SCĂLĂMBĂIÁT, -Ă adj. v. scălâmbăiat.

SCĂLÂMBÁ vb. I v. scălâmbăia.

SCĂLÂMBÁT, -Ă adj. v. scălâmbăiat.

SCĂLÂMBĂIÁ, scălấmbăi, vb. I. Refl. (Pop și fam.) A se strâmba, a se schimonosi. [Pr.: -bă-ia. – Prez. ind. și: scălămbăiez. – Var.: scălâmbăia, scălâmbă vb. I] – Din scălâmb.

SCĂLÂMBĂIÁT, -Ă, scălâmbăiați, -te, adj. (Pop. și fam.) Strâmb, sucit; schimonosit, deformat, pocit. [Pr.: -bă-iat. – Var.: scălămbăiát, -ă, scălâmbát, -ă adj.] – V. scălâmbăia.

SCĂLĂMBĂIÁT, -Ă adj. v. scălâmbăiat.

SCĂLÂMBÁ vb. I v. scălâmbăia.

SCĂLÂMBÁT, -Ă adj. v. scălâmbăiat.

SCĂLÂMBĂIÁT, -Ă, scălâmbăiați, -te, adj. (Pop. și fam.) Strâmb, sucit; schimonosit, deformat, pocit. [Pr.: -bă-iat. – Var.: scălămbăiát, -ă, scălâmbát, -ă adj.] – V. scălâmbăia.

SCĂLĂMBĂIÁT, -Ă adj. v. scălîmbăiat.

SCĂLÎMBÁ, scălîmbez, vb. I. Tranz. A strîmba, a deforma; fig. a schimba în rău. Nici nu vă mai amăgiți cu deșarta speranță că veți scălîmba vreodată firea romînului. ODOBESCU, S. III 551. ♦ Refl. A se scălîmbăia.

SCĂLÎMBÁT, -Ă, scălîmbați, -te, adj. Scălîmbăiat. Să trecem înainte, uitînd miniaturile scălîmbate. ODOBESCU, la CADE.

SCĂLÎMBĂIÁT, -Ă, scălîmbăiați, -te, adj. (Și în forma scălămbăiat) Strîmb, sucit. Trunchiurile scălîmbăiate ale prunilor. MACEDONSKI, O. III 110. ♦ Deformat, schimonosit. Cîntece scălămbăiate. DELAVRANCEA, S. 89. – Variantă: scălămbăiát, -ă adj.

SCĂLÂMBĂIÁT adj. v. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, urât.

SCĂLÂMBÁ, scălấmb, vb. I. Refl. A face grimase, a se schimonosi; a se urâți, a se sluți. (din zgâmboi1)

scălâmbà v. a se strâmba.

scălâmbat a. sucit, bizar: miniaturi scălâmbate OD.

2) scălîmb și -éz, a -á v. tr. (d. carîmb, ca scîlceĭez, d. călcîĭ și scofîlcesc d. falcă). Strîmb, sucesc, urîțesc: a scălîmba arta. – Și -băĭez. Și sco- (Tut).

scălîmbăiat adj. v. DIFORM. HIDOS. HÎD. MONSTRUOS. POCIT. RESPINGĂTOR. SCHIMONOSIT. SLUT. STRÎMB. URÎT.