpărătoare dex

Intrare: scăpărător
scăpărător
Intrare: scăpărătoare
scăpărătoare substantiv feminin